Prefectul judeţuluiArad, Cosmin Pribac, a participat astăzi la ceremoniile legate de sărbătorirea Zilei Armatei Române. Începând cu ora 9.00, în piaţa Avram Iancu din municipiul Arad a avut loc o ceremonie închinată soldaţilor români ce a cuprins o slujbă religioasă de comemorare a celor căzuţi în luptă pentru apărarea ţării oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, discursuri din partea reprezentanţilor autorităţilor şi, la final, depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor.
„Ziua de 25 octombrie are o semnificaţie importantă, momentul când ultima bucată de pământ românesc a fost eliberată de sub administrarea străină în anul 1944. Chiar dacă războiul nu mai este resimţit acum o ameninţare directă pentru români, există zone conflictuale unde România participă ca parte a tratelor internaţionale pe care le-a semnat. Pe această cale doresc să le urez mult succes militarilor care vor pleca în Afganistan, aceştia având o misiune dificilă dar nobilă, cea de menţinere a păcii. Transmit tuturor veteranilor de război, cadrelor militare active, în rezervă sau retragere, multă sănătate, fericire, atât lor cât şi familiilor”, a spus prefectul Cosmin Pribac.
Read moreCu ocazia aniversarii 1 an de la inaugurare si in semn de multumire pentru clientii loiali, centrul comercial Galleria Arad va organiza in perioada 4 – 7 octombrie o serie de evenimente din care nu vor lipsi concerte extraordinare, tombole cu sute de premii, cel mai mare show multimedia din Arad, surprize inedite si o adevarata revolutie a cumparaturilor, toate aceste evenimente fiind reunite sub umbrela “Galleria suntem toti! 1 an impreuna.”.
Andra, Horia Brenciu, Andreea Banica, Cosmina Pasarin, Fashion TV vor veni la Arad pentru a aniversa impreuna 1 an Galleria Arad.
“Timp de 4 zile vom demara o revolutie a cumparaturilor in care se vor acorda sute de premii in vouchere de cumparaturi, iar cei care vor veni la aniversare vor avea parte de showuri extraordinare. Vrem sa marcam acest eveniment deosebit de important pentru noi impreuna cu toti clientii nostri, prin 4 zile de sarbatoare.”, a declarat Tina Virlan, Shopping Center Manager Galleria Arad.
Pe data de 4 octombrie va fi dat startul zilelor aniversare printr-un flash mob inedit, care va culmina prin ridicarea steagului aniversar „Galleria Arad – 1 an impreuna”. Apoi, toti cei prezenti in mall vor avea ocazia sa asiste la un fashion show organizat impreuna cu Fashion TV si la un preview al showului multimedia.
In zilele de 5, 6, si 7 octombrie vizitatorii Galleria Arad sunt asteptati la “Revolutia Cumparaturilor” . Toti cei care vor cumpara din magazinele Galleria in aceasta perioada vor primi inapoi 50% din valoarea cumparaturilor in forma unor vouchere de cumparaturi. Totodata, fiecare client va primi si un talon de participare la extragerile cu castiguri din ora in ora. „Revolutia cumparaturilor” nu se va opri aici, clientii Galleria Arad vor fi surprinsi la iesirea din magazine de promoterii speciali care vor oferi pe loc si mai multe vouchere de cumparaturi.
Ziua de 7 octombrie, duminica, va aduce in plus o surpriza copiilor de orice varsta, mall-ul transformandu-se in „Galleria Magica a Copiilor”.
Fiecare seara aniversara se va incheia cu un super concert oferit de artisti indragiti si apreciati de aradeni. Astfel, vineri, 5 octombrie, Andra va deschide seria concertelor de la Galleria, pentru ca ziua de sambata, 6 octombrie sa culmineze cu cel mai mare SHOW MULTIMEDIA din Arad si cu un concert extraordinar sustinut de Horia Brenciu & HB Orchestra Big Band. Ziua de duminica, 7 octombrie, ultima din seria zilelor aniversare va fi incheiata de un concert energic al Andreei Balan.
Read morePrefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac, a participat sâmbătă la ceremoniile închinate comemorării eroilor căzuţi în bătăia de la Păuliş din septembrie 1944. Evenimentul s-a desfăşurat la Lipova, unde s-au depus coroane de flori la troiţele din incinta UM 01221 şi la Cimitirul Eroilor din localitate, dar şi la Monumentul Eroilor de pe raza localităţii Păuliş. Aici s-a urmat tiparul evocărilor din anii trecuţi, fiind oficiată o slujbă reigioasă de comemorare de către însuşi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop al Aradului Timotei Seviciu. De asemenea, la Monumentul Eroilor a avut loc şi un frumos ceremonial militar, numărul participanţilor fiind de peste 200 de persoane. Prefectul Aradului a mulţumit celor prezenţi şi a vorbit despre însemnătatea evocării eroilor care şi-au pierdut viaţa în bătălia de la Păuiş.
„Am primit la Instituţia Prefectului, judeţul Arad, o scrisoare semnată de patru veterani ai detaşamentului Păuliş care în 1944 au intrat în luptă ca elevi ai Şcolii Militare Radna. Pentru aceşti oameni, amintirea războiului este încă vie. Mulţi dintre cei care trăim în aceste zile, mai ales cei tineri, nici nu ne putem imagina cum arată un război. Dar în aceeaşi măsură nu ştim nici ce înseamnă sacrificiul pentru o cauză, ce înseamnă să-ţi faci datoria faţă de ţară cu riscul de plăti cu viaţa. De aceea se cuvine să îi onorăm pe veteranii de război care sunt în viaţă şi să îi comemorăm pe cei plecaţi dintre noi. Atunci când ţara i-a chemat, cu toţii au răspuns „prezent” şi au fost gata de luptă. Să-i păstrăm aşadar mereu în amintire pe eroii noştri şi să ne bucurăm de privilegiul de a-i avea printre noi pe veteranii cărora le mulţumim, le urăm sănătate şi o viaţă cât mai lungă!”, a spus prefectul Cosmin Pribac.
Read moreCartierul Pădureni al orașului Chișineu-Criș a găzduit, sâmbătă, 22 septembrie, deja tradiționalul eveniment „Ziua Pădureniului”. Acțiunea a fost organizată de cabinetul europarlamentarului Iosif Matula, UDMR și Pro Pădureni. Evenimentul s-a desfășurat în curtea școlii maghiare din cartierul Pădureni, pe durata întregii zile. „Si aici la Pădureni mă simt tot acasă pentru că este orașul Chișineu- Cris. «Zilele Pădureniului» este un eveniment care se dorește a fi un moment de sărbătoare pentru localnici, dar nu numai pentru ei. Este un eveniment meritat, de bună dispoziție, în care, în calitate de coorganizator am încercat să urcăm pe scenă mai multe valori locale, oameni cunoscuți, interpreți, soliști, dar și copii. Pentru că este cea mai mare bucurie să-ți vezi copilul pe scenă, să-l vezi dansând și cei din jur să se bucure. Este un eveniment tradițional, în care paleta de activități este foarte largă, pentru că a început cu desene pe asfalt unde au participat cei mici, a continuat cu pregătirea tocăniței, care a fost foarte binevenită pentru toți cei prezenți. Apoi cu un spectacol cu interpreți îngrăgiți, dar și cu alte evenimente. Tot cu această ocazie am continuat decernarea diplomelor de aur pentru concetățenii noștri. Acestea s-au oferit la împlinirea a 50 de ani de căsnicie. De asemenea, s-au oferit diplome de longevitate pentru cei care au depășit minunata vârstă de 90 de ani”, spune Iosif Matula. Cea mai în vârstă persoană premiată la eveniment are 93 de ani si se numește Iuliana Balogh. La eveniment pe lângă primarii din judet (Gheorghe Feieș-Sebiș, Alexandru Simandi-Zerind), a participat si deputatul Petru Farago, dar si viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar. Nu au lispit premiile oferite la tombolă, care s-au oferit pe parcursul întregului eveniment
Read moreCentrul Zonal Ecologic şi Asociaţia Explorer, cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean, invită toate cluburile de profil la Zilele Muntelui, ediţia a III-a. Evenimentul se va desfăşura la Căsoaia şi se va întinde pe perioada a trei zile 21-23 septembrie. În program se vor regăsi concursuri (orientare pe munte, ciclism montan, escaladare pe lăzi de bere, skandenberg), dar şi momente de relaxare – prezentări foto/video din activitatea turistică a participanţilor sau foc de tabără.
„Acest eveniment este deja tradiţional şi a intrat definitiv în calendarul iubitorilor de munte din judeţul Arad”, a afirmat Lucian Sas, preşedintele Centrului Zonal Ecologic, completat de Virgil Ban, preşedintele de la Explorer: „Dorim ca an de an să dăm o amploare cât mai mare acestui eveniment. «Zilele Muntelui» înseamnă respect pentru natură şi respect pentru noi înşine”.
Această ediţie a Zilelor Muntelui se va bucura de prezenţa celor trei componenţi ai expediţiei „PERU2012”, Aurel Sălăşan, Sergiu Jiduc, Sorin Rechiţan, membri ai Asociaţiei Explorer. Cei trei au escaladat în această vară vârfurile de maximă dificultate Artesonraju (6.025 m), Alpamayo (5.947 m) şi Yerupaya (6.612 m), toate situate în munţii Anzi, grupa Cordillera Blanca.
Read morePrefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac, a participat ieri la ceremonia de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Gimnazială numărul 5 din municipiul Arad. Curtea şcolii s-a umplut de copii, profesori, părinţi şi bunici, în centrul atenţiei fiind bobocii din cele trei clase pregătitoare, respectiv din cele patru clase întâi. Ceremonia a fost condusă de doamna Director prof. Maria Paşcalău.
„În primul rând aş dori să felicit direcţiunea şi colectivul profesoral al Şcolii Gimnaziale nr. 5 pentru performanţele deosebite ale elevilor la concursurile şcolare, performanţe recunoscute la nivel naţional şi european prin acordarea titlurilor de „Centru de Excelenţă”, respectiv „Şcoală europeană”. Mă bucur de faptul că această şcoală reuşeşete să menţină nivelul actului de educaţie la cel mai înalt nivel şi sper ca astfel de exemple pozitive să devină cât mai dese printre şcolile din judeţul Arad. Elevii trebuie să asculte de ceea ce le spun profesorii şi părinţii, să se uite cu admiraţie la adevăratele modele din societate, la persoanele care le spun că numai prin educaţie vor putea ajunge să fie cu adevărat respectaţi atunci când vor deveni adulţi. Anul şcolar 2012-2013 vine cu propriile sale schimbări în sistemul educaţional printre care regăsim introducerea „clasei pregătitoare” Sper ca prin strădania profesorilor şi elevilor aceste modificări să aducă efectele scontate şi anume un sistem de învăţământ mai bine pliat pe nevoile de dezvoltare intelectuală ale copilului sau ale tânărului şcolar. În numele Instituţiei Prefectului – judeţul Arad urez tuturor profesorilor şi elevilor mult spor în activitate şi un an plin de succese!” – a declarat prefectul Cosmin Pribac cu ocazia începutului anului şcolar 2012-2013.
Prefectul Cosmin Pribac a mai fost prezent ieri şi la ceremonia de începere a anului şcolar organizată la Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova.
Read morePeste 3000 de persoane au participat, duminică, în localitatea hunedoreană Ţebea, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu.
Comemorarea a început cu un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormântul lui Avram Iancu şi a fost urmat de o slujbă de pomenire.
La eveniment au participat, printre alţii, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din mai multe judeţe ale ţării.
Printre cei prezenţi s-a numărat şi prefectul Aradului, Cosmin Pribac, care a depus o coroană de flori la mormântul lui Avram Iancu. Acelaşi lucru l-au făcut şi senatorii Traian Igaş şi Avram Crăciun, alături de europarlamentarul Iosif Matula.
De asemenea Primăria Municipiului Arad a organizat o serbare câmpenească, unde cei prezenţi ( n.r. peste 1000 de arădeni) au putut savura din delicioasa fasole cu ciolan, pregătită în peste 20 de cătlane. O contribuţie majoră la prepararea bunătăţilor a avut-o personalul calificat de la Cantina Municipală Arad, strict supravegheat de Mariana Szucs, directorul acestei instituţii.
Read moreFestivalul culinar „Glasul Ceaunelor” are loc în perioada 8-9 septembrie în staţiunea Moneasa. Organizatorii acestei acșțiuni sunt Consiliul Județean, |Centrul Cultural Județean, Gastrotur Moneasa, Hotel Parc Moneasa și Primăria Moneasa.
˝Îi așteptăm pe arădeni la acest eveniment, unde se vor face 30 de ceaune cu diverse sortimente, printre care se numără iepure cu măsline, pui cu găluște, vânat de cărioară și mistreț, ciolan cu fasole, pui cu legume și multe alte preparate˝, spune Teo Morar, unul dintre organizatorii acțiunii.
Cei care vor pregăti ceuanele sunt reprezentanţii unor primării din judeţ, ai unor agenţi economici din staţiune, invitaţi din Ungaria şi jurnalişti. Totul va fi jurizat de copii, jurnalişti, specialişti culinari şi, bineînţeles, turişti. Ceaunele vor fi aprinse sâmbătă, 8 septembrie, ora 13, în prezența vicepreședintelui CJA, Eusebiu Pistru.
˝Festivalul culinar este la prima ediție și dorim ca acesta să devină o tradiție. Stațiunea Moneasa a găzduit în acest an foarte multe evenimente și am dorit ca prin acest festival culinar să mai oferim posibilitatea arădenilor să vină în această zonă înainte de închiderea sezonului. De asemenea, ne dorim să continuăm acest festival și să promovăm într-o mai mare măsură concomitent turismul și specificul gastronomic al zonei˝, afirmă Eusebiu Pistru vicepreședinte al Consiliului Județean.
Organizatorii au pregătit şi concerte. Sâmbătă, 8 septembrie, la ora 19.00, la teatrul de vară din staţine vor cânta Pacifica şi Leo Iorga. Duminică, 9 septembrie, la ora 11.00, pe alea principală din parcul staţiunii va avea loc un spectacol al Ansamblului „Mărunţelul” al Universităţii „Aurel Vlaicu”, iar de la ora 14.00, la teatrul de vară din staţiune, va concerta Daniel’s Band.
Read moreÎntre evenimentele organizate sub egida Centrului Cultural Judeţean Arad în prima decadă a lunii septembrie regăsim şi anul acesta tradiţionalul Festival folcloric La izvor de cânt şi dor de la Lipova, ediţia a XXXI-a precum şi pe cel de literatură, desfăşurat în cadrul taberei de creaţie literară pentru tineri scriitori din România în perioada 3 – 9 septembrie la Săvârşin. Festivalul de literatură ”Dorel Sibii” de la Săvârşin ajuns în acest an la a XIII-a ediţie, îşi propune ca principal obiectiv stimularea creaţiei literare, confruntarea de idei, comunicarea dintre scriitori şi public prin organizarea unor lecturi publice sau dezbateri pe teme literare. Tabăra de creaţie literară reprezintă de altfel un adevărat laborator de încercare a ideilor literare, de agregare a unor afinităţi literare de grup şi de opţiuni estetice. Pe de altă parte tabăra de la Săvârşin poate fi percepută ca o modalitate de promovare a unui spaţiu cultural literar ce prinde contur tot mai distinct – cel arădean, în speţă, cel de la Săvârşin.
Tradiţionala Sărbătoare a Vinului în Podgoria Miniş-Măderat aflată la a IV-a ediţie se va desfăşura pe parcursul primelor trei săptămâni ale lunii în curs, în perioada 2 – 23 septembrie, în localităţile Ghioroc, Şiria, Păuliş, Pâncota şi Covăsânţ.
Începând cu această vară localitatea Moneasa devine scena de desfăşurare a unui nou festival de artă culinară tradiţională. Ca un ecou al Campionatului de gătit organizat cu succes în Arad la începutul lunii iunie, ”Glasul Ceaunelor” se va ”auzi” în data de 8 septembrie şi va ”răsuna” de data aceasta până a doua zi în pitoreasca staţiune din Ţara Zărandului. Organizatorii acestui nou eveniment îşi propun în acest fel să prelungească sezonul de vară la Moneasa.
Pe parcursul aceloraşi zile, în perioada 8 şi 9 septembrie Centrul Cultural Judeţean Arad lansează invitaţia de a participa la Sărbătoarea de la Ţebea.
Nici manifestările sportive nu au fost neglijate, agenda evenimentelor care au loc în judeţul nostru în următoarele zile, incluzând Arad Bike Rice – Concursul de ciclism montan din Podgoria Aradului programat pentru data de 9 ale lunii în localitatea Şiria.
Zilele de 22 septembrie se vor afla sub semnul comemorării eroilor de la Păuliş căzuţi în luptele din 13-20 septembrie 1944, pe linia de front Cladova-Păuliş-Miniş-Ghioroc-Cuvin. Cu acest prilej Centrul Cultural Judeţean Arad organizează împreună cu Consiliul Judeţean Arad o suită de manifestări în memoria eroilor neamului.
Tabăra de cercetare etnografică, ediţia a IV-a se va desfăşura în perioada 12 – 14 septembrie la Bata. În aceeaşi localitate arădeană va avea loc la sfârşitul lunii, în data de 30 septembrie, cea de-a V-a ediţie a mult aşteptatului Festival al Vânătorilor organizat în colaborare cu AJVPS (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi).
Read moreDupă 22 de ani de experienţă şi tradiţie în organizarea târgului internațional de agricultură, industrie alimentară și ambalaje, AGROMALIM, Expo Arad Internaţional propune şi de această dată o ediţie specială pentru unul dintre cele mai însemnate evenimente în domeniul agriculturii din România.
Cea de-a 23-a ediție a târgului Agromalim se va desfăşura în perioada 6 – 9 septembrie în cadrul complexului Expo Arad Internaţional și va reuni un număr record de firme străine, nu mai putin de 40 de expozanți din totalul de 250 fiind din Ungaria, Germania, Italia, Croația, Austria, Polonia, Olanda, Danemarca și Spania.
Acumularea unei bogate experienţe de către organizatori, parteneri, colaboratori şi expozanţi, precum şi eforturile depuse de aceştia au fost răsplătite de-a lungul timpului prin succesul de care s-a bucurat târgul Agromalim şi consacrarea acestuia ca eveniment de marcă în domeniu, unul din cele mai importante din Romania.
Evenimentul, care reunește 250 de expozanţi din România și din străinătate, firme şi crescători de animale, se adresează atât fermierilor care deţin exploataţii mari cât şi micilor fermieri şi reprezintă o bună oportunitate pentru stabilirea de noi contacte, informare asupra ultimelor noutăţi în domeniu, promovare, lansare de noi produse şi servicii, testarea pieţei, analiza concurenţei, etc.
În paralel cu târgul se va desfășura tradiționala Expoziție Națională de Animale, aflată la cea de-a 9-a ediție și organizată cu sprijinul asociaţiilor de crescători de animale – ASVAC Arad, Păstorul Crişana, Mioriţa Chişineu Criş, AGCTR Arad – al ANARZ Bucureşti şi OARZ Arad. În cadrul expoziției de animale vor fi expuse taurine, ovine şi caprine ale membrilor asociaţiilor de crescători, vor avea loc întâlniri ale acestora, vor fi bonitate sâmbătă şi premiate duminică cele mai frumoase exemplare expuse. Celui mai valoros exemplar de Bălțată românească îi va fi decernat titlul de Miss Arad, iar la rasa Holstein Friză i se va acorda titlul de Campioană. Tot în cadrul expoziţiei de animale vor mai fi expuse cabaline şi animale de hobby.
Succesul de care s-a bucurat la edițiile precedente Salonul de produse tradiționale va fi reeditat cu siguranță și în acest an, aproximativ 30 de producatori fiind prezenți cu o ofertă generoasă, vizitatorii putând degusta și cumpăra delicioase preparate românești și ungurești.
Pe întreaga perioadă a târgului vor avea loc întâlniri de afaceri, prezentări şi conferinţe tematice.
Pe lângă oferta bogată de produse şi servicii vizitatorii vor avea parte de multe surprize, premii şi momente speciale. Cu sprijinul revistei Ferma va fi organizată o tombolă cu premii oferite de firmele expozante. Tot pentru vizitatori se asigură transport GRATUIT în oraş, accesul acestora la târg realizându-se fie contra cost pe baza biletului de intrare, fie gratuit pe baza invitaţiilor primite de la organizatori, expozanţi sau printate de pe site-ul www.expoarad.eu.
Programul de vizitare:
Joi 06.09 11 – 18
Vineri 07.09 10 – 18
Sâmbătă 08.09 10 – 18
Duminică 09.09 09 – 16
Bilet de intrare: 5 lei
Read more