News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Competenţa coaliţiei care conduce destinele a 22 de milioane de români, a ajuns să fie pusă la îndoială chiar şi de către cel care o susţine şi, de fapt, care o conduce din umbră, respectiv Traian Băsescu. La câteva luni, după ce au aruncat ţara în haos şi au adus oamenii la un nivel de sărăcie înca nemaiîntâlnit, marionetele sunt criticate chiar de către propriul maestru. Astfel, disperarea PDL capătă glas prin vocea Preşedintelui, care are impresia că scenele de genul “Dragă Stolo”, îi mai impresionează pe românii cu stomacul gol şi fără locuri de muncă. Or, constatarea tardivă a domnului Băsescu legată de faptul că majorarea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de „marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL” şi care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni, nu-i mai ajută pe români cu absolut nimic. “Poate i-ar fi ajutat atunci când, din greşeală e drept, deputaţii PDL şi UDMR au votat reducerea TVA la alimentele de bază, propusă de către parlamentarii USL. Îi reamintim, însă, că atunci a respins categoric această măsură şi a retrimis legea în Parlament. Aşadar despre ce vrea să ne convingă Traian Băsescu? Singura şansă ca acest domn să mai capete un dram de credibilitate în faţa acestui popor ar fi să-i trimită pe la casele lor pe aceşti aşa-zişi guvernanţi până nu vom ajunge în situaţia Greciei” spune Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Arad. (comunicat PSD Arad)

Read more


Informaţiile apărute în ultimele două zile în mass-media confirmă ceea ce noi am spus de mai mult timp: banii pentru infrastructură merg la clientela PDL! Mai mulţi constructori europeni, grupaţi în federaţiile EIC şi FIEC) au contestat modul în care au fost scoase la licitaţie şi adjudecate lucrările pentru coridorul IV Paneuropean.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Ionel Ciupe, care îl va înlocui pe Cristian Moisescu în Consiliul Local Municipal ca urmare a excluderii din PNL a fostului primar, a declarat că amânarea validării sale în CLM a fost plănuită în cabinetul primarului Gheorghe Falcă şi reprezintă un abuz de putere.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more


Partidul Romania Mare felicita parlamentarii care au votat amendamentul la legea invatamantului privind invatarea in limba romana a istoriei si geografiei.
Cei care astazi reprezinta Aradul in Parlament sunt anti romani si vand pentru interes propriu istoria acestui neam care este batjocorit in continuare de aceasta alianta toxica PDL-UDMR.
Santajul acestora ajunge la cele mai mari dimensiuni in timp ce romanii o duc mai rau pe zi ce trece fiind strangulati de taxe si impozite si mariri de Preturi.
Fiecare dintre PDL si UDMR incearca strategii: PDL sa ramana la guvernare si sa fure in continuare iar UDMR sa treaca legile anti romanesti pentru a si multumi propriul electorat care are dubla cetatenie si sfideaza limba acesui neam romanesc.
Holocaustul impotriva romanilor trebuie sa inceteze si cei care astazi duc acest popor spre dezbinare si infometare sa fie pedepsiti nu cu tepele lui Basescu ci cu furia romanilor din 1989 impotriva partidului stat si a lui Ceausescu. (comunicat PRM Arad)

Read more


Maria Grapini, vicepreşedinte al Partidului Conservator, a criticat marţi, la Arad, guvernarea Boc, prezentând câteva aspecte din programul de guvernare al Uniunii Social Liberale (PNL, PSD şi PC), care va fi lansat în data de 27 mai.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Incoerenţa, duplicitatea şi ipocrizia guvernaţilor care conduc România depăşeşte orice limite imaginabile. „Când credem că nimic din ceea ce ar face nu ne-ar mai putea surprinde, că ţara a ajuns la fundul sacului după ce au sărăcit-o prin toate mijloacele posibile, că populaţia, ajunsă la disperare, trăieşte de azi pe mâine, Boc şi oamenii lui ne mai dovedesc, încă o dată, că ne putem înşela”, susţine Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad.

„La doar câteva zile de când se anunţa cu surle şi trâmbiţe că am ieşit din recesiune, aflăm , în mod evident, nu de la oficialii care aveau obligaţia să informeze populaţia României care i-a pus unde sunt, pe spatele căreia au făcut avere şi pe care vor să o condamne, parcă, la genocid, că în următoarele câteva luni, încă 7000 de oameni vor ajunge şomeri şi că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60% până la finele anului, din cauza angajamentului luat faţă de FMI de a elimina subvenţiile la căldură. La acestea putem adăuga cele 9 500 de disponibilizări din sructurile Poliţiei. Cum disperarea şi demagogia celor care ne conduc nu au limite, în acelaşi timp, ministrul finanţelor ne asigură că, probabil cei care vor mai supravieţui până la anul, vor avea parte de majorări de pensii şi de salarii. În mod evident, măsura se va aplica, din pură coincidenţă exact în an electoral. Ceea ce nu spune acest reprezentant al Guvernului este că, pentru a noua lună consecutiv, România se află pe primul loc în ceea ce priveşte rata inflaţiei din Europa şi că românii nu mai pot fi păcăliţi de nişte persoane care nu au nicio legătură cu competenţa”, completează Hălmăgean. (comunicat PSD)

 

Read more


Votul de miercuri al consilierilor PDL, care au refuzat să îl valideze în calitate de consilier municipal pe Ionel Ciupe, este un abuz. PDL a nesocotit şi legea şi bunul simţ, prin amânarea acceptării în CLM a unui politician din opoziţie care critică administraţia Falcă.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Firma de consultanţă Kato&Partner Consulting din Ungaria a fost contractată de Consiliul Judeţean Arad în luna ianuarie şi a fost plătită cu 50.000 de euro pentru realizarea auditului.

Rezumatul raportului, citit în prezenţa directorilor celor trei unitaţi medicale şi a şefilor de secţii a scos la iveală faptul că în spitalele arădene nu există viziune profesională, voinţă, specialişti tineri şi ambiţioşi şi echipamente performante. Printre punctele slabe menţionate în raport se numară condiţiile deficitare la capitolul materiale şi personal, faptul că pacienţii au părăsit spitalele şi odată cu ei şi medicii specialişti.

Am solicitat specialişti să ne spună ceia ce ştiam fiecare dintre noi, ceia ce am sesizat de mai multe ori, că totul este la pământ şi nu funcţionează, că plătim de voie de nevoie nişte servicii care nu le avem. Firmei din Ungaria i-au trebuit 3 luni să afle ceia ce se ştia de multă vreme. Au fost plătiţi 50.000 € bani care puteau fi folosiţi în alte scopuri de Consiliul Judeţean la spitalele din Arad

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Europarlamentarul Iosif Matula a participat în perioada 4-6 mai 2011 la Zilele de Studiu care s-au desfăşurat la Palermo, pe coasta nord-vestică a Siciliei. Evenimentul a fost organizat de către Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Parlamentul European.

Printre reprezentanţii de seamă ai Europei, şi nu numai, care au participat la întâlnire s-au numărat preşedintele Comisiei Europene – José Manuel Barroso, preşedintele Parlametului European – Jerzy Buzek, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European – Joseph Daul, premierul Ungariei – Viktor Orban, premierul Maltei Lawrence Gonzi, premierul Marocului – Abbes Fassi Fihri, ministrul Afacerilor Externe al Italiei – Franco Frattini, ministrul Justiţiei din Italia – Angelino Alfano,comisarul european pentru justiţie Viviane Reding, comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat – Antonio Tajani, comisarul european pentru energie – Gunther H. Oettinger, preşedintele senatului italian – Renato Schifani, cât şi un număr important de europarlamentari aparţinând grupului PPE.

Pe parcursul celor 3 zile de studiu au fost dezbătute teme importante de interes internațional precum: tensiunile din lumea arabă, revizuirea politicii de vecinătate a Uniunii Europene, lupta împotriva crimei organizate, agricultura, ocuparea forţei de muncă, migrarea, energia nucleară.

Subiectul Schengen a ocupat, de asemenea, un loc important în cadrul dezbaterilor. Premierul maghiar, Viktor Orban, președintele în exercițiu al Consiliului Uniunii Europene, a menţionat că România şi Bulgaria trebuie să fie admise în Schengen. „Este necesar să fim consecvenţi în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului comunitar”, a explicat el. Mai ales că România a îndeplinit criteriile tehnice privind aderarea la spaţiul Schengen, în condiţii mai bune chiar decât unele state care sunt deja în spaţiul Schengen.

José Manuel Barroso a exprimat sprijinul ferm al Comisiei Europene pentru proiectul Schengen: Comisia Europeană va continua proiectul Schengen deoarece acesta constituie una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene în termeni de libertate şi securitate.”

O atenţie deosebită a fost acordată şi dezbaterii privind politica migraţională, prilej cu care s-a făcut distincţia între migranţii politici şi cei economici, care încearcă să intre ilegal pe teritoriul UE. Conturarea unei abordări strategice în relaţia cu ţările din sudul Mediteranei pentru a facilita migraţia legală trebuie să facă parte din politica UE în domeniul migraţiei, cu atât mai mult cu cât această strategie poate contribui la echilibrarea pieţei europene a forţei de muncă.

„Au fost abordate teme punctuale, care vizează toate statele membre. Atenţia a fost axată pe statele mediteraneene, dar subiectele, în special «Tinerii Întreprinzători şi Serviciile», respectiv «Mediterana şi Mediul – Rolul Uniunii Europene», se mulează foarte bine pe necesităţile de dezvoltare ale României, În plus, lideri ai Uniunii Europene și- au exprimat sprijinul pentru integrarea rapidă a României în spatiul Schengen” a declarat europarlamentarul Iosif Matula.

Read more

Nu avem nevoie de expertiza FMI. În raportul prezentat ne-a spus tot ceea ce noi ştiam deja, ceea ce opoziţia şi mediul de afaceri a spus de mai multe ori până acum: avem nevoie de investiţii; şomajul e mare şi avem nevoie de locuri de muncă; trebuie să începem absorbţia fondurilor europene;

Singura diferenţă este că Guvernul nu are urechi decât pentru FMI: FMI ar trebui să facă o evaluare cu privire la cât au costat poporul român toate erorile de prognoză făcute de Guvern sau chiar de FMI. FMI a prognozat o crestere de 5% pentru România în 2008 pentru 2009, doar că am avut de fapt o scădere de 7% şi că au anunţat reluarea creşterii economice din 2010, care a fost însă un nou an de scădere. Guvernul a construit bugetul pe 2010 pe baza estimărilor de creştere economică de până la 1,3%, o estimare care acum se dovedeşte a fi greşită, devreme ce economia României ar putea să scadă anul acesta cu 1, 2%. Ar trebui să ştim cât ne-a costat faptul că în 2009 FMI a tolerat neluarea unor măsuri concrete şi, mai ales, de ce delegaţia FMI, în loc să se axeze pe tematica specifică a lăudat, în permanenţă, Guvernul? Pentru că FMI se comportă ca şi cum ar face campanie electorală Guvernului.

Estimările arată că, până la finele anului, inflaţia va depăşi nivelul estimat de 5%.

Guvernul are un singur obiectiv: să-i facă FMI pe plac!

În condiţiile în care, doar în această lună, Ministerul de Finanţe va trebui să plătească un sfert de miliard de euro în contul datoriei publice externe, riscăm să ne sufocăm în datorii. Conform datelor oficiale ale BNR, datoria publică externă a ajuns la 92 de miliarde de euro. Fiecare român, de la nou-născuţi la pensionari, are astăzi o datorie de 4.500 de euro! Implicarea tot mai intensă a delegaţiei FMI în deciziile macro-economice din România este alarmantă.

În acest moment funcţionăm în schema clasică a falimentului: datorii şi dobânzi uriaşe, consum şi producţie reduse, investiţii ineficiente.

Read more