News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Şase persoane au fost rănite în urma accidentului de pe A1, la intrare în Piteşti

Şase persoane au fost rănite, patru dintre ele ajungând la spital cu leziuni uşoare, în urma coliziunii produse luni dimineaţa pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 110, în care au fost implicate 10 autoturisme.

Potrivit ISU Argeş, pompierii s-au deplasat cu mai multe autospeciale de intervenţie şi de acordare a primului ajutor, alături de echipaje ale SAJ.

„Celelalte două victime au refuzat transportul la spital. La faţa locului, militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor”, arată ISU Argeş.

Conform sursei citate, accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil alunecos.

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare”, precizează Centrul Infotrafic. AGERPRES

Read more
Prioritatea Unu a Guvernului: Demnitarii și funcționarii sunt primii vaccinați Covid

Conform stiripesurse.ro, Guvernul se pregătește de campania de vaccinare împotriva Covid-19. Chiar dacă premierul Ludovic Orban a spus că primii care vor fi vaccinați sunt medicii și persoanele vulnerabile, totuși există o clasă cu totul și cu totul apare: demnitarul/funcționarul guvernamental.

În cadrul Guvernului, pe la toate ministerele se rostogolește o circulară prin care li se cere oamenilor să se înscrie pe lista pentru vaccinare împotriva Covid-19.

La solicitarea Ministerului Sănătății, fiecare minister trebuia să trimită până pe data 16.11. 2020 lista cu cei care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19. O astfel de circulară a fost transmisă în cadrul fiecărui minister.

La nivel oficial, Guvernul nu a anunțat un astfel de demers în spitale, pentru a vedea câți medici doresc să se vaccineze. De asemenea, nu a început niciun recensământ pentru persoanele vulnerabile care ar trebui să aibă prioritate la vaccinarea împotriva Covid-19.

Read more
Aproape 200 de decese covid în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 9.261 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.11.2020 (10:00) – 17.11.2020 (10:00) au fost raportate 186 de decese (110 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 45 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

182 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.292. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.733.410  teste. Dintre acestea, 31.082 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.868  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.214 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.884 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.382 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.262 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.412 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.046 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Read more
Peste 8000 de noi cazuri covid în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 17 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 373.474 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

253.244 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.262 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 8050 168 6,06
2. Arad 8967 240 5,86
3. Argeș 10279 238 3,77
4. Bacău 10840 164 2,54
5. Bihor 11269 318 5,85
6. Bistrița-Năsăud 4683 141 4,48
7. Botoșani 4884 101 2,73
8. Brașov 14670 164 6,25
9. Brăila 4513 41 2,63
10. Buzău 5442 73 2,44
11. Caraș-Severin 3878 94 2,92
12. Călărași 3098 132 2,31
13. Cluj 16454 606 7,42
14. Constanța 11393 422 5,35
15. Covasna 3359 70 3,37
16. Dâmbovița 9190 114 3,33
17. Dolj 9965 106 3,84
18. Galați 8200 229 2,18
19. Giurgiu 2898 25 2,26
20. Gorj 3832 48 1,92
21. Harghita 4099 52 2,24
22. Hunedoara 6682 58 3,02
23. Ialomița 3434 78 3,16
24. Iași 15532 335 3,14
25. Ilfov 10873 301 6,9
26. Maramureș 6979 45 3,79
27. Mehedinți 3092 56 2,69
28. Mureș 9388 173 5,02
29. Neamț 8128 89 2,49
30. Olt 5763 102 1,9
31. Prahova 15336 310 4,24
32. Satu Mare 4030 154 4,48
33. Sălaj 4716 54 5,83
34. Sibiu 10761 181 9,00
35. Suceava 11582 200 2,21
36. Teleorman 4507 93 2,83
37. Timiș 15482 332 6,85
38. Tulcea 2566 54 2,46
39. Vaslui 6463 90 1,98
40. Vâlcea 6895 114 3,09
41. Vrancea 4534 39 1,78
42. Mun. București 51989 1003 5,54
43. Cazuri noi nealocate pe județe 4779* 855  
 TOTAL 373.474 8.262  

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Read more
Copil de trei ani pe lista cu decesele de covid, fără autopsie

În intervalul 14.11.2020 (10:00) – 15.11.2020 (10:00) au fost raportate  113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba,  Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9  ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Conform știripesurse.ro este vorba de un copil de trei ani în categoria 0-9 ani.

Read more
Relaxare de duminică: 7.096 cazuri noi de covid

Până astăzi, 15 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

243.832 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 7806 161 6,04
2. Arad 8476 80 5,67
3. Argeș 9844 279 3,53
4. Bacău 10560 137 2,37
5. Bihor 10694 172 5,77
6. Bistrița-Năsăud 4498 105 4,32
7. Botoșani 4710 67 2,73
8. Brașov 14384 452 6,16
9. Brăila 4409 95 2,58
10. Buzău 5306 112 2,37
11. Caraș-Severin 3747 88 2,85
12. Călărași 2883 134 2,29
13. Cluj 15743 275 7,56
14. Constanța 10609 459 5,07
15. Covasna 3252 36 3,69
16. Dâmbovița 8932 196 3,54
17. Dolj 9760 159 3,84
18. Galați 7860 52 2,00
19. Giurgiu 2828 26 2,39
20. Gorj 3750 43 1,91
21. Harghita 4033 33 2,3
22. Hunedoara 6543 112 3,28
23. Ialomița 3290 83 2,98
24. Iași 15050 268 3,08
25. Ilfov 10300 306 4,98
26. Maramureș 6676 2 3,55
27. Mehedinți 2965 57 2,47
28. Mureș 9073 265 5,04
29. Neamț 7935 89 2,49
30. Olt 5570 199 1,87
31. Prahova 14754 362 4,18
32. Satu Mare 3833 279 4,04
33. Sălaj 4656 124 5,88
34. Sibiu 10360 399 8,32
35. Suceava 11352 59 2,18
36. Teleorman 4376 23 2,86
37. Timiș 14906 315 6,69
38. Tulcea 2239 84 2,35
39. Vaslui 6327 119 1,89
40. Vâlcea 6719 116 3,14
41. Vrancea 4432 96 1,64
42. Mun. București 49987 931 5,16
43. Cazuri noi nealocate pe județe 4854* -353
 TOTAL 360.281 7.096

 

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Până astăzi, 8.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.996. Dintre acestea, 1.169 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.691.062 de teste. Dintre acestea, 21.571 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.195  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.376 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.595 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 15 noiembrie.

Pe teritoriul României, 46.064 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.161  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.034 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 noiembrie a.c., 9.621 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.766.300 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Read more
Intrările pe autostradă, de la Sibiu, vor fi închise din cauza carantinei

Strada care face legătura municipiului Sibiu cu Autostrada A1 se închide, de duminică, până la ieșirea din carantină.

Poliția Sibiu a anunțat că restricțiile încep de duminică, de la ora 18.00, când accesul auto pe bretelele care asigură legătura între strada Henri Coandă și A1, atât pentru intrarea, cât și pentru ieșirea de pe autostradă, nu mai este permis.

Restricția spre și dinspre Autostradă este prima instituită între măsurile de restricționare a traficului ca urmare a intrării municipiului Sibiu în carantină, luni, de la ora 5.00.

Restricția auto se va menține pe toată perioada aplicării carantinei și va fi pusă în aplicare cu sprijinul lucrătorilor CNAIR care vor marca și semnaliza corespunzător zonele în cauză.

Accesul spre și dinspre A1, în zona municipiului Sibiu, rămâne deschis în punctele situate în zona Mohu (DN 1), strada Ștefan cel Mare și Calea Șurii Mari, precum și DN 7H (Aeroport).

Șoferii care tranzitează municipiul Sibiu vor putea folosi traseele: intrare DN 1 (Mohu) – ieșire Aeroport sau continuare pe A1 sau intrare Aeroport / A1 – ieșire DN 1 (Mohu).

Read more
Controale la toate secţiile ATI din ţară pentru verificarea instalaţiilor şi aparaturii medicale

Echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor desfăşura, începând de luni, controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a avut, duminică dimineaţa, o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, şi directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul şedinţei a fost realizată analiza intervenţiei în cazul tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, stadiul transferului pacienţilor supravieţuitori şi a fost solicitată colaborarea tuturor instituţiilor abilitate în desfăşurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului.

De asemenea, s-a decis ca, începând de luni, echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să desfăşoare controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale.

Decizia vine după ce, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu la secţia de ATI, unde erau internaţi pacienţi cu COVID-19. agerpres.ro

Read more
Ceremonia de 1 Decembrie la Arcul de Triumf, cu maxim 400 de persoane

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune, prin hotărârea adoptată joi privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane.

CNSU propune ca şi în municipiile reşedinţă de judeţ să aibă loc parada de 1 Decembrie cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

Potrivit CNSU, regulile de respectat pentru organizarea ceremoniilor de Ziua Națională:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

* menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

* duratei ceremoniei este de maximum o oră.

Sursa: digi24.ro

Read more
ANAF a stabilit procedura de aplicare a eșalonării la plată

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat proiectul pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, modelul de cerere regăsindu-se în Anexa nr. 1 a procedurii, a anunţat miercuri instituţia, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât şi după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluţionării. Astfel, cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.

Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea, prin proiectul de ordin au fost elaborate şi modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluţionarea cererilor depuse de mediul de afaceri.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181/2020. Una dintre principalele facilităţi fiscale este eşalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă.

Adoptarea acestei facilităţi a vizat susţinerea conformării la plată şi menţinerea lichidităţilor financiare pentru revitalizarea activităţii contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.

Potrivit ANAF, condiţiile de acordare ce trebuie îndeplinite de către debitor sunt: să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii şi să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Totodată, nu trebuie să se afle în procedura faliment sau în dizolvare. Trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale şi să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală.

Ca avantaj al accesării eşalonării la plată simplificate: este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, în vederea susţinerii conformării voluntare la plată pentru obligaţiile acumulate în perioada de criză sanitară. Totodată, reprezintă o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care şi-au achitat obligaţiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgenţă şi se acordă numai în baza unei cereri la care se poate ataşa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente.

Termenul de soluţionare este de cel mult cinci zile şi se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată. Pe de altă parte, nu se constituie garanţii, nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată, iar pe perioada eşalonării la plată contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.

Totodată, se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia şi se poate menţine eşalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată.

Potrivit sursei citate, un aspect pe care îl vizează eşalonarea simplificată este acela că, această facilitate fiscală poate fi accesată şi de către debitorii care au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eşalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă, condiţiile mai sus menţionate fiind aplicabile şi în cazul lor. În acelaşi timp, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020, precum şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie a.c.

Potrivit sursei citate, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020.

De asemenea, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020. Pe de altă parte, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale.

Potrivit ANAF, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Totodată, se suspendă condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plata acordate potrivit legii. Aceste condiţii se considera îndeplinite dacă debitorii achita obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

Pentru obligaţiile care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plata, cu condiţia ca cererea sa fie depusă până la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedura fiscala aplicându-se în mod corespunzător.

Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante. De asemenea, extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedura fiscală, se suspendă sau nu încep sa curgă până la data de 25 decembrie 2020.

„MFP şi ANAF au apreciat ca primordială este sănătatea populaţiei şi a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credinţă oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plăţii obligaţiilor bugetare, pentru ca aceştia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei. În plus, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înfiinţat veritabile nuclee de specialişti, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi care au muncit intens pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor online pentru a fi accesibile şi intuitive, astfel încât contribuabilii să treacă cu bine peste această perioadă dificilă, să rămână sănătoşi atât ei, cât şi familiile şi afacerile lor”, se menţionează în comunicat.

Sursa: digi24.ro

Read more