News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sumă record pentru plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri

Ministerul Agriculturii va efectua plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri cu o „sumă record” de 1,37 miliarde de euro, cea mai mare care se acordă în avans pentru plata subvenţiilor din 2009 până-n prezent, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Ministrul Agriculturii a făcut o informare în şedinţa de guvern de astăzi cu privire la plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri cu o sumă record de 1,37 miliarde de euro. Este cea mai mare sumă care se acordă în avans pentru plata subvenţiilor din 2009 până-n prezent, de când avem această facilitate, o sumă extrem de importantă pentru derularea activităţilor în agricultură. Aşadar, 1,37 miliarde de euro plăţi în avans, bani care, de altfel, sunt şi ei cuprinşi în execuţia bugetară pentru anul în curs, urmând a fi decontaţi la Comisia Europeană la începutul anului viitor”, a declarat Ionel Dancă, joi, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de guvern.

Sursa: digi24.ro

Read more
Peste 62% dintre români îşi vor petrece vacanţa de iarnă în țară

Peste 62% dintre români îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România, iar printre cele mai populare destinaţii montane se numără Poiana Braşov, Predeal, Sinaia, Buşteni şi Vatra Dornei, potrivit unui studiu realizat de o platformă de anunţuri online, în funcţie de criterii precum calitatea şi accesul la pârtie, opţiunile de mâncare şi raportul calitate-preţ.

„În clasamentul general, care ţine cont de toate criteriile analizate în cadrul studiului, pe prima poziţie s-a situat Poiana Braşov (25%) urmată la o distanţă considerabilă de Sinaia (11%), Predeal (9%), Buşteni (6%) şi Vatra Dornei (6%). Românii şi-au manifestat o preferinţă clară pentru Poiana Braşov, fiind staţiunea care a ieşit pe primul loc în cazul tuturor criteriilor analizate. De asemenea, staţiunea a fost prima opţiune atât pentru familii şi cupluri, cât şi pentru tineri. Atunci când vine vorba despre raportul calitate-preţ, românii care au participat la realizarea studiului au poziţionat Poiana Braşov pe primul loc (14%), pe locul doi – Sinaia (9%), urmată de Predeal şi Buşteni (8% fiecare), apoi de Vatra Dornei (7%) şi Rânca (6%)”, se arată în studiul „Topul staţiunilor montane din România”, realizat de OLX Cazare şi Turism.

De asemenea, din punct d vedere al accesului la pârtie şi al calităţii pârtiei, românii au declarat că preferă Poiana Braşov (29%), staţiune urmată de Predeal (14%), Sinaia (9%) şi Buşteni (6%). Staţiunea cu cele mai apreciate peisaje este tot Poiana Braşov (20%), urmată de Sinaia şi Buşteni (9% fiecare), iar locul trei este ocupat de staţiunea Bâlea Lac (8%).

În funcţie de calitatea serviciilor, tot Poiana Braşov se află în topul preferinţelor românilor, cu un procent de 22%, considerată staţiunea cu cea mai bună mâncare, fiind urmată de Sinaia (10%), iar apoi, la egalitate, pe locul trei se află Predeal şi Vatra Dornei (8% fiecare). Românii care aleg să meargă cu maşina personală au notat următoarele staţiuni ca fiind cele mai accesibile: Poiana Braşov (22%), Sinaia (13%) şi Predeal (9%). De asemenea, respondenţii au considerat că Poiana Braşov este şi cea mai luxoasă staţiune montană din ţară (41%).

În ceea ce priveşte planurile românilor pentru concediul de anul acesta, peste 62% dintre respondenţi şi-au exprimat dorinţa de a-şi petrece concediul de iarnă în România, în timp ce 11% nu vor merge nicăieri.

„Românii care au ales România ca destinaţie vor merge în Poiana Braşov (28%), Predeal şi Sinaia (10% fiecare) şi Vatra Dornei (7%). Printre celelalte destinaţii amintite de respondenţi s-au numărat Austria şi Elveţia (4% fiecare). Întrebaţi care sunt motivele pentru care preferă să îşi petreacă vacanţa în România, respondenţii au amintit următoarele motive: preţul accesibil (33%), peisajele impresionante (19%), timpul optim de ajuns la destinaţie (11%), activităţile şi accesul la pârtie (10%). De asemenea, respondenţii au mai menţionat că preferă să îşi petreacă vacanţa de iarnă în ţară pentru că pot folosi tichetele de vacanţă (4%)”, arată studiul citat.

În planificarea vacanţei de iarnă, cei mai mulţi românii se hotărăsc cu mai puţin de o lună înainte (33%), urmaţi de cei care îşi organizează vacanţa cu trei-şase luni înainte (30%).

Studiul a fost realizat în luna noiembrie 2019, printr-un chestionar online aplicat vizitatorilor OLX.ro. Eşantionul cuprinde 2.835 de respondenţi din toate regiunile ţării.

OLX a creat un departament dedicat prevenţiei fraudei pentru a verifica anunţurile suspecte din toate categoriile de pe site, iar în perioadele cu sezonalitate crescută pe cazări se concentrează mult pe acestea.

„Ne preocupă liniştea utilizatorilor noştri şi ne aflăm într-o continuă căutare de soluţii pentru problemele cu care aceştia se confruntă, aşa că am decis înfiinţarea departamentului dedicat prevenţiei fraudei, care deja se poate lăuda cu rezultate foarte bune. De exemplu, în lunile octombrie-noiembrie am reuşit să salvăm 350.000 de euro din banii clienţilor noştri, care ar fi fost daţi pe avansuri pentru cazări inexistente. Departamentul dedicat prevenţiei fraudei îşi propune să le ofere utilizatorilor o experienţă pozitivă cu produsele OLX şi, în cazul de faţă, vacanţe fără griji”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.

Subcategoria OLX Cazare-Turism pune la dispoziţia românilor peste 7.000 de oferte de cazare la nivel naţional, în apartamente, vile, cabane, hoteluri şi nu numai, la preţuri medii de 60 de lei/noapte. Secţiunea e vizitată lunar de peste 200.000 de persoane.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 10 milioane de vizitatori, conform datelor SATI.

Sursa: agerpres.ro

Read more
Pădurarii vor putea fi dotați cu armament de serviciu letal

Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de modificare a ordonanței de urgență privind statutul personalului silvic, astfel încât pădurarii cu atribuţii de pază să fie dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal, scrie Mediafax.

Proiectul de modificarea şi completarea a OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic a fost adoptat de Camera Deputaților cu 232 de voturi.

Inițiativa are ca obiect de reglementare corelarea actualului statut al personalului silvic cu realitățile derivate din evoluțiile domeniilor de activitate în care funcționează personalul silvic.

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuții de paza fondului forestier național, a fondului cinegetic național, a fondului piscicol și a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, și poate face uz de armă, în condițiile reglementărilor privind regimul armelor și munițiilor”, se arată în modificarea adusă articolului 23 (1) din OUG privind Statutul personalului silvic.

Personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.

De asemenea, personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.

O altă modificare prevede că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Potrivit ordonanței, „personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care își exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor”.

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă în calitate de for decizional, astfel că aceasta va ajunge la președinte pentru promulgare.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
Ce se va întâmpla cu punctul de amendă din 2020

Premierul Ludovic Orban a propus, miercuri, decuplarea cuantumului amenzilor de salariul minim printr-un proiect de lege, susținând însă că se va găsi o soluție pentru plafonarea punctului de amendă și pentru anul 2020.

„Știu că este înghețat. Asta a fost practica de înghețare, să nu țină cont de salariul minim. Aici, mai degrabă, aș veni cu un proiect de lege în care să nu mai legăm de salariul minim amenzile, pentru că s-a dovedit că dacă a fost necesară prorogarea timp de doi ani de zile a creșterii amenzilor în funcție de salariul minim înseamnă că legarea acestor amenzi de salariul minim nu a funcționat. Vom lua o decizie privitor la această problemă”, a declarat Ludovic Orban

După ce un jurnalist l-a atenționat că dacă nu se ia rapid o decizie la nivel de guvern, punctul de amendă va crește automat de la 1 ianuarie 2020, Orban a spus: „O să găsim o soluție”.

Punctul de amendă are o valoare de 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Plafonarea la 145 de lei a punctului de amendă s-a produs în 2017 și 2018.

Sursa: digi24.ro

Read more
Ziua Bucovinei este sărbătorită în fiecare an, la 28 noiembrie

Ziua Bucovinei este sărbătorită în fiecare an, la 28 noiembrie, începând din 2015.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, la data de 28 octombrie 2015 şi a fost publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro.
Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, pot organiza manifestări cultural-ştiinţifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.

La 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei adopta moţiunea privind ”Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Actul unirii Bucovinei cu România a fost consfinţit de regele Ferdinand I prin decretul din 18/31 decembrie 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Bucovina, anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, a avut multe de îndurat, în timpul războiului, ca urmare a repetatelor operaţii militare desfăşurate pe teritoriul său şi a ocupaţiei ruseşti din unele zone. Totodată, mii de tineri români au fost înrolaţi în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroşi preoţi români, învăţători şi chiar ţărani simpli au fost ridicaţi de la vetrele lor şi trimişi în lagărele de concentrare. Aflată la întretăierea intereselor austriece, ruseşti, ucrainene, şi mai ales, după izbucnirea Revoluţiei din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situaţie a Bucovinei, notează volumul ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Împăratul Carol I de Habsburg trimitea la 3/16 octombrie 1918, manifestul intitulat ”Către popoarele mele credincioase” privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state ”independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Românii emigraţi din Austro-Ungaria, reuniţi la Iaşi, la 6/19 octombrie 1918, au răspuns acestei manevre, în numele lor şi ”al fraţilor subjugaţi de acasă”, adoptând o Declaraţie prin care nu se recunoştea monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina. Românii ardeleni şi bucovineni îşi exprimau hotărârea să lupte ”prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber, sub domnia Dinastiei române” notează volumul ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Luând în considerare actul împăratului din 3/16 octombrie, Consiliul Naţional Ucrainean a convocat, la Lvov, Adunarea Naţională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, ”independenţa” teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiţia orientală, Bucovina nord-vestică şi Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamaţia de la Lvov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

A doua zi, la 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, iar la 16/29 octombrie 1918, venea declaraţia de răspuns a ”Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni” la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voinţa românilor, se proclama dezlipirea provinciilor româneşti Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Bucovina de la Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.

De cealaltă parte, o serie de acţiuni au fost întreprinse de fruntaşii mişcării naţionale a românilor din Bucovina. Sextil Puşcariu, care avea legături strânse cu refugiaţii bucovineni, dar şi cu factorii politici de la Iaşi, a hotărât, împreună cu un însemnat grup de colaboratori, să înfiinţeze publicaţia ”Glasul Bucovinei”, în care a fost publicat, în primul număr (9/22 octombrie), programul unioniştilor bucovineni, intitulat ”Ce vrem”. În cadrul programului scris de Sextil Puşcariu şi adoptat la 11 octombrie 1918, se preciza: ”Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti” potrivit lucrărilor ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003) şi ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol II, Ioan Scurtu).

La 14/27 octombrie 1918, la iniţiativa fruntaşilor Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, a fost organizată la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. Adunarea Naţională Constituantă a Bucovinei a decis: ”Reprezentanţii poporului din Bucovina întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranităţii naţionale Constituantă a acestei ţări româneşti; Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria” conform lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

A fost instituit un Consiliu Naţional, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, al cărui preşedinte era Dionisie Bejan. Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.

Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucraineni. În faţa acestei situaţii, Consiliul Naţional Român a cerut guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a încuviinţat această cerere, iar la 11 noiembrie trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.

Moţiunea prezentată de preşedintele Congresului, Iancu Flondor, s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ”Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton s-au pronunţat în favoarea unirii. ”Glasul Bucovinei” a salutat hotărârea adoptată: ”Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit”, potrivit lucrării ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Adunarea Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. În primăvara aceluiaşi an, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, întrunit în şedinţă festivă, vota unirea Basarabiei cu România. Rezultatul votului (86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 35 abţineri) a fost comunicat preşedintelui Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman, care a declarat: ”În numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!” potrivit volumului ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (Editura Enciclopedică, 2004).

Sursa: agerpres.ro

Read more
ANSVSA anunţă măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus o serie de măsuri de prevenire, supraveghere şi control pentru evitarea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), în condiţiile în care apropierea sărbătorilor de iarnă este caracterizată de o creştere a numărului de porci sacrificaţi.

Astfel, în gospodăriile populaţiei, ANSVSA recomandă verificarea respectării normelor sanitar-veterinare privind identificarea şi înregistrarea animalelor şi intensificarea controalelor în vederea interzicerii creşterii extravilane (stâne, cantoane, societăţi agricole, alte clădiri dezafectate etc.).

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit trebuie anunţat imediat în cazul în care proprietarul de animale constată înainte de sacrificare, apariţia unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetenţă, febră, pielea se înroşeşte, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc) sau/şi după sacrificarea animalului, existenţa unor modificări ale organelor interne şi anume: splina mult mărită de culoare roşie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavităţi, etc., precizează autoritatea într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, în pensiuni şi puncte gastronomice locale este obligatorie efectuarea cu 24 de ore a examenului ante-mortem şi, ulterior, al celui post-mortem, iar în zona de tăiere trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării cărnii şi organelor, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă, un recipient pentru colectarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman. Nu în ultimul rând, în zona în care are loc tranşarea cărnii, trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă şi facilităţi corespunzătoare, în timp ce carnea tranşată şi organele trebuie manipulate şi depozitate în condiţii igienice, inclusiv la temperatură controlată, de către persoane cu stare de sănătate şi de igienă personală corespunzătoare, astfel încât să fie evitat orice risc de contaminare cu agenţi fizici, chimici şi microbiologici, respectiv pentru a nu compromite siguranţa cărnii şi a organelor.

Sursa: digi24.ro

Read more
Legea care interzice bullying-ul în școli a intrat în vigoare

Legea care interzice bullying-ul în școli a intrat în vigoare, vineri, iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violență psihologică. Profesorii vor fi instruiți astfel încât să recunoască acest fenomen și să ia măsurile potrivite.

„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în noua prevedere introdusă în Legea educației.

În aceeași lege a mai fost introdusă o mențiune care arată că profesorii și învățătorii vor fi instruiți, în cardrul sesiunilor de perfecționare pe care le urmează, și cu privire la violența psihologică – bullying.

Aceștia vor învăța cum să identifice fenomenul și cum să aplice strategiile și măsurile potrivite.

Potrivit legii, bullying-ul (violența psihologică) poate fi definit ca: „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări, Ministerul Educației trebuie să elaboreze toate normele necesare aplicării. În lege nu au fost introduse sancțiunile pentru bullying, însă este menționat profesorii vor aplica măsurile.

Legea a fost promulgată luni de președintele Klaus Iohannis.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
Mihai Fifor pune degetul pe rană: explică dezastrul de la prezidențiale

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susține că votul de la alegerile prezidențiale a însemnat o decontare a gafelor partidului din ultimii 3 ani. Mai mult, Fifor arată că Iohannis a ajuns să fie considerat răul cel mai mic de către electorat, scrie stiripesurse.ro.

”În calitate de secretar general al PSD vreau sa le mulțumesc celor peste 3 milioane de cetățeni români care au votat ieri candidatul partidului nostru.

Împreună cu voi vom începe reconstrucția PSD. Avem multe lucruri de îndreptat și multe lucruri de îmbunătățit.

Votul de ieri ne-a arătat că există multe resentimente împotriva PSD. Unele au fost hrănite de ura sădită de adversarii noștri. Dar trebuie să admitem că o bună parte dintre ele se datoreaza greșelilor, stângăciilor sau ezitărilor noastre.

Cred, așadar, că trebuie să construim o relație sinceră cu electoratul. Recunoașterea neajunsurilor noastre este primul pas în această reconstrucție.

Pe de altă parte, cei peste 65% dintre românii care au votat nu l-au ales pe Iohannis pentru că l-au placut, ci pentru că l-au considerat răul cel mai mic.

Acesta este meritul rușinos al celui care a redevenit președinte după 5 ani de nimic.

De asemenea, chiar înainte de comunicarea rezultatului final, PNL s-a apucat deja să vorbească de anticipate – dovadă evidentă a fugii de răspundere față de o guvernare care deja alunecă într-o cruntă austeritate.

Deci nu bunăstarea cetățenilor și echilibrul țării îi preocupă cel mai mult pe cei din PNL, ci cum să-și aranjeze cărțile electorale ca să își asigure perpetuarea la putere.

Este aceeași greșeală cinică pe care au făcut-o și cei de la USR, după rezultatul de la europarlamentare, când au anunțat refuzul de a participa la o guvernare pentru care primiseră un vot masiv.

Asta ne arată că adversarii noștri nu sunt nici pe departe nici atât de tari, nici atât de inteligenți pe cât îi arată acum rezultatul de la prezidențiale.

Rămâne un spațiu larg în care PSD se poate reconstrui pentru a redeveni prima forță politică a României. Depinde numai de noi și în primul rând de relația pe care o vom construi cu românii.

Mai multă sinceritate, mai multă corectitudine, mai puține greșeli și decizii mai hotărâte, care să răspundă la problemele cele mai stringente ale cetățenilor, din țară și de pretutindeni”, scrie Mihai Fifor.

Read more
Zăpadă de 22 de centimetri la Bâlea Lac, în această dimineață

Cel mai mare strat de zăpadă din ţară, de 22 de centimetri, a fost măsurat vineri dimineaţa, la staţia meteo de la Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine, în munţii Făgăraş, potrivit hărţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), privind grosimea stratului de zăpadă.

Meteorologii de la Sibiu confirmă că, la Bâlea Lac, zăpada măsoară 22 de centimetri şi spun că este posibil să mai ningă în următoarele ore.

Accesul în zona respectivă se poate face doar cu telecabina. Transportul pe cablu de la Bâlea se face doar când condiţiile meteo sunt bune şi nu sunt probleme tehnice, pe o distanţă de 3.700 de metri. Un turist adult trebuie să plătească 70 de lei pentru un drum dus-întors cu telecabina, la Bâlea.

Turiştii pot ajunge cu maşina doar până la Bâlea Cascadă.

Circulaţia rutieră este închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Cabana Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu).

Sursa: agerpres.ro

Read more
Bărbat din vestul țării, trimis în judecată pentru că și-a terorizat concubina până s-a sinucis

Un bărbat din Bihor a fost trimis în judecată pentru că şi-a terorizat concubina până când femeia şi-a pus capăt zilelor. Procurorii spun că bătăile şi umilinţele aproape zilnice la care a supus-o, de multe ori în faţa celor trei copii pe care îi aveau împreună, au împins-o pe femeie să se sinucidă.

Cei doi aveau o relaţie de 18 ani şi trei copii. Vecinii spun că femeia se angajase, în 2015, într-o fabrică de pantofi din localitatea învecinată. Înainte să plece la lucru, hrănea animalele și pregătea copiii de școală. Seara, când se întorcea, bărbatul striga la ea și o bătea.

Mama bărbatului trimis în judecată: „Ea nu a fost una să se plângă la mine şi nici la nimeni. Toate ce s-o fi întâmplat le-o luat ea, pe ea.”

În iulie 2017, femeia nu a mai rezistat și s-a sinucis.

Tiberiu Sighiartău, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea: „Prin acte sistematice de violenţă psihică şi fizică a determinat-o pe victimă să se sinucidă în locuinţa comună, consecinţă pe care inculpatul a cunoscut-o din declaraţiile victimei şi pe care a acceptat-o.”

După moartea mamei, copiii cuplului au fost daţi în grija unor familii din sat. Tatăl riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 7 ani.

Paul Cristian, primarul comunei Lăzăreni: „Copiii se găsesc în două familii, situaţia e bună, sunt monitorizaţi de Protecţia Copiilor din Oradea şi e mult mai bine decât dacă rămâneau cu tatăl.”

În prezent, în Bihor nu există niciun centru pentru femeile supuse violenţelor domestice. Singurul de acest fel a fost închis anul trecut, din lipsă de fonduri.

Adrian Matiş, coordonator proiect Fundaţia SMILES: „La momentul acesta, într-adevăr, nu există un astfel de adăpost, din considerente financiare.”

Datele Poliției Române arată că, anul trecut, au fost reclamate aproape 100 de cazuri de violenţă domestică pe zi. Adică peste 35.600 de astfel de situaţii. Specialiștii spun că mai puțin de una din trei victime se adresează autorităților.

Sursa: agerpres.ro

Read more