News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Astazi, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte, pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Acesta a fost unul dintre cei şapte diaconi – din rândul evreilor elenişti – aleşi de Apostolii din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca Apostolii să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Datorită harului şi înţelepciunii de care se învrednicise şi a semnelor şi minunilor cu care îşi însoţea propovăduirea, a stârnit ura evreilor, care l-au adus la judecată în faţa Sinedriului, acuzându-l că huleşte Legea şi pe Moise. Ştefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos şi că El este Mântuitorul cel aşteptat şi prezis de Profeţi, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii şi lipsa lor de credinţă.

„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”, consemnează Scriptura.

Fiind condamnat la moarte, Ştefan a fost scos din cetate şi ucis cu pietre, după obiceiul vechilor evrei, devenind astfel primul martir creştin şi mărturisitor al lui Hristos.

Tradiţia creştină, după cum o mărturiseşte Legenda Aurea din secolul al XIII-lea, consemnează faptul că osemintele lui Ştefan au fost descoperite de un anume preot Lucian şi îngropate de acesta în Biserica Sionului din Ierusalim, în anul 417 d.Hr. După aceasta, au fost duse de soţia credincioasă a unui senator la Constantinopol, unde au vindecat-o pe Eudoxia, fiica posedată de duhuri rele a împăratului Teodosie. La iniţiativa celei din urmă, osemintele lui Ştefan au fost duse la Roma, în anul 425 d.Hr., găsindu-şi liniştea într-o criptă de la San Lorenzo. (agerpres.ro)

Read more
Programul hypermagazinelor de revelion

Retailerii închid magazinele pe 1 ianuarie, în timp ce magazinele Auchan din AFI Cotroceni şi Cora din AFI Ploieşti sunt deschise pe 1 ianuarie.

De asemenea, pe 31 decembrie programul este mai scurt în magazinele mai multor retaileri. Între 27 decembrie şi 30 decembrie şi ulterior începând de pe 2 ianuarie, cele mai multe dintre magazine vor funcţiona după programul obişnuit.

PROGRAMUL Metro de Revelion:

Metro nu deschide magazinele pe 1 ianuarie, la fel ca ceilalţi retaileri, iar pe 31 decembrie, precum şi pe 2 ianuarie, programul va fi unul mai scurt, încheindu-se la ora 16:00. Programul acesta este valabil pentru magazinele Cash & Carry, dar şi pentru cele Punct, cu menţiunea că acestea din urmă funcţionează şi pe 27 decembrie doar până la ora 16:00.

PROGRAMUL Kaufland de Revelion

Kaufland a acordat flexibilitate magazinelor în stabilirea programului de sărbători, astfel că acesta variază de la o unitate la alta. Astfel, Kaufland va fi închis pe 1 ianuarie, urmând să funcţioneze cu program redus, respectiv până la 17:00 pe 31 decembrie şi 2 ianuarie.

PROGRAMUL Auchan de Revelion

Auchan are, de asemenea, închis pe 1 ianuarie, precum şi program redus până la ora 18:00 în ziua de 31 decembrie, excepţie fiind magazinul din AFI Cotroceni, care conform prevederilor contractului cu centrul comercial va fi deschis în toată această perioadă, potrivit retailerului.

PROGRAMUL Lidl de Revelion

Lidl are cele mai multe zile libere pentru angajaţi în această perioadă, magazinele reţelei fiind închise pe 25 şi 26 decembrie, precum şi pe 1 ianuarie. În celelalte zile din această perioadă, magazinele Lidl vor avea mici modificări în program, potrivit companiei.

PROGRAMUL Selgros de Revelion

Selgros are, de asemenea, magazinele închise pe 25 decembrie şi 1 ianuarie, în timp ce în zilele de 24 şi 31 decembrie programul va fi 6:00 – 16:00.

Read more
INS: RATA SOMAJULUI IN ROMANIA A SCAZUT IN T3 PANA LA 6,5%

Rata șomajului s-a situat, în trimestrul III din acest an, la 6,5%, în scădere 0,2 puncte procentuale față de perioada anterioară, în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți.

Conform statisticii, în intervalul analizat, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,8%, la o distanță de 2,2 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În același timp, populația activă a României era, în T3 din 2015, de 9,37 milioane de persoane, din care 8,757 milioane de persoane erau ocupate și 613.000 persoane erau șomeri.

La general, rata șomajului în România a fost, în perioada iulie-septembrie, de 6,5%, în scădere față de trimestrul anterior (6,7%), iar rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a atins nivelul cel mai ridicat, respectiv 19,9%. Pe de altă parte, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26,7%.

Potrivit INS, în al treilea trimestru din acest an, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, în creștere față de trimestrul anterior (1,2 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (71,6%, față de 54,6% pentru femei) și pentru persoanele rezidente din mediul rural (64,1% față de 62,5% în mediul urban).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,1 puncte procentuale (7% pentru bărbați față de 5,9% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,3 puncte procentuale (6,7% pentru mediul urban, față de 6,4% pentru mediul rural).

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

Read more
TRAFICUL PRIN PUNCTELE DE LA FRONTIERA DIN VESTUL TARII A REVENIT LA NORMAL

În această dimineaţă, valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au revenit la normal, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări sistematice, în conformitate cu noile reglementări europene, unui număr foarte mare de persoane care s-a prezentat, într-un timp foarte scurt, în principalele puncte de trecere a frontierei.

Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut de 4 ori faţă de o perioadă normală. (sambata, 19.12.2015, incepand cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare in tara a fost chiar de 5 ori mai mare fata de o zi obisnuita).

Statistică:

În week-endul 19-20.12.2015, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-un week-end normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 treceri persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară

Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare a crescut de aproape 4 ori. Sâmbătă, 19.12.2015, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de 5 ori mai mare faţă de o zi obişnuită.

De exemplu, cel mai aglomerat punct de trecere a fost P.T.F. Nadlac II unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 persoane şi 16.000 mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane si 5000 mijloace de transport, într-o perioadă normală).

În intervalul de 48 de ore din acest week-end, la frontieră au fost depistaţi 7 urmăriţi general, 2 autoturisme furate din străinătate şi au fost constatate 27 de infracţiuni şi 47 fapte contravenţionale.

Măsuri

Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului, peste 3.300 de poliţişti de frontieră desfăşurând, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora.

A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. De asemenea, informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

 

Verificări sistematice la frontieră

Reamintim că, începând cu luna noiembrie a.c., Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.

Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

 

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă in continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe:

Pe frontiera româno-ungară:

  • pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor;
  • pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak

P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota

P.T.F. Turnu – Batonnya;

P.T.F. Vărşand – Gyula

  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek;
  •                                                          P.T.F. Borş – Artand;

    P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;

    P.T.F. Săcuieni – Letavertes

    • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;

    P.T.F. Petea – Csengersima.

Read more
CETATENII ROMANI POT CALATORI IN JAPONIA FARA VIZA, DACA VIZITA E MAI SCURTA DE 90 DE ZILE

Cetățenii români pot călători în Japonia fără viză, dacă vizita lor este de maxim 90 de zile, informează Ambasada Japoniei, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Măsura este valabilă până la finalul anului 2018.

„Ambasada Japoniei în România dorește să aducă la cunoștință că Guvernul Japoniei, în scopul facilitării călătoriilor și a relațiilor culturale și comerciale dintre Japonia și România, a decis să extindă până la 31 decembrie 2018 (inclusiv) implementarea următoarelor măsuri privind regimul vizelor pentru cetățenii români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei, luate de la 1 septembrie 2009 până la 31 decembrie 2015”, se arată în comunicat.

Astfel, cetățenii români posesori de pașapoarte valide, emise de autoritățile române, care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a sta pe o perioadă ce nu depășește 90 de zile consecutive, pot intra pe teritoriul Japoniei fără a avea nevoie de viză.

Condițiile acestea nu se aplică și cetățenilor români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a exercita o profesie sau alte activități (inclusiv în domeniul artistic și sportiv, contra unei remunerații).

Ambasada Japoniei subliniază că românii care doresc să intre pe teritoriul Japoniei sunt obligați să respecte legile și reglementările din Japonia.

De asemenea, Ambasada Japoniei în România anunță că posesorii de pașapoarte temporare vor fi de asemenea incluși în acest program, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Sursa: agerpres.ro

Read more
SARBATOARE PENTRU CRESTINI ORTODOCSI. CE SFINTI SUNT POMENITI ASTAZI

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este pomenit în calendarul creștin ortodox pe 18 decembrie.

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament, scrie crestinortodox.ro. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
– Sfantului Mucenic Eviot;
– Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
– Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
– Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
– Sfintei Sofia;
– Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
– Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului

 

Sursa: antena3.ro

Foto: antena3.ro

Read more
FACTURILE, ASIGURARILE SI RATELE, PLATITE LA HIPERMARKET

Facturile la utilitati si telefonie, precum si asigurarile obligatorii sau internetul ori ratele pot fi achitate la hipermarketuri.

PayPoint Romania, principalul operator de plati in numerar si incarcare electronica prin puncte de retail, a anuntat semnarea parteneriatului cu Carrefour Romania. Ca urmare a acestui acord de colaborare, clientii magazinelor Carrefour beneficiaza acum si de avantajele sistemului PayPoint. Acestia isi pot plati simplu si rapid facturile de utilitati, facturile emise de operatorii de telefonie, cablu si internet, asigurarile, ratele.

Platile se efectueaza printr-o metoda moderna, sigura si facila, terminalele PayPoint fiind disponibile in toate formatele de magazine Carrefour prezente pe intreg teritoriul Romaniei: in cele 29 de hipermarket-uri Carrefour, in cele peste 100 de supermarket-uri Carrefour Market si in 11 magazine de proximitate Carrefour Express.

Pentru a efectua o tranzactie, consumatorul trebuie doar sa se prezinte cu factura in cel mai apropiat magazin Carrefour, la punctul cu semnalizare PayPoint si sa comunice vanzatorului ce tip de plata doreste sa efectueze.

Dupa procesarea tranzactiei pe terminalul PayPoint, operatorul va incasa banii in numerar si ii va oferi clientului un bon cu toate detaliile tranzactiei (data, locatia, furnizorul etc.). Consumatorul nu plateste niciun comision pentru tranzactie si nici nu este nevoit sa efectueze cumparaturi in magazin pentru a avea acces la sistemul PayPoint.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
ELEVII SI PRESCOLARII VOR INTRA IN VACANTA DUPA FINALIZAREA CURSURILOR DE VINERI

Elevii și preșcolarii vor intra vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanța de iarnă, urmând să se întoarcă la cursuri luni, 11 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Vacanța intersemestrială este programată în perioada 6 — 14 februarie 2016.

Semestrul al doilea este structurat astfel: cursuri de luni, 15 februarie 2016, până vineri, 22 aprilie 2016, vacanța de primăvară de sâmbătă, 23 aprilie 2016, până marți, 3 mai 2016. Cursurile vor continua de miercuri, 4 mai 2016, până vineri, 24 iunie 2016.

Vacanța de vară va începe sâmbătă, 25 iunie 2016, și se va încheia duminică, 11 septembrie 2016.

Săptămâna „Școala Altfel” va rămâne în aceeași perioadă: 18 — 22 aprilie 2016.

Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se vor încheia pe 3 iunie 2016, iar ale ultimei clase de gimnaziu se vor încheia pe 17 iunie 2016.

Sursa:agerpres.ro

Read more
DNA A BLOCAT CONTURILE UNEI BINECUNOSCUTE FIRME DE TURISM

De câteva zile existau zvonuri că DNA a blocat conturile unei agenții de turism. Compania a confirmat această informație.

Potrivit unei postări ale consultantului de turism, Răzvan Pascu, Perfect Tour precizeză că autoritățile au blocat conturile și încearcă să găsească soluții pentru ca niciun client să nu fie afectat.

„Vă informăm că din motive independente de voința noastră, autoritățile statului au blocat conturile Perfect Tour. Încă de acum două zile încercăm să găsim soluțiile pentru ca niciun client sa nu fie afectat. Atât împreună cu autoritățile, cât și cu jucători din industrie, încercăm să evaluăm situația și să găsim calea spre rezolvare. În urma contestației asupra sechestrului asigurator, astazi, 16 decembrie, anumite plăți au putut fi efectuate. Până în prezent, niciun client nu a fost afectat. Charterele spre Laponia nu sunt în pericol. Și acest lucru este valabil și pentru mulți alți clienți. Pentru a ne concentra pe soluții, Perfect Tour nu mai efectuează nicio rezervare nouă”, transmite compania.

Anterior, Pascu scria că „se negociază preluarea companiei de către alți jucători importanți din turism. Din păcate, nu doar turiștii au de suferit, ci și angajații Perfect Tour, mulți dintre ei adevărați profesioniști”. (b1.ro)

Read more
REPORT DE PESTE 6,4 MILIOANE DE EURO LA CATEGORIA I A EXTRAGERII LOTO 6/49 DE JOI

Loteria Română anunță un report de peste 28,9 milioane de lei (peste 6,4 milioane de euro) la categoria I a extragerii Loto 6/49 de joi, iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 4,2 milioane de lei (peste 936.000 de euro), se arată într-un comunicat al Loteriei transmis, miercuri, AGERPRES.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,4 milioane de lei (peste 985.000 euro), iar la Noroc Plus reportul categoriei I depășește 36.780 de lei.

La Loto 5/40, reportul pentru extragerea de joi este în valoare de peste 222.750 lei (peste 49.500 euro).

‘Joi, 17 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce, la tragerile loto de duminică, 13 noiembrie, Loteria Română a acordat 22.556 de câștiguri în valoare totală de 1,37 milioane de lei’, se mai arată în comunicat.

Sursa: agerpres.ro

Read more