News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Secretarul de stat Mihai Pașca va lucra pentru asigurarea unui climat favorabil justiției libere

Președintele executiv al PNL Arad, Iustin Cionca, a prezentat într-o conferință de presă noul secretar de stat la Ministerul Justiției, Mihai Pașca.

„Trimitem la București un tânăr liberal de perspectivă. Îmi doresc ca în calitate de secretar de stat, Mihai Pașca să contribuie la crearea unui cadru juridic care să modernizeze România. Să fie printre promotorii eliminării blocajelor legislative, luând în considerare sugestiile bazate pe experiența administrațiilor locale. Să ajute fluidizarea aplicării legii, cu atât mai mult cu cât el personal are experiența instanței, în calitate de avocat. Nu în ultimul rând, să aibă o contribuție personală în ceea ce privește normalizarea societății românești, în care fiecare cetățean, inclusiv ministrul și parlamentarul, să înțeleagă că unde este lege, nu este tocmeală. Iar ca legea care trebuie respectată să fie o lege bună și eficientă, avem nevoie de tineri profesioniști ca Mihai Pașca. Îmi doresc și îi doresc să aibă în vedere permanent faptul că în Ministerul Justiției nu se reprezintă doar pe sine. El reprezintă acolo și echipa PNL Arad care i-a acordat încrederea și comunitatea arădeană, care ne-a votat să promovăm oameni competenți. Îi doresc să aibă permanent ușa deschisă, să fie un om de dialog chiar dacă a ajuns într-o funcție importantă”, a declarat Iustin Cionca.

Mihai Pașca a fost consilier municipal PNL, calitate la care a renunțat luni pentru a face parte din Guvern.

„Am o experiență de 16 ani ca avocat, întotdeauna mi-am dorit să ajung acolo unde se creează cadrul legislativ. Sunt nerăbdător să încep activitatea, vreau să am o colaborare bună domnul ministru Stelian Ion. În domeniul justiției cel puțin, PNL și USR s-au aflat mereu pe partea corectă a baricadei pentru a apăra justiția liberă. Am combătut atacurile PSD la adresa sistemului de justiție, pentru noi asigurarea unui climat favorabil justiției libere, independente este un aspect foarte important. Îmi doresc să fiu aproape de parlamentarii de Arad, de cei de la PNL și nu numai, am ușa deschisă pentru ei și mă aștept la o colaborare bună. Îmi propun să țin legătura cu corpurile profesionale din justiție, magistrați, avocați, executori judecătorești, notari, ei sunt practicienii din domeniu și trebuie să avem un dialog permanent. Am primit mesaje de încurajare de la mulți oameni, unii dintre ei au fost reticenți față de mediul politic. Sper că numirea mea în funcția de secretar de stat și parcursul meu în Guvern să certifice deschiderea PNL Arad pentru tinerii care fac performanță în diferite domenii, pentru oamenii cu parcurs profesional corect. Îi îndemn pe cei care vor să contribuie la o schimbare, la profesionalizarea instituțiilor publice să aibă încredere și să vină alături de noi”, a declarat noul secretar de stat Mihai Pașca.

Read more
USR Arad: Pasajul din Micălaca are furnizor pentru expertiză și proiectare prins în buget

La finalul lunii ianuarie a fost stabilită compania care va executa expertiza tehnică a lucrărilor executate la pasajul de pe centura Aradului, va întocmi proiectul tehnic pentru restul de executat și va asigura asistența tehnică. Totodată, au fost alocați bani în bugetul de stat pentru această lucrare.

Florin Stana, consilier local USR PLUS: „Desemnarea proiectantului s-a făcut conform calendarului asumat de Ministerul Transporturilor, la finele lunii ianuarie. Este vorba de o companie cu sediul în Timișoara, subsidiara unei firme de proiectare germane, cu experiență în executarea unor proiecte de acest fel: SSF-RO.

Am decis să nu comunicăm acest fapt arădenilor, până nu avem certitudinea alocării fondurilor. Din fericire, acum putem spune că banii sunt prinși în proiectul de buget pentru anul curent și există premise ca lucrarea să avanseze conform calendarului.

Pasul următor îl reprezintă devierea rețelelor electrice de mare și medie tensiune (110kV, respectiv 20kV), pentru care este planificată procedura de achiziție în luna martie a acestui an.

Aici intervine condiția ca Primăria Arad să finalizeze exproprierea terenurilor aferente. Vom solicita administrației locale să prezinte situația exactă a procedurii, precum și o implicare fermă, cu un termen clar pentru finalizarea ei.

A treia etapă va fi execuția propriuzisă a pasajului, pentru care este programată deja procedura de achiziție, în a doua jumătate a acestui an.

Dorim să schimbăm felul în care se face administrație în România. Proiectul acesta a cauzat multe dezamăgiri cetățenilor, din cauza promisiunilor neonorate în mod repetat. Pentru aceasta, vom comunica doar atunci când avem certitudini referitoare la etapele care mai sunt de parcurs.

 

Read more
Mihai Fifor: ” Spitalul Județean o ține din scandal în scandal, managerul Florina Ionescu trebuie să demisioneze ! „

“Solicit demisia ori, după caz, demiterea de urgență a doamnei economist Florina Ionescu, manager interimar al Spitalului Județean Arad. Este incredibil tupeul acestei doamne care AMENINȚĂ ARĂDENII cu procese în cazul în care îndrăznesc să critice public activitatea spitalului. Cum îndrăzniți să amenințați, doamna Ionescu, în condițiile în care Spitalul Județean o ține din scandal în scandal. Curtea de Conturi vorbește negru pe alb despre corupție, nereguli, încălcarea legii în cadrul instituției pe care o conduceți. Vorbește despre furt în plină pamdemie. Furt din banii pentru bolnavi. . Iar în acest caz, avem aparținătorii a 15 morți care acuză nereguli grave. Cred că merită măcar o anchetă decentă și explicații clare. Nu amenințări! Mă așteptam ca, după o serie de acuzații grave, conducerea Spitalului și a Consiliului Județean să iasă public cu scuzele de rigoare și cu rezultatele anchetei interne. Ce caută amenințările în comunicarea publică a unei instituții sanitare??!! Doamna Ionescu, țin să vă amintesc că trăim într- o țară democratică, în care dreptul la exprimare a fost câștigat prin vărsare de sânge. Nu ne puteți impune părerile! Nu cred că exista un arădean mulțumit de condițiile din spitalele din oraș. Arădenii pleacă în Ungaria să se trateze. Ori la Timișoara. La Cluj. La Oradea. La București. De ce, doamna manager? De ce, domnule Cionca? De bine ce e la Spitalul Județean Arad?? Cred că singurul lucru bun care îl mai puteți face pentru cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad, dar și pentru cetățenii Aradului este să vă dați demisia. Dacă nu, cred că macar de data aceasta, domnul Cionca trebuie să demonstreze că îi pasa macar cât negru sub unghie și să vă schimbe din funcție!!!„, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
Mihai Fifor: „Bugetul pe 2021 – mega-țeapa Coaliției CDR 2.0”

Cîțu sfidează și își bate joc din nou de încrederea cetățenilor, care au votat un anumit program electoral al PNL și acum se văd mințiți în față, cu justificarea bugetului de austeritate al anului 2021 că ”una este programul electoral și alta programul de guvernare”.

 

„Bugetul anului 2021 continuă seria țepelor date românilor. Este de fapt MEGAȚEAPA guvernării actuale, pentru că încalcă nu doar angajamente politice și programul electoral al PNL ci chiar și programul de guvernare al actualului cabinet, care a devenit lege prin aprobarea în Parlament, la votul de învestitură de acum 2 luni.

Dacă acest buget devenea public înainte de alegeri, oamenii ar fi sancționat dur PNL pentru austeritatea iresponsabilă pe care o impune. O dată-n plus se confirmă avertismentele PSD, că Iohannis și guvernarea și-au ascuns cu premeditare intențiile și au ținut morțiș să facă alegeri anul trecut, nu în martie, tocmai pentru că știau că riscă prăbușirea.

Guvernul Cîțu perpetuează minciuna! I-a mințit repetat pe pensionari că va respecta legea și va crește punctul de pensie. I-a mințit pe profesori că va acorda majorările de salarii prevăzute de lege! I-a mințit pe copii în privința creșterii alocației. I-a mințit pe antreprenori că-i va sprijini. I-a mințit pe agricultori că vor fi despăgubiți pentru pierderile provocate de calamități. I-a mințit pe studenți cărora acum le taie transportul gratuit.

Cîțu nu intenționează să majoreze punctul de pensie nici măcar de la 1 ianuarie 2022 așa cum mincinos a anunțat public. Cîțu ia din buzunarele profesorilor 700 de milioane de lei – ultima tranșă de creștere salarială cuvenită pentru a ajunge la grila anului 2022. Cîțu taie 300 de milioane de euro din cele 500 de milioane angajate prin OUG 224/2020, sprijinul pentru HORECA.

PSD va respinge categoric acest buget al austerității care aruncă țara și populația într-o spirala vicioasă a sărăciei”, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
Răzvan Anghel (USR Arad): ”Vom acorda tot sprijinul proiectelor serioase pentru arădeni”

În ultima săptămână au fost reluate întâlnirile dintre reprezentanții USR PLUS și PNL, care au avut ca obiect modul în cere cele două formațiuni vor colabora în plan local.

Din partea USR PLUS a participat președintele USR Arad, Răzvan Anghel, iar din partea PNL au participat președintele organizației județene și conducătorii celor două autorități locale, Primăria și CJ Arad.

Răzvan Anghel, președinte USR Arad: „În urma alegerilor, reprezentăm a doua forță politică din municipiul și județul Arad și totodată în coaliția care susține guvernul în funcție. USR PLUS controlează câteva portofolii deosebit de importante, precum cel al transporturilor, sănătății sau fondurilor europene, care pot să vină în ajutorul comunității noastre.

Este evident că vom da tot sprijinul de care este nevoie pentru acele proiecte care vor contribui la creșterea calității vieții locuitorilor din municipiul și județul Arad. Trebuie însă să fie proiecte serioase, realizate cu consultarea specialiștilor și nu în ultimul rând a cetățenilor. Istoricul unor proiecte precum stadionul UTA ne impun să fim foarte atenți și selectivi.

Vom insista cu precădere pentru implementarea proiectele pe care le-am propus alegătorilor și pentru care aceștia ne-au acordat votul: un nou spital municipal, modernizarea tuturor școlilor, revitalizarea ștrandului, aducerea cetății în circuitul civil, parcări pentru un trafic eficient și multe altele.

Am fost aleși tocmai pentru că locuitorii își doresc o nouă abordare. Oamenii au înțeles că nu se poate construi fără seriozitate și responsabilitate. În administrație avem nevoie de profesioniști, de oameni care să ofere soluții viabile și care să facă mai multă administrație și mai puțină politică.”

Read more
Mihai Fifor : Ieșiti la lumină domnule Bibarț, dați o tură prin școlile din Arad și poate ne spuneți dacă să ne ducem copiii în siguranță la școală

Arădenii și-au pus toată încrederea în Mihai Fifor, în momentul în care l-au votat deputat de Arad și exact asta încearcă să facă liderul social-democrat, să păstreze viu și sincer dialogul cu oamenii acestui oraș și județ. O face în fiecare joi seara, într-un ciclu de discuții online, grupate sub genericul „De vorbă cu Mihai Fifor” care completează audiențele săptămânale curente de la cabinet. Nicio întrebare nu e inutilă, niciun subiect care privește urbea și comunitatea nu e tabu.

„Falcă și-a bătut joc de un oraș întreg vreme de 16 ani și lucrul acesta se vede în fiecare problemă pe care mi-o semnalează, zi de zi, arădenii.

Foarte mulți dintre ei sunt absolut speriați de perspectivele reluării cursurilor școlare într-un oraș în care măsurile de protecție sunt lăsate la voia întâmplării.

Ca tată a 3 copii, ca dascăl, împărtășesc din plin temerile părinților, mai ales că am așteptat cu toții cu nerăbdare Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, din care speram să înțelegem și noi ceva, măcar cu câteva zile înainte de redeschiderea anunțată a școlilor.

Ordinul acesta este haotic, la fel cum este haotic tot ce se întâmplă în momentul de față în țară și în Arad.

Încă nu știm în ce scenariu se deschid școlile în Arad. Încă nu știm cum sunt pregătite școlile în județ și în municipiu. Am tot așteptat atât de la primarul Bibarț cât și de la președintele CJA Cionca, aceste personaje sinistre ale administrației arădene, să ne comunice și nouă ceva despre modul în care sunt pregătite școlile pentru data de 8 februarie.

Din păcate nu avem niciun fel de informație.

Mă întreb când a fost domnul Bibarț ultima oară într-o școală din municipiu și câte școli a vizitat săptămâna aceasta, astfel încât să ne asigure, pe noi părinții, că pruncii merg în siguranță la școală.

Dar domnul Cionca ? Pentru că postările de Facebook nu ne încălzesc, domnule Cionca, pe noi părinții, cu nimic. Ce se întâmplă cu grădinițile, ce se întâmplă cu creșele, dar cu învățământul primar? Mă întreabă părinții ce se întâmplă cu clasele terminale, a opta și a douăsprezecea, care au examen de capacitate, respectiv bacalaureat.

Lăsați lenea și ieșiti pe teren. Rondul de seară nu vă arată Aradul așa cum este în realitate.

Ieșiți la lumină domnule Bibarț că nu vi se întâmplă nimic, luați-l pe inspectorul școlar general de braț și dați o tură prin școlile din Arad și poate ne spuneți și nouă, până luni, ca să știm dacă ne ducem sau nu copiii în siguranță la școală.

Faceți acest efort măcar din respect pentru cei care v-au votat sau nu v-au votat în 27 septembrie. Arătați că sunteți un primar responsabil, caruia ii pasa de comunitatea pe care, absolut întâmplător, o păstorește!, spune deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
Organizația Județeană Arad a UDMR îl propune pe Tóth Csaba pentru funcția de prefect

Consiliul Permanent Județean al UDMR a luat această decizie în ședința sa de miercuri. Juristul cu vârsta de 43 de ani are experiență și rezultate în sfera publică și privată deopotrivă, nefiind străin nici de domeniul politic.
Studiile de drept, cele de management precum și cele de masterat le-a efectuat în Arad. În perioada 2005-2010 a ocupat funcția de președinte executiv al Organizației Județene Arad a UDMR, între anii 2008-2012 fiind membru al Consiliului Județean Arad. În ce privește experiența lui profesională, a făcut parte din consiliul de administrație al mai multor intreprinderi, lucrând în același timp în domeniul consilierii juridice și de management. În anul 2013 a fost numit în funcția de director general al societății Fornetti Romania, aflată în reorganizare, reușind să salveze
societatea de la faliment.
Experiența de două decenii, profesionalismul, succesele atinse și calitățile umane ale lui Tóth Csaba ne dau siguranța că propunerea noastră este cea potrivită.

Read more
Ioan Cristina (PNL): Problemele fermierilor arădeni, în atenția ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Problemele cu care se confruntă fermierii din județul Arad au fost aduse de senatorul liberal Ioan Cristina în atenția ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Acesta s-a întâlnit marți cu ministrul Adrian Oros, pentru a discuta despre proiectele care urmează să fie implementate în perioada următoare în sprijinul fermierilor.

„În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în județ, atât cu primarii, cât și cu cetățenii, mi-au fost aduse la cunoștință o serie de probleme cu care se confruntă fermierii, probleme pe care le-am discutat în cadrul întâlnirii de astăzi și care sper să-și găsească rezolvare”, a spus senatorul Ioan Cristina, adăugând: „Am convingerea că domnul ministru, colegul senator Adrian Oros, va fi în continuare un prieten al Aradului și al arădenilor”.

Read more
Cătălin Mihalache a fost desemnat secretar general adjunct al Camerei Deputaților

Avocatul arădean Cătălin Mihalache a fost desemnat secretar general adjunct al Camerei Deputaților. Membru fondator al USR Arad, Cătălin Mihalache s-a remarcat prin implicarea în viața civică a municipiului nostru și ulterior în cea politică.

Parcursul său profesional a început cu poziția de consilier juridic în cadrul Ministerului de Finanțe, după care a continuat cu activitatea de avocat în Baroul Arad, unde ocupă în prezent o poziție în organul de conducere.

Pe lângă activitatea profesională, Cătălin Mihalache s-a implicat în zona civică, făcând parte din Mișcarea Arădeană. El este avocatul care, alături de membrii asociației, a atacat în instanță și a reușit desființarea deciziei primarului de atunci al Aradului, Gheorghe Falcă, prin care erau interzise adunările publice în zona centrală a municipiului.

Ulterior, s-a alăturat Uniunii Salvați România, ca membru fondator al filialei Arad. A fost reprezentantul USR în majoritatea Birourilor Electorale ocazionate de organizarea de alegeri, începând cu 2016. În prezent, face parte din Comisia Națională de Arbitraj a partidului.

În structurile parlamentare, își propune să contribuie la modernizarea și eficientizarea activității Camerei Deputaților.

 

 

Read more
UDMR Arad acuză CJA de nepăsare la achiziționarea Teatrului Vechi, după un an de tergiversări

Clădirea Hirschl a fost construită în anul 1817, a funcționat ca teatru aproape 60 de ani, a adus pe scenă personalități de toate etniile, din lumea teatrală a vremurilor, după care a devenit cinematograf până în 1960. Este o clădire cu o semnificație aparte pentu noi, arădeni, cu o valoarea sentimentală deosebită.
La ședința ordinară a Consiliului Județean Arad, (29 ianuarie 2020), cei doi reprezentanți ai UDMR, György Bölöni și Tamás Péró, au susținut salvarea teatrului de piatră vechi de peste 200 de ani și au propus ca acest monument istoric să fie cumpărat de către Consiliul Județean Arad.
Proprietarii au oferit imobilul monument istoric spre vânzare pentru suma de 200.000 de euro, iar consilierii UDMR au cerut o evaluare a clădirii, argumentând că nici valoarea sentimentală, spirituală a acestuia nu poate fi ignorată!
Cei doi reprezentanți ai UDMR au susținut salvarea vechiului teatru la ședința de vineri, deoarece această clădire are o seminificație importantă, face parte din istoria orașului, a culturii noastre și trebuie să-și recapete vechea strălucire, păstrând-o pentru posteritate. Cu toate acestea, majoritatea consiliului județean a votat să nu exercite dreptul de preempțiune asupra imobilului, astfel clădirea rămâne în mâini private, cu un viitor incert.

Read more