Peste 36 de milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a clădirilor publice!
PoliticaUltimele stiri 28 ianuarie 2023 0
Crește semnificativ numărul contractelor de finanțare semnate prin PNRR atât în țară cât și la nivelul județului Arad. Vineri, Guvernul condus de PNL a anunțat semnarea a 199 de proiecte, dintre care 10 sunt în județul Arad, anunță deputatul liberal Sergiu Bîlcea.
„Felicitări primăriilor care accesează fonduri și succes în derularea investițiilor! Avem șansa să modernizăm clădirile publice din fonduri europene, ceea ce înseamnă un aspect frumos, eficiență energetică deci costuri mai mici suportate de administrații și mai mult confort pentru cetățeni. Din aceste fonduri sunt reabilitate clădiri de spitale, școli, cămine culturale, primării. Numai vineri, pentru județul Arad s-au semnat contracte în valoare de peste 36 de milioane de lei. Investițiile care urmează sunt un factor prin care sunt create locuri de muncă și sunt sprijinite firmele locale. Ca să ne facem o idee cu privire la dimensiunea fondurilor europene pentru dezvoltare, până în prezent, prin PNRR Guvernul a semnat 4.313 contracte de finanțare, în valoare totală de 23.8 miliarde de lei!”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Contractele semnate recent de Guvern în județul Arad sunt:
Chișineu Criș: Reabilitarea clădirii primăriei, 2,601,351.59 lei
Chișineu Criș: Reabilitarea termică a liceului tehnologic 9,071,157.74 lei
Ineu: Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul UAT, strada Republicii nr 26 si strada 1 Mai nr 1 2,010,036.86 lei
Lipova: Lucrări de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice – Casa de cultură, 2,909,463.38 lei
Lipova: Lucrări de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice – Clădire administrativă, str. Nicolae Bălcescu nr. 34, 1,191,293.40 lei
Lipova: Lucrări de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice – Spital orășenesc Lipova – Sectia Pneumologie, 1,624,870.05 lei
Sebiș: Reabilitarea moderată a clădirii Spitalului de boli cronice, 6,506,627.95 lei
Sântana: Modernizarea infrastructurii de învățământ și creșterea eficienței energetice în clădirile publice, Liceul Tehnologic Stefan Hell corp str. câmpului, nr. 107 6,822,862.20 lei
Gurahonț Reabilitare si eficientizarea energetica internat si cantina liceu Ioan Buteanu Gurahont 3,047,545.12 lei
Ususău Reabilitare școala localitatea Zăbalț, 690,162.54 lei
Read moreParlamentarii PNL au obținut fonduri suplimentare pentru Spitalul Județean Arad la dezbaterea bugetului pentru 2023
PoliticaUltimele stiri 15 decembrie 2022 0
Creșterea investițiilor și măsurile de protejare a populației și mediului de afaceri de efectele crizei energetice sunt principalele caracteristici ale bugetului României pentru 2023, votat de Parlament. Deputații PNL Sergiu Bîlcea, Glad Varga și senatorul Ioan Cristina au susținut un amendament votat la dezbaterea bugetului, prin care sunt alocate fonduri suplimentare, 1,685 milioane de lei, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
„Întotdeauna nevoile sunt mai mari decât sumele de bani pe care le avem la dispoziție, dar trebuie să remarcăm aspectele pozitive ale bugetului. Investițiile cresc la 7,2% din PIB, în special prin aportul fondurilor europene disponibile. Programul Sprijin pentru România este un set complex de măsuri prin care sunt sprijinite categoriile sociale vulnerabile și firmele private pentru a face față crizei internaționale care ne afectează și pe noi. Plafonarea prețului energiei este o prioritate care ajută atât economia cât și familiile de români. Consider că prin investiții, majorarea pensiilor și programele de sprijin putem să abordăm anul viitor cu încredere. Bugetul permite de asemenea realizarea unor reforme pe care le așteptăm în societate, printre care accelerarea digitalizării și reforma verde, pentru promovarea mijloacelor de transport nepoluante și pentru producerea de energie verde”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Read moreOFL Arad: Campanii pentru sănătatea arădenilor
PoliticaUltimele stiri 27 octombrie 2022 0
Donare de sânge și campanie de informare pentru prevenirea cancerului: două acțiuni ale Organizației Femeilor Liberale Arad (OFL Arad) pentru sănătate. „Donează darul vieții” este o acțiune deja consacrată, repetată la fiecare patru luni de doamnele și domnișoarele din OFL.
„Luna aceasta am purtat culoarea roz, culoarea simbol a luptei împotriva cancerului la sân. Există o motivație personală în spatele inițiativei de a dona sânge: la un moment dat în viață una dintre cele mai importante persoane din viața mea, tata, a avut nevoie de transfuzie de sânge iar eu nu l-am putut ajuta. Țin și acum minte trăirile pe care le-am avut atunci, fericirea de a găsi persoane care au putut dona sânge! Am înțeles atunci că implicarea noastră face diferența, că putem dărui viață. Le mulțumesc colegelor mele care împărtășesc același scop cu mine de a crește substanțial numărul de donatori”, a spus Cristina Pop, secretar general adjunct OFL Municipiul Arad.
Voucherele valorice primite vor fi folosite de OFL pentru acțiuni caritabile.
Pentru prevenirea cancerului la sân, echipa OFL Arad împreună cu Geanina Pistru, prim-vicepreședinte la nivel național, a distribuit pliante informative despre locul în care pot fi făcute gratuit mamografii. Mesajul OFL pentru femeile care pun adeseori unele probleme mai presus de propria sănătate este acela că sănătatea și starea de bine sunt o condiție pentru tot ce pot oferi familiei. Un dar de preț care trebuie îngrijit!
Read moreMihai Fifor : PSD a depus amendamentele la OUG privind plafonarea prețurilor la energie
PoliticaUltimele stiri 26 septembrie 2022 0
PSD își respectă angajamentul de a susține modificarea OUG 119/2022 astfel încât prețurile plafonate să se raporteze la consumul curent și nu la cel din 2021. Amendamentul PSD depus la comisiile de specialitate din Senat stimulează cetățenii să facă economie la energia electrică, ceea ce sprijină efortul României de a reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.
Totodată, stimulând cetățenii să facă economie, nu va mai fi nevoie de reglementări care să impună prin forță reducerea consumului, așa cum se întâmplă în alte state ale Uniunii.
În amendamentul PSD dispare raportarea la consumul din anul 2021.
De asemenea, este clarificat faptul că în cazul consumatorilor care se încadrează într-un consum de 300 kWh/lună, doar ceea ce depășește suma de 255 kWh, adică 45 kWh, se plătește la preț neplafonat și nu întreaga factură. (reieșea că prețul plafonat se acordă doar pentru cei care în prezent se încadrează în maximum 255 kWh/lună)
Forma actuală a OUG 119/2022 | Forma propusă de PSD |
Art. 1-
(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este: a)maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv; b)maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); c)maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); |
Art. 1-
(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este: a)maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum lunar realizat la locul de consum este cuprins între 0-100 KWh inclusiv; în cazul clienților casnici, care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declarației pe propria răspundere, plafonul maxim al consumului de 100 kWh nu se aplică, tariful fiind de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru întreg consumul realizat. b)maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum lunar realizat la locul de consum a fost între 100,01-300 kWh, pentru o cantitate de 255 kWh din consumul lunar realizat. Consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, al prestatorilor publici și privați de servicii de utilitate publică, inclusiv transportul public electric, al prestatorilor acreditaţi, publici şi privaţi, de servicii sociale în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); |
Mihai Fifor : Social-democrații arădeni au demarat campania „Românii merită în Schengen”
PoliticaUltimele stiri 23 septembrie 2022 0
Pe fondul mesajului explicit de susținere al cancelarului social-democrat german Olaf Scholz față de aderarea cât mai urgentă a României la Spațiul Schengen și ca urmare a discuțiilor avute de președintele PSD, Marcel Ciolacu si de europarlamentarul Victor Negrescu, cu partenerii noștri europeni, acest obiectiv politic a devenit tangibil, în contextul președinției cehe a Consiliului Uniunii Europene.
„Și la Arad, am demarat o campanie, „Românii merită în Schengen”, prin care ne propunem să adunăm cât mai multe cărți poștale prin intermediul cărora cetățenii români își exprimă dorința ca țara noastră să adere la acest spațiu comun european unde, spunem noi, am fi meritat de ani buni să fim membri.
Acțiunea noastra este parte a unui proiect al PES activists România si, implicit, al europarlamentarului Victor Negrescu, care se va asigura, ca intotdeauna, că vocea românilor va fi ascultată în Parlamentul European.
Am strâns deja, în municipiul Arad, unde actiunea este coordonata de presedintele PES Arad si viceprimar al municipiului, Ilie Chesa și din mai multe localități din județ, sute de cărți poștale.
Până luni sunt sigur că vom avea deja mii de arădeni care își vor fi exprimat deschis dorința de a vedea România primită în Spațiul Schengen.
Alături de colegii noștri implicați în campanie, îi îndemnăm deci pe toți cei care cred că ne merităm locul alături de celelalte state din Spațiul Schengen să-și exprime în scris opțiunea, completând mesaje de susținere pe aceste cărți poștale. Este momentul să ne implicăm și, prin această acțiune de masă, să demonstrăm faptul că România își are locul în Spațiul Schengen și că românii nu pregetă să-și exprime deschis opiniile pro-aderare.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read more
Sergiu Bîlcea: Investiții guvernamentale deblocate, în așteptarea proiectelor de peste 2,5 miliarde de euro
PoliticaUltimele stiri 15 septembrie 2022 0
Deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre investițiile guvernamentale la Arad.
„Trei proiecte mult discutate la Arad au fost deblocate de Guvernul condus de PNL, este vorba despre pasajul peste calea ferată din Micălaca, de reabilitarea Canalului Mureșel din fonduri europene și de lucrările pentru construcția Palatului Copiilor. Aceste investiții au fost blocate în perioada în care PNL nu a fost la guvernare iar acum se lucrează la toate trei. Așteptăm pașii necesari pentru a porni în teren proiectele mari de investiții, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro. Este în stadiu de licitație reabilitarea căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș. Pentru drumul expres Arad – Oradea se fac pași înainte, o investiție de 1 miliard de euro care cred că este cea mai importantă după autostradă. Este în derulare licitația pentru centura de sud-est, am convingerea că va fi organizată cu succes de către Consiliul Județean, vom avea un câștigător și vor putea porni lucrările. Pentru Cetatea Aradului, aflată în proprietatea Primăriei, așteptăm detalii pentru următorii pași, este o provocare pe care o lansez primarului Aradului, pentru că nu am avut vești în ultima perioadă”, a declarat președintele PNL municipiul Arad, Sergiu Bîlcea.
Read moreMihai Fifor : Pachetul de masuri al PSD „Sprijin pentru România 2”
PoliticaUltimele stiri 31 august 2022 0
„La baza acestui pachet a stat ideea de a face o distribuție justă și echitabilă a resurselor către cetățenii care o duc greu, dar și către companiile românești. Pentru că această criză o putem traversa doar împreună, iar PSD nu va lăsa niciodată pe nimeni în urmă.
3 măsuri importante:
Creșterea salariului minim de la 2.550 la 3.000 de lei (din care 200 de lei neimpozabili)
Măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023.
ESTE O MĂSURĂ NECESARĂ PENTRU CREȘTEREA SALARIILOR DIN MEDIUL PRIVAT!
Creștere NETĂ: + 343 de lei (de la 1.524 lei în prezent, la 1.867 lei).
Majorarea pensiilor cu cel puțin 10%.
Astfel, punctul de pensie va crește de la 1.586 lei, la 1.746 lei (+160 lei), iar pensia minimă crește de la 1.000 de lei la 1.100 de lei (+100 lei).
Această majorare este cu mult peste obligația legală de a indexa pensiile cu 5,1%.
Premii de excelență pentru elevii și profesorii antrenori medaliați la olimpiadele internaționale
Premii de 5.000, 8.000 și 10.000 de euro pentru elevii care obțin medalii de bronz, argint și aur la olimpiadele internaționale.
Premii de 2.500, 4.000 și 5.000 de euro pentru profesorul antrenor al elevilor care obțin medalii de bronz, argint și aur.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read moreIlie Cheșa : PES activists România susține aderarea țării noastre la spațiul Schengen!
PoliticaUltimele stiri 29 august 2022 0
„În calitate de președinte al PES activists Arad, am participat în acest weekend la o nouă ediție a Universității Europene de Vară PES activists România. În cadrul acestui eveniment, PES activists România a lansat caravana #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care vor strânge peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen.
În prezenţa a peste 300 de militanţi şi coordonatori PES activists și militanți europeni ai Partidului Social Democrat, precum şi a numeroşi invitaţi din țară și diaspora, au avut loc dezbateri interactive cu privire la evoluțiile politice la nivel național și european, în contextul provocărilor semnificative pe care Uniunea Europeană a trebuit să le gestioneze în ultimul an, precum pandemia generată de coronavirus, criza energetică sau războiul din Ucraina.
Campania #RomâniiMerităÎnSchengen este un demers inițiat de PES activists România, cu scopul de a sprijini aderarea României la spațiul Schengen. În cadrul campaniei, cetățenii au posibilitatea să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărților poștale puse la dispoziție, mesajele lor de susținere pentru acest deziderat.
Campania își propune să strângă peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor, după ce un demers anterior, respectiv campania #RomâniaCereÎnSchengen, lansată în 2015, a strâns zeci de mii de semnături pentru o petiție ce a fost depusă la nivelul instituțiilor europene, conducând la o rezoluție de sprijin din partea Parlamentului European.”, afirmă Ilie Cheșa președinte al PES activists Arad.
Read moreDoamnele și domnișoarele din PNL oferă un sprijin și un gest simbolic pentru sute de familii din Arad. Peste 200 de ghiozdane sunt distribuite în aceste zile familiilor cu copii din municipiu care au nevoie de acest sprijin iar acțiunea va continua în județ, unde vor fi distribuite peste 1000 de ghiozdane.
„Începe în curând școala, un moment important pentru copii și pentru părinți. Pe lângă reîntâlnirea cu colegii și profesorii, începutul de an școlar înseamnă și pregătirea rechizitelor, pentru multe familii presupune un efort financiar considerabil. De aceea, venim cu acest sprijin pentru peste 200 de copii, vrem să fim alături de ei și de familiile lor la acest nou început. În același timp, este și un gest simbolic, pentru a atrage atenția asupra abandonului școlar. Societatea trebuie să fie aproape de familiile cu venituri mai mici, pentru a le ajuta să trimită copiii la școală. Prin educație, fiecare copil are o șansă în plus la o viață mai bună. Le mulțumesc colegelor din OFL pentru că dăruiesc din suflet celor din jur, în primul rând speranță și sentimentul că cineva este aproape atunci când este nevoie”, a declarat Geanina Pistru, prim-vicepreședinte OFL la nivel național.
„Gestul nostru este bine primit și cred că reușim să dăm încredere și speranță. Îi îndemnăm pe toți cei care au posibilitatea să ajute copiii să meargă la școală, să își construiască un viitor bazat pe educație. Prin solidaritate, construim împreună o societate mai bună”, a spus Liliana Waas, președintele OFL Municipiul Arad.
Read moreAtletul Mihai Motorca a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”
PoliticaUltimele stiri 3 august 2022 0
Arădeanul Mihai Damian Motorca a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de Under-18 de la Ierusalim (Israel), în proba de aruncare a discului. Performanța deosebită a fost remarcată și apreciată de deputatul PNL Sergiu Bîlcea, care i-a acordat diploma
„Arădeni cu care ne mândrim”, pe terenul de sport. „Performanțele sportive internaționale sunt din păcate tot mai rare în România. De aceea, performanța lui Mihai Motorca trebuie apreciată. Este un exemplu și o sursă de inspirație pentru alți tineri, care se pot îndrepta spre sport. Sunt un susținător al sportului, care promovează un stil de viață sănătos, disciplină și spiritul competiției corecte. Am vrut să îl cunosc personal pe Mihai, este un tânăr ambițios și serios care trebuie sprijinit să crească în continuare”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
Mihai Motorca este legitimat la CSŞ Arad şi CSM Arad.
Read more