News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Amenajarea unui hol mic: Cum să treci de sezonul rece cu stil și eficiență

Care este primul lucru care-ți vine în minte atunci când deschizi ușa locuinței tale? Înainte să te gândești la ceva, trebuie să ții cont de faptul că aproape de fiecare dată holul va fi mereu primul contact și prima impresie care te va cuprinde atunci când pragul casei tale este călcat.

Tocmai de aceea, dacă pentru un hol mare totul pare mai ușor, adevărata provocare apare atunci când amenajarea unui hol îngust (mic/neîncăpător) pune o serie limite considerabile imaginației cât și posibilităților. Aceste lucruri nu înseamnă neapărat că holul tău nu poate arăta extraordinar, mai ales atunci când datorită felului cum iarna se manifestă în România, cu siguranță vei ține haine groase, încălțăminte voluminoasă și ceva de curățat la îndemână. de fiecare dată când acele veșnice picioare murdare de la zloata de afară vor lăsa urme nedorite.

 

Cu ce să începi?

 

O metodă ceva mai inedită este să vezi totul ca pe o poveste. Așa că, dacă holul în sine reprezintă cadrul poveștii, personajele cu siguranță sunt piesele de mobilier care prin caracteristicile fiecăreia, oricine ajunge la pragul tău este întâmpinat de o emoție.

 

Întocmai, mobilierul reprezintă elementul principal pe care trebuie să îl iei în calcul atunci când te gândești cum să amenajezi un hol îngust, dar totuși, cel mai probabil ești interesat de ce ar fi cel mai bine să alegi, ce fel de mobilă se potrivește cel mai bine cu zugrăveala sau cum să amenajezi inteligent fără să supra aglomerezi.

 

Astfel, fără prea multe alte introduceri, poți ține cont de următoarele lucruri:

 

  • Pantofare și dulapuri pentru pantofi

Încă de mic ai auzit replica cum că „pantofii se țin la ușă”, ei bine, pentru acest fapt au fost create și aceste tipuri de mobilier. Special pentru a depozita încălțămintea să-ți fie la îndemână oricând ești gata să pleci sau să revii acasă.

 

Încearcă să alegi culori neutre sau deschise, aici, culorile naturale nu vor da greși niciodată, astfel poți combina perfect o nuanță albă a pereților cu un dulap pentru pantofi de culoarea lemnului accentuat de bej sau negru.

 

  • Cuiere și accesorii

Tot la îndemână trebuie să ai și haina, fie jacketă sau palton, un loc care să-ți permită să faci ultimele retușuri înainte de fiecare drum reprezintă unul din motivele principale pentru care un hol este atât de important.

 

De asemenea, poți să le combini pe toate adăugând: o oglindă, un tablou/ceas sau chiar un accesoriu unde să pui cheile. Acestea pot să reprezinte schimbări subtile și practice atunci când vrei să mai adaugi puțină detaliere acolo unde stilul modern duce lipsă, astfel totul ar arăta cam așa:

  • Bancă și covoare

 

Dacă vrei să salvezi și mai mult spațiu, o bancă unde poți pune încălțămintea și în același timp să șezi în momentul în care te încalți, acompaniată de un covor care să adauge un accent de culoare și detaliu încăperii, poate fi cea mai ieftină dar și inteligentă opțiune.

Ceea e este fascinant la designul de interior din această privință, este faptul că lucrurile în realitate sunt atât de simple precum ai umple o valiză cu haine. Dacă știi cum și ce să alegi pentru nevoile tale, te poți descurca perfect chiar și cu o valiză mică. De cealaltă parte, dacă dorești mai mult decât strictul necesar, evident că ai nevoie de mai mult spațiu, odată ce calitatea devine un criteriu, desigur.

Read more
Stiai ca poti gasi casute de gradina deja construite

Viata la curte este una dintre cele mai mari dorinte pe care le au locuitorii mediului urban. Fiecare are in minte sa se retraga la pensie intr-o casuta dintr-un sat din apropierea orasului si sa-si realizeze aici un adevarat paradis, dar putini au si indrazneala sa o faca. In ultima vreme insa, mai ales familiile tinere si-au dat seama de beneficiile pe care le are viata la sat pentru sanatatea lor si a copiilor, asa ca au renovat casele bunicilor sau au cumparat diferite proprietati in mediul rural.

Amenajarea unei locuinte si a gradinii din jur inseamna insa multa bataie de cap pentru oricine. Casa veche trebuie varuita, mobilierul reconditionat, este nevoie de crearea unei bucatarii moderne, a unui sistem sanitar bine pus la punct, fara sa te mai gandesti la curtea plina de tot felul de lucruri adunate pe parcursul atator vieti de mosi si stramosi. Dupa ce aceste lucruri au fost puse la punct, proprietarul realizeaza ca are nevoie si de un loc in care sa isi tina uneltele sau diverse alte obiecte.

Iata cateva sfaturi pentru a avea o casuta de gradina fara sa cheltuiesti multi bani:

  1. Cea mai la indemana solutie este sa achizitionezi una deja construita, pe care o poti alege de pe internet, unde exista o gama variata de casute de gradina la preturi accesibile pentru orice tip de buget. In pachetul pe care il vei cumpara gasesti inclusiv setul de fixare, feroneria, cartonul de acoperis pentru primul strat. O casuta de gradina mai scumpa inseamna o locuinta in plus, astfel incat musafirii pot fi cazati cu usurinta aici;
  2. Daca ai nevoie doar de o magazie in care sa iti tii uneltele si obiectele pe care vrei sa le pastrezi, dar nu ai unde sa le depozitezi, atunci poti opta pentru o magazie la 1200 de lei, care poate fi montata rapid, chiar de tine. Astfel, vei obtine un loc uscat si curat, in care iti poti depozita ceea ce ai nevoie;

  1. Poti oricand sa o construiesti si singur, un fel de proiect de vacanta, la finalul caruia te vei putea lauda prietenilor si rudelor cu iscusinta si imaginatia de care dai dovada. Cheltuielile nu ar trebui sa se ridice la o suma uriasa, dar trebuie sa calculezi totul pe hartie ca sa nu faci risipa. Nu uita sa cercetezi inainte blogurile de specialitate pentru ca exista mesteri care iti explica toate etapele de care sa tii cont in acest proiect;
  2. Angajeaza o echipa de muncitori si poti avea o casuta de gradina superba, chiar in curtea ta. In Romania insa este deja celebra lipsa de cuvant a constructorilor care nu respecta contractele, deci ai putea avea surpriza sa inchei contractul azi si sa intri in posesia casutei peste doi ani. Din pacate, asta e situatia, asa ca trebuie sa iei si acest aspect in considerare;
  3. Mai exista o solutie daca esti interesat. Cativa mesteri locali, oameni din sat, priceputi sau calificati la locul de munca pe santiere, ar putea sa execute exact ceea ce iti doresti. Pretul este unul mai mic, pana la urma vei negocia cu ei fiecare detaliu, la inceput sau pe parcurs, iar rezultatele lucrarilor ar trebui sa te satisfaca. Nu te astepta sa intri in posesia unei casute de gradina ca la carte. Daca ar fi muncitori priceputi, nu ar sta acasa si nu ar munci in curtea ta!

In concluzie, viata la tara este cu adevarat minunata si comoda, mai ales atunci cand te implici in diferite proiecte interesante, care sa te satisfaca prin frumusete si utilitate.

 

Read more
Ce este in trend primavara aceasta in design-ul interior

Primavara este anotimpul perfect pentru schimbarile facute in casa. Dezamortirea naturii poate coincide cu redecorarea casei, astfel ca fiecare persoana trebuie sa inceapa sa se gandeasca la modificarile pe care ar putea sa le faca.

Presupunand ca si tu vrei sa faci niste schimbari in casa ta odata ce va sosi primavara, citeste sfaturile de mai jos! Vei afla ce imbunatatiri ii poti aduce pentru a fi in trend!

Iata ce schimbari poti face in casa pentru a respecta trendurile acestei primaveri:

1.      In primul rand, trebuie sa te asiguri ca nu exista elemente de mobilier care sa blocheze lumina naturala. In caz contrar, trebuie sa gasesti o alte modalitate de a le aranja. Apoi, daca ai draperii groase care impiedica lumina sa patrunda, de culoare inchisa, ar trebui sa te orientezi catre unele multicolore care sa-ti ofere un alt vibe de cand intri in casa! La o simpla cautare, sigur vei gasi unele care blocheaza lumina, daca iti place sa dormi pana tarziu, dar care sunt frumos colorate.

  1.      O a doua masura pe care o poti lua pentru casa ta pentru a fi in trend este inlocuirea mobilierului foarte vechi cu unul minimalist, care sa nu ocupe mult spatiu si care sa impresioneze instant. Daca nu iti permiti sa cumperi foarte multe, apeleaza la un credit rapid. Indiferent ca vrei un credit cu istoric negativ, il poti avea de la Fix Credit, unde vei alege suma de care ai nevoie, perioada imprumutului si data restituirii primei rate. Asadar, nu mai sta pe ganduri si pune deja in cosul de cumparaturi mobila mult dorita!

3.      Cumpara-ti mai multe flori la ghiveci! Chiar daca acestea au nevoie de atentia si timpul tau, nimic nu se compara cu frumusetea pe care o dau fiecarei camere in parte. Alege ghivece cu flori divers colorate, iar ele vor emana prospetime. Sigur, nu trebuie sa uiti nici de florile de sezon, pe care le poti pune in vaze in fiecare camera.

  1.      Inlocuieste covoarele! Daca in anotimpurile reci preferi covoarele pufoase si groase, odata cu venirea primaverii ar trebui sa ai in vedere inlocuirea lor cu unele care sa aduca o pata de culoare in fiecare camera. Gasesti covoare cu buline, cu flori sau diverse forme geometrice. Fara indoiala, o sa constati ca la buna ta dispozitie contribuie foarte mult culorile vii!

5.       Nu in ultimul rand, pentru a-ti amenaja casa in trend, trebuie sa te orientezi catre decoratiuni foarte frumos colorate. De exemplu, poti achizitiona tablouri cu diverse rame, ceasuri, oglinzi, cutii si vase decorative. Fiecare dintre ele va aduce un plus de prospetime casei!

Asadar, pentru ca primavara se apropie cu pasi repezi, transforma-ti casa intr-una plina de culoare. Asigura-te ca ai lumina suficienta, ca inlocuiesti piesele de mobilier invechite, ca aduci un plus de prospetime prin plantele la ghiveci. De asemenea, schimba covoarele si achizitioneaza decoratiuni menite sa aduca un strop de culoare casei tale!

Read more
Ce modele de unghii purtam in functie de evenimentul la care participam

Sigur ai vazut de multe ori o manichiura nepotrivita pentru contextul in care se afla persoana intalnita. Insa nu toata lumea stie sa isi adapteze manichiura evenimentului la care participa sau contextului. Tocmai de aceea, ne-am gandit sa iti spunem ce poti alege in functie de eveniment, dar si de tendintele pentru 2019-2020.

Atunci cand iti alegi modelul pentru unghii trebuie sa tii cont de mai multe aspecte: contextul, machiajul, coafura, tinuta, dar si anotimpul.

Modele de unghii clasice – unghii potrivite pentru mediul de business sau pentru evenimente office

Putem sa ne facem manichiura si in functie de fiecare eveniment la care participam. Spre exemplu, pentru un eveniment de seara, pentru o cina eleganta sau un dineu, modelele simple de unghii scurte sunt cele mai potrivite. Unghiile french se potrivesc de minune si femeilor care activeaza in domeniul business.

Modele unghii indraznete – ce unghii porti la evenimente mondene?

Insa, daca stilul nostru de viata se apropie mai mult de cel al unei femei libertine, axate pe distractie si evenimente mondene, putem incerca si modele de unghii mai complicate. Spre exemplu, unghiile 3D sau chiar cele cu cristale si cu accesorii sunt ideale in aceasta postura.

Strasurile sunt foarte cautate in acest caz, ele reprezentand o modalitate garantata de a atrage atentia.

Unghii cu gel sau manichiura semipermanenta – ce alegem in 2019?

Atat unghiile cu gel cat si cele semi-permanente sunt la mare cautare, iar trendurile acestea nu par a disparea din pesiaj in urmatoarea vreme. Insa, in cazul unei manichiuri semipermanente, trebuie sa ne gandim la cum vom asorta modelul de unghii ales cu hainele si cu accesoriile noastre.

 

Modele de unghii de lunga durata – cum sa alegi o manichiura semipermanenta?

Cand ne gandim la unghiile cu gel sau mai ales la manichiura semipermanenta, ne gandim la o manichiura pe termen lung. Aceasta ar trebui sa fie facuta clar in functie de tinutele pe care le vom purta in urmatoarea perioada.

Cu alte cuvinte, astfel de manichiuri de durata se aleg doar in functie de garderoba. Ce haine vei purta in lunile viitoare? Vei putea asorta aceste haine cu manichiura ta? Asadar, inainte sa alegi o manichiura semipermanenta, vezi ce haine se poarta in 2019-2020.

In concluzie, indiferent ce model de unghii vei alege, trebuie sa fii atenta la mai multi factori. Cu ce haine vei asorta acele unghii, care e coafura pe care o vei adopta, pentru ca nu vrei sa fie prea mult, ce accesorii porti de obicei, pentru a vedea daca se potrivesc cu unghiile, ce trenduri noi apar in domeniu si cum te simti tu bine cu unghiile tale. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le iei in calcul.

Ca sfaturi generale, specialistii spun sa alegi mereu ceea iti place, ceea ce te face sa te simti bine si sa fii confortabila. Alege modelele de unghii care iti ofera personalitate si care te reprezinta. Iata modele de unghii care vor fi la moda in 2019-2020.
Sursa:  Trendyland.ro

Read more
Dental Patient Marketing: 3 essential tips when promoting your practice

There are a lot of things you can do to promote your dental practice.

 

But there are some things that can bring you 80% of the results, if you implement them right.

 

Here’s what you need to do if you are just starting out with your dental patient marketing efforts.

Have a proper plan

You shouldn’t start any marketing efforts without a marketing plan.

 

Why?

 

Because a plan helps you see the big picture of your marketing strategy. And this helps you quickly fix things when something doesn’t work or quickly identify ways to improve your whole strategy.

 

And of course, it helps you focus and not get lost by blindly trying out every dental marketing idea you see on the Internet.

 

How do you create a dental marketing strategy or a marketing plan for your dental practice?

 

Here are some key questions to start with:

 

Who is your ideal patient?

  • What are their desires
  • What do they fear most?
  • What are they for
  • What are they against
  • How old are your most valuable patients (for a particular service)
  • What is the gender of your ideal client, for a particular services? What is the education level of your patients?
  • How much does this buyer persona earn?
  • Favorite Websites – Why type of websites do people in this persona frequent?

 

Where is your patients’ attention?

  • Social Media?
  • Google?
  • Certain magazine/website?

 

What do you want to get out of your marketing campaign?

  • Phone calls/Appointments
  • Subscribers
  • Website traffic for your blog?

 

What is already working in your patient marketing efforts?

 

How can you leverage existing customers to get new patients for free?

 

What dental marketing idea would bring patients in the short term? And long term?

 

What are the top 3 safest dental marketing ideas?

Define specific goals

“Get more patients” or “promote our dental office” or “increase brand awareness” aren’t goals you want to define in your dental marketing plan.

 

Why?

 

Because they are not specific, they are not time bound and they aren’t measurable?

 

What does “more patients mean”? If you hire a dental marketing consultant and brings you 5 more patients per month, would you be happy? Would the investment be worth it?

 

Without specific goals, you won’t know when you hit your target, you cannot focus your marketing efforts and you won’t know if your money is well spent or not.

 

Ok, but how should you define goals in a realistic dental marketing plan?

 

Here are a couple of examples.

 

  • $50.000 (introduce your number) in sales from orthodontic services in the next 6 months
  • Increase the number of email subscribers to 5000 people;
  • Get 5000 targeted people till 20th of January through our blog, without paying for the traffic.

 

You see, once you have a proper goal set up, you can easily focus only on those marketing ideas that help you reach it!

 

Start with what already works (and improve)

There are thousands of ways to grow a dental practice. The problem is, not every dental marketing idea out there works for any dental practice.

 

The success of an idea depends on a lot of factors from budget to time resources or the time expected to get results.

 

For instance, Facebook Messenger Marketing is the newest and coolest thing in town in terms of marketing effectiveness.

 

The problem is, if you use this channel only as a way to communicate offers and aggressively promote your practice, you’ll end up spamming people who will eventually unsubscribe from your list.

 

On the other hand, Facebook Messenger is a great marketing tool if it’s part of a bigger dental content marketing strategy where you use this channel not to spam people, but to send them useful info on how they could better take care of their teeth.

 

Ok, but what works insanely well to grow and promote a dental practice?

 

Google Ads

This marketing channel helps you reach only patients who are interested in your services. You can show text-based ads on google to people who search for particular keywords you choose, like dentist in + your location.

 

SEO – Search Engine Optimization

At a basic level, it works the same way as Google Ads – you can get targeted traffic to your website. Meaning that your website will show up for particular keywords you choose.

 

The difference is that SEO doesn’t cost you anything. The downside is that it takes time until your website shows up among the first positions and you need to hire someone who can optimize your website for Google.

 

Content Marketing

This is a long-term strategy, but it pays off. Content patient marketing basically means that you provide value to your potential patients so that you earn their trust, you make them like you and eventually choose you when they need your service.

 

What does this value mean?

 

It means that you answer to people’s questions and you help them solve a problem. For example, if someone searches for “what teeth whitening method is the safest” you can have an article, a video, a podcast, a slideshow which offers a detailed answer to this question.

 

The only trick here is not to sell anything. Don’t bias your answers so that they fit your solution because people sense that right away. And don’t try to sell them the solution in your articles because people won’t continue reading it once they feel that.

 

Remember: we all like to buy, no one likes to be sold to!

 

Your next steps

Don’t complicate your dental patient marketing efforts.

 

First, start with a plan that contains specific objectives. Make sure the goals are realistic and you set only one main goal per 3 or 6 months. Don’t try to hit 5 objectives per month! You’ll get overwhelmed and you increase your chances to quit or to dilute your results.

 

Once you do this, start with what’s already working in the dental industry for years. Once you hit a steady flow of new patients you can try new marketing channels or new marketing ideas for your dental office.

 

Read more
5 lucruri care NU trebuie sa ii lipseasca locuintei tale

Locuinta ta si a familiei este sanctuarul vostru, locul in care tu si cei dragi va gasiti linistea dupa o zi incarcata, locul in care familia trebuie sa simta confortabil si in siguranta. Pe langa decor, utilitati si amenajarea spatiului intocmai nevoilor tale, este necesar sa te ocupi de cateva aspecte menite sa mentina siguranta membrilor. Iti doresti ca locuinta ta sa reprezinte unul dintre cele mai sigure locuri, asa ca, esti dispus sa faci cateva modificari si simple imbunatatiri, pentru un plus de confort si securitate in propriul camin? Daca nu stii inca de unde sa incepi, acest articol te va ajuta sa parcurgi pasii necesari.

 

Asadar, iata care sunt cele 5 lucruri importante care nu ar trebui sa lipseasca din locuinta ta:

 

  1. Un sistem de securitate performant

 

Indiferent daca esti sau nu persoana ocupata, daca petreci sau nu mult timp in propria locuinta, securitatea casei reprezinta mult mai mult decat un detaliu minor. Fiecare proprietar de locuinta ar trebui sa aiba in vedere acest aspect si sa recurga la cateva metode simple prin care poate sa aduca mai multa siguranta intregii familii. Atunci cand pleci in concediu, la serviciu sau chiar si atunci cand te afli in interiorul casei, este important sa te simti cat mai protejat. Foarte multi oameni neglijeaza acest lucru, refuzand sa isi imagineze cele mai rele scenarii. Iata, insa, ca nu intotdeauna cei care iti calca pragul ai cele mai bune intentii si, oricand, se poate intampla ca locuinta ta sa fie invadata de musafiri nepoftiti. Anual au loc astfel de incidente iar principala cauza este faptul ca oamenii neglijeaza metodele de securitate. Exista firme specializate precum A2t.ro, care ofera echipamente performante si sisteme de supraveghere video, pentru orice tip de locuinta sau imobil. Acest tip de sisteme pot cuprinde atat camere video cat si alte accesorii inteligente menite sa iti proteje locuinta, precum interfoane inteligente, camere performante si alte elemente, in functie de preferintele si nevoile fiecarei familii. Accesand site-ul, poti sa vezi preturile la cabluri electrice, accesorii de control si supraveghere, sisteme de alarma, etc. Apeland la astfel de servicii, poti evita situatii neprevazute si neplacute si poti asigura, totodata, siguranta ta si a familiei tale.

 

  1. O usa de intrare cu sistem de inchidere complex

 

Pentru foarte multe familii, usa de la intrare este singura metoda de securizare a locuintei, fie ea casa sau apartament. De aceea, alegerea usii potrivite este un lucru extrem de important, atat pentru siguranta voastra cat si a bunurilor aflate in imobil. Atunci cand alesi usa, e nevoie sa tii cont de cateva aspecte pentru a face alegerea cea mai buna. In primul rand, nu fa rabat atunci cand vine vorba despre alegerea usii si nu te zgarci la investitii generoase. Decat sa cumperi ceva mai ieftin, mai bine investesti mai multi bani la acest capitol sau renunti la alte lucruri mai putin importante. Ai grija ca usa sa beneficieze de un sistem de inchidere modern si complex, sa aiba minim doua incuietori si sa fie confectionata dintr-un material rezistent si impunator. Aspectul, de asemeni, conteaza foarte mult si are o influenta destul de mare asupra celor ce iti viziteaza pentru prima data locuinta. Cu ajutorul unei usi de calitate, poti totodata sa reduci zgomotele de afara, sa contribui la izolatia termica si, implicit, la costurile lunare.

 

  1. Montarea unor detectoare de gaze

 

In cazul in care locuinta ta este racordata la sistemul de gaze, atunci cu siguranta ar trebui sa ai in vedere acest lucru. Aceste sisteme au puterea de a detecta de indata orice fel de scurgeri de gaze, indiferent daca este vorba despre centrala, bucatarie, tevi, etc. Chiar daca nu ai avut astfel de probleme pana acum, trebuie sa iei in calcul faptul ca situatiile neprevazute pot sa apara oricand, iar cu ajutorul acestui sistem le poti intampina pregatit. Pe piata exista si detectoare de apa, menite sa previna inundatiile puternice ce pot avaria locuinta si pot distruge multe dintre bucurile voastre personale. Montand in casa ta detectoare de gaze si de apa, poti preveni oricand astfel de evenimente nedorite.

 

Atunci cand vine vorba despre siguranta familiei si caminului, trebuie sa ai in vedere aceste lucruri si sa te asiguri ca beneficiezi de toate masurile de securitate, pentru linistea si confortul celor dragi. Tinand cont de cele de mai sus, te poti bucura de o locuinta sigura si de un mediu placut si linistit, in orice moment.

 

Read more
Judetul Arad – interes scazut in Decembrie 2018 pentru „Cadouri” conform Google Trends

Luna Decembrie stim cu totii ca este luna cadourilor pentru majoritatea dintre noi. Avem zile pline de cadouri precum Sf Nicolae, Craciunul si Revelionul si acest lucru ne obliga sa cumparam cadouri.

 

Insa, care credeti ca sunt cei mai interesati de cadouri in luna Decembrie 2018?

 

Un studiu facut de specialistii in campanii SEO de la Seocupcake.ro ne arata ca aradenii sunt la coada clasamentului in ceea ce priveste interesul pentru cadouri in luna decembrie 2018.

 

Studiul realizat cu ajutorul Google trends ne arata faptul ca la nivelul tarii, pe nivelul tuturor judetelor, Arad se afla pe locul 35 din 42 subregiuni(judete)

 

Iata cum arata si graficul interesului privind „cadourile”:

Sursa: google trends (1 decembrie 2018 – 3 ianuarie 2019) – keyword „cadouri”

Graficul nr. 2 ne mai arata totodata ca interesul pentru cadouri este la nivel maxim in Decembrie si la nivel scazut pe tot parcursul anului, mai putin in Februarie cand ne pregatim pentru 1-8 martie.

Sursa: google trends:

Iata ce ne spune si Cristian Bolocan, managerul departamentului de SEO din cadrul agentiei:

De mentionat ca rezultatele oferite de Google Trends arata nu cautarile in Google pentru acel cuvant cheie, ci arata semnalele generate de interesul local pentru acel subiect. Asta inseamna ca orice articol, cautare in Google a cuvinte semantice etc reprezinta un interes si se incadreaza in acest topic.

Cred ca rezultatul arata ca in Arad exista o putere de cumparare scazuta, alta explicatie nu am, insa aici este o alta discutie economica, nu este aria mea.

Surprinzator este judetul Cluj, ma asteptam ca al doilea pol economic si digital al tarii sa fie in frunte, insa aici pot fi multe motive ascunse.”

Iata cum arata clasamentul privind interesul pe judete conform Google trends:

1 Judetul Giurgiu
2 Judetul Dambovita
3 Judetul Alba
4 Judetul Buzau
5 Judetul Ialomita
6 Judetul Calarasi
7 Judetul Ilfov
8 Judetul Tulcea
9 Municipiul Bucuresti
10 Judetul Bistrita-Nasaud
11 Judetul Galati
12 Judetul Brasov
13 Judetul Mures
14 Judetul Olt
15 Judetul Suceava
16 Judetul Neamt
17 Judetul Bacau
18 Judetul Botosani
19 Judetul Caras-Severin
20 Judetul Prahova
21 Judetul Vrancea
22 Judetul Sibiu
23 Judetul Constanta
24 Judetul Iasi
25 Judetul Valcea
26 Judetul Hunedoara
27 Judetul Vaslui
28 Judetul Arges
29 Judetul Braila
30 Judetul Gorj
31 Judetul Salaj
32 Judetul Timis
33 Judetul Teleorman
34 Judetul Dolj
35 Judetul Arad
36 Judetul Maramures
37 Judetul Cluj
38 Judetul Mehedinti
39 Judetul Satu Mare
40 Judetul Bihor
41 Judetul Covasna
42 Judetul Harghita
Read more
Fashion Alert: Afla CUM sa te imbraci la mesele festive din luna DECEMBRIE!

Se anunta o perioada extrem de aglomerata din toate punctele de vedere: cadouri, petreceri, iesiri in oras si mese organizate cu mare fast. Chiar daca ti se pare extenuanta toata aceasta forfota in oras, trebuie sa recunosti ca sarbatoarea pentru care a inceput numaratoarea inversa este cea mai asteptata din an, iar tu trebuie sa fii pregatita tuturor surprizelor care se anunta cu tinute pe masura acestora.

O adevarata reprezentanta a sexului frumos trebuie sa tina pasul cu toate evenimentele si sa aiba in vedere o serie de outfit-uri si accesorii pe care sa le scoata la inaintare la mesele si petrecerile de Craciun. Asadar, pentru a-ti face o idee privind ce se mai poarta anul acesta in Decembrie, dar si cum sa lasi o impresie buna tuturor celor prezenti de sarbatori, urmareste, in continuare, cateva sugestii cel putin interesante, de care sa tii cont in urmatoarea perioada.

Top 3 tinute inedite pe care sa le porti in DECEMBRIE, de Craciun:

 

  1. Esti invitata la masa de Craciun la socri? Atunci mizeaza pe confort si eleganta in acelasi timp, in asa fel incat sa faci parte din povestea sarbatorilor de iarna. O rochita bordo tricotata si o pereche de dresuri groase, negre mate, vor arata extrem de bine alaturi de o pereche de cizme lungi, peste genunchi. Accesorizeaza outfit-ul cu cercei supradimensionati, din perla, si nu uita sa iti coafezi parul sub forma unor bucle lejere. Nu uita acasa jacheta neagra din blana ecologica pe care poti sa o gasesti in magazinul Lafemme ori poti sa o vezi pe site de unde o poti comanda chiar acum. Cu un outfit ca acesta vei straluci la propriu.

 

  1. Traditia spune ca, la masa de Craciun, nasii sa isi invite finii pentru a petrece sarbatorile impreuna. Asadar, daca faci parte dintre cei care urmeaza sa ia cina la nasi, in mod cert, trebuie sa te pregatesti cu o tinuta pe masura. Iata o idee de care daca vei alege sa tii cont, vei fi, cu siguranta, remarcata. Poarta in vizita la nasi o salopeta rosie evazata, cu maneci lungi. Prinde-ti parul intr-o coada de cal si asigura intregului look o tusa de stil prin intermediul unui inel pretios.

 

  1. Daca in acest an esti gazda de Craciun, atunci ai libertatea de a purta o tinuta cosy, dar rafinata in acelasi timp, avand in vedere ocazia speciala pentru care organizezi o masa la tine acasa. Un pulover oversized cu ochiuri mari si decolteul in V, o pereche de colanti din latex si o brosa amplasata in piept vor forma un outfit demn de o gazda pregatita corespunzator pentru o zi de sarbatoare. Un coc messy si un make-up natural vor intregi tinuta si iti vor asigura un aer chic, chiar daca esti acasa.

 

Iata, asadar, 3 sugestii stylish pe care le poti avea in vedere in zilele de Craciun. In orice caz, iti poti lasa imaginatia sa zboare in cazul in care iti doresti sa adopti alte tinute!

 

Read more
Alimentatia in timpul sarcinii – Ce spun specialistii despre ce ai voie si ce nu ai voie sa mananci

Alimentatia in perioada sarcinii este un subiect extrem de delicat si foarte important. O alimentatie sanatoasa este principalul factor in dezvoltarea armonioasa a fatului. Pe perioada celor 9 luni trebuie sa ai grija, ca viitoare mamica, ce mananci, cand si cum iti prepari fiecare masa.

 

Pentru a-ti fi de ajutor si a-ti oferi cateva sfaturi practice in domeniu, am ales parerile unor specialisti, care mentioneaza ce ar trebui sa contina un regim ideal al unei femei insarcinate si care sunt regulile nutritiei in aceasta perioada.

 

Ce ai voie si ce NU AI VOIE sa mananci atunci cand esti insarcinata?  

 

Nu exista foarte multe reguli care sa delimiteze ce anume ai voie sa mananci si ce nu, cand esti insarcinata. Insa, spun specialistii, este necesar ca pe timpul sarcinii sa te hranesti cu alimente care contin mai multi nutrienti si sa elimini orice forma de aditive din viata ta.

 

Astfel, trebuie sa ai grija de unde iti procuri mancarea. Specialistul Costel Stanciu, presedintele APC (Asociatia Pro Consumatori) – fosta Asociatia pentru Protectia Consumatorilor, declara ca nu se poate determina cu exactitate un loc 100% sigur din care sa te aprovizionezi. Insa exista totusi cateva reguli care te vor ajuta sa eviti problemele in aceasta perioada. Incearca sa elimini de pe lista supermarketurile – pentru a nu cumpara mancare semipreparata.

 

Poti inlocui dieta ta zilnica cu foarte multe produse organice, eventual crescute chiar in propria curte. Daca totusi acest lucru nu este posibil, din cauza mediului urban in care traiesti, este suficient sa eviti carnea procesata, fructele exotice si sa speli intotdeauna legumele cumparate din piata, spune conf. univ. dr. Costel Stanciu.

 

De asemenea, chiar daca pestele ar putea fi recomandat pentru omega 3, consumul de peste trebuie reglementat, spune specialistul conf. univ. dr. Costel Stanciu. Ar trebui evitat pestele congelat cu provenienta din apele Pacificului, acesta putand fi afectat inca in urma dezastrului de la Fukushima din 2011.

Asadar, umand un regim pe baza regulilor generale mai sus indicate, sarcina va evolua normal si sansele ca fatul sa se dezvolte intr-un copil perfect sanatos si plin de viata sunt mari, spun specialistii.

Read more
Implanturile mamare: Beneficii și dezavantaje ale celei mai întâlnite metode de îmbunătățire a imaginii

Printre cele mai controversate subiecte care fluctuează mereu percepția asupra acestui fenomen sunt cel mai des legate de influența implantului în perioada sarcinii sau alăptarea.

Cu o reputație care constă în foarte multe păreri împărțite de-a lungul istoriei acestei practici, implanturile mamare sunt în continuare cea mai căutată soluție atunci când vine vorba de un „mommy makeover” sau pur și simplu stima de sine. O rată de 98% a satisfacției pe care o declară femei din toată lumea care au urmat o astfel de procedură, au avut în vedere o serie de factori decisivi precum:

 

  • Procesul de augmentare a bustului să fie realizat profesionist
  • Materialul din care este realizat implantul să fie de calitate optimă pentru pacient
  • Consultația și oferirea de suport pe tot parcursul și după realizarea procesului

Informații detaliate despre posibilități, metode cât și prețuri pot fi consultate pe site-ul unui astfel de specialist: https://www.drjecan.ro/implant-mamar/.

Evaluarea unor aspecte pozitive cât și negative ale acestei practici este un punct foarte bun pentru formularea unei opinii proprii și înspre luarea unei decizii.

  • Contrar preconcepțiilor comune, augmentarea bustului nu afectează sarcina în nici un fel „specialiștii au demonstrat că siliconul NU se poate infiltra în lapte, astfel ca o femeie cu implanturi poate alăpta, fără nicio problema” spune Doctorul Jecan.
  • De asemenea, dacă operația este făcută înaintea sarcinii, aceasta nu va avea de suferit în nici un fel.

Cât despre diferitele forme de implanturi, iată câteva dintre avantajele și dezavantajele fiecăruia:

Implanturile cu conținut salin

Aspecte pozitive

  • Implanturile cu conținut salin constau în substanța lichidă care se regăsește în 70% din organismul nostru (apă sterilă amestecată cu sare) iar în momentul unei scurgeri ale protezei, această substanță este absorbită în mod natural de către organism.
  •  Ajustabile în ceea ce privește volumul chiar în timpul operației, acestea pot atinge cel mai înalt grad de rotunjire a polului superior al sânului pentru un look „Baywatch”
  • În general mai ieftine decât celelalte forme de implanturi

Aspecte negative

  • Mult mai ferme și cu un aspect mai puțin natural
  • Predispoziție mare la scurgere
  • Dependente foarte mult de forma implicită a sânului, statura corpului sau calitatea pielii

Implanturile cu Silicon

Aspecte pozitive

  • Imită cel mai bine, aproape perfect, țesutul natural al sânului, de asemenea aspectul este natural.
  • Recomandate de majoritatea doctorilor și opțiunea cea mai des preferată de către clienți.
  • Mărimea este ușor de personalizat

Aspecte negative

  • Detectarea unei scurgeri este foarte dificilă datorită faptului că sânul nu se deformează vizibil odată ce siliconul se scurge în capsula implantului
  • Limitate de forma rotundă a acestora
  • Incizia în momentul operației este mai lungă

 

Implanturile cu gel siliconic coeziv

 

Aspecte pozitive

  • Mai consistente și cu o vâscozitate crescută față de celelalte
  • Au o performanță în timp mult mai mare, în ceea ce privește predispoziția la scurgere, deformare sau deteriorare
  • Pot să ofere atât forma rotundă bine cunoscută cât și cea de anatomică de „lacrimă”

 

Aspecte negative

  • Cel mai ridicat cost
  • Incizie lungă
  • Se simte ușor mai ferm decât siliconul obișnuit

 

Luând toate aceste aspecte în considerare, fiecare dintre cele trei metode de implant mamar au în mod egal aspecte pozitive cât și negative. Decizia înspre ce opțiune vă veți îndrepta poate fi luată mai ușor în momentul aducerii la cunoștință o serie de argumente.  Astfel nu rămâne decât ca această practică să fie văzută la fel cum este abordat slăbitul, modelarea corpului sau orice altă formă de îmbunătățire a imaginii sau aspectului personal.

Read more