News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

La Bulci (comuna Bata) se va desfăşura sâmbătă, 7 august, cea de a doua ediţie a Festivalului de Folk Maris. La fel ca şi anul trecut, evenimentul va avea loc la marginea localităţii, pe un teren pus la dispoziţie de autorităţile locale, sufletul acţiunii fiind Ladislau Heleport, viceprimarul comunei Bata.
Recitalurile vor începe la ora 19, când pe scenă vor urca Raul Cârstea & Constantin Neculae, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Didina Curea, George Popovici, Daniel Julean & Nelu Pitic, Trupa „Maris”, Oti & Cristi, Liliana & Angela Daroţ.
Cazarea iubitorilor de folk se face în pensiunile din zonă dar şi „la cort”.

Read more

Echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad a fost solicitat să se deplaseze în localitatea Horia pentru ridicarea unor elemente de muniţie neexplodată descoperite la intrarea în comună, în apropierea DJ 709 C. Ajunşi la faţa locului, specialiştii au constatat că este vorba despre o grenadă defensivă în stare de funcţionare, datînd cel mai probabil din cel de-al doilea Război Mondial.
După asanarea terenului, muniţia a fost ridicată de pirotehnişti, transportată şi depozitată în condiţii de maximă siguranţă până la distrugerea acesteia.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad doreşte să avertizeze populaţia cu privire la pericolul pe care îl poate genera manipularea acestui gen de muniţie de către nespecialişti. În cazul identificării unor elemente de muniţie, acestea nu trebuie atinse, ci se impune interzicerea accesului în zonă şi anunţarea imediată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, prin numărul unic de urgenţă 112 sau a celui mai apropiat post de poliţie.

Read more

Zeci de mii de clătite vor putea fi consumate de arădenii care aleg să-şi petreacă ultimul sfârşit de săptămâna din luna iulie la Moneasa. Staţiunea găzduieşte în perioada 31 iulie-1 august cea de a zecea ediţie a Festivalului Clătitelor. La evenimentul organizat de Primăria Moneasa, Staţiunea Moneasa, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, participanţii vor avea ocazia să se înfrupte din cel puţin 20 000 de clătite, anunţă organizatorii. „Anul acesta este ediţie aniversară şi suntem pregătiţi pentru cifra de 20010 clătite. Regăsim aici şi un nou record şi cea de-a zecea ediţie, aşa că îi invit pe arădeni să vină şi să guste clătite înzecite”, a spus Zoli Lovas, directorul festivalului, prezent într-o conferinţă de presă pe această temă, alături de vicepreşedintele CJA, Cristian Drăgan, directorul Centrului Cultural Judeţean, Ana Maria Dumitrean, directorul SC Moneasa SA, Marcel Grec, şi primarul comunei Moneasa, Terentie Condea.
La fel ca în fiecare an, în staţiune sunt aşteptaţi mii de turişti din Arad, dar şi din judeţele vecine, festivalul fiind cea mai mare manifestare estivală din Regiunea de Vest. Pe lângă clătite, organizatorii le-au pregătit turiştilor şi programe artistice, concursuri şi tombole cu multe premii surpriză. De asemenea, cei prezenţi vor avea parte şi de clătite gătite de reprezentanţi ai primăriilor, dar şi de politicieni, ziarişti, turişti şi specialişti bucătari.
Festivalul va avea la această ediţie, pentru prima dată, un stand în care mai marii Consiliului Judeţean Arad vor pregăti „clătite judeţene”.www

Read more

Este, simplu, cel mai scump joc din istoria entertainmentului electronic si are toate sansele sa devina un joc de un miliard de dolari: pe 27 iulie apare Starcraft 2, la mai bine de zece ani de la lansarea primei variante. Asteptat de un public matur si devotat, jocul a avut premise generoase: cei de la Blizzard, compania producatoare, au spus ca va costa cat va costa si va fi gata cand va fi gata.

De aproape o luna de zile, doua Boeing-uri ale companiei Korean Air zboara prin lume purtand imaginea lui Jim Raynor, mercenarul blazat si cam betiv care este eroul Starcraft II: Wings of Liberty. Alegerea companiei aeriene coreene nu este intamplatoare. Pentru Blizzard Entertainment, producatorul jocului si pentru Activision Blizzard, publisherul acestuia, Coreea de Sud este „terra mirabilis”: Starcraft este jucat aici la nivel profesional, are milioane de fani, meciurile sunt transmise la televiziuni, iar premiile in bani sunt cele mai mari.
Oricum, premiul cel mare, in bani, va fi pentru Blizzard si pentru Activision. Blizzard Entertainment este, pentru industria jocurilor, un nume de referinta, pentru ca detine francizele Warcraft, Diablo si Starcraft. World of Warcraft, jucabil online, este, la aceasta ora, cel mai popular nume in industria jocurilor online, cu aproape 12 milioane de jucatori inscrisi si cu peste 60% din intreaga piata a jocurilor de tip MMORPG (massively multiplayer online role-playing game). Blizzard a lansat prima parte a seriei Starcraft la 31 martie 1998 si a vandut in jur de 11 milioane de copii ale jocului, din care 4,5 milioane in Coreea de Sud.(businesmagazin)

Read more

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad anunţă că în această săptămână valorile traficului de călători prin punctele de trecere a frontierei arădene a crescut cu 5 % în comparaţie cu o săptămână normală de lucru. Cu toate acestea, controlul la frontieră s-a derulat în condiţii optime, neînregistrându-se creşteri semnificative ale timpilor de aşteptare
În această perioadă peste 130.000 de persoane au trecut graniţa prin vămile arădene. Şi de data aceasta, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac a fost cel mai tranzitat punct, înregistrându-se un trafic de peste 81.000 de persoane şi un număr de 28.621 de mijloace de transport.
„Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad este pregătit pentru perioada care urmează, ştiindu-se că luna august este perioada de vârf a concediilor, când vămile vor fi din ce în ce mai mult tranzitate. Mulţi cetăţeni români se întorc acasă din străinătate iar numeroşi cetăţeni străini doresc să îşi petreacă vacanţa în România”, se arată într-un comunicat de presă remis de IJPF Arad.
Pentru perioada următoare conducerea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad a dispus menţinerea măsurilor necesare pentru realizarea unui control eficient şi fluent în toate punctele de trecere, care constă în suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor; creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, dacă situaţia o va impune; asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere; asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere; menţinerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicaţii şi informatică şi pregătirea personalului din subordine în vederea asigurării intervenţiei rapide în zona de competenţă, pentru rezolvarea unor eventuale situaţii deosebite şi intensificarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu organele de frontiera ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, atât a problemelor turiştilor cât şi a localnicilor.
„De asemenea, reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 021/9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz”, a declarat comisarul şef de poliţie Ion Mareş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Read more

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat astăzi introducerea unor restricţii de circulaţie pe DN7. Conform DRDPT, în perioada 31 iulie – 15 septembrie, sâmbăta şi duminica, între orele 6 şi 22 va fi interzisă circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localităţile Ilia (intersecţia cu DN 68A) şi Arad (intrarea în municipiu). Sunt exceptate de la restricţie autovehiculele destinate transportului de persoane.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Dispeceratul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, la numărul de telefon 0256/246620 sau accesând pagina de internet a DRDPT la adresa www.drdptm.ro/informatii.

Read more

Ploile torenţiale căzute sâmbătă seara şi duminică dimineaţa au inundat zeci de gospodării iar copacii căzuţi în urma furtunii au blocat mai multe drumuri. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentţă au intervenit la 16 gospodării din municipiul Arad pentru evacuarea apei, dar şi la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta, la trei firme şi la o instituţe publică. În judeţ, s-a intervenit la Sebiş pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil, la Prunişor s-a intervenit pentru un copac căzut pe DJ 793. La Groşeni, comuna Bârzava, s-a intervenit pentru evacuarea apei în trei gospodării. La Căpâlnaş s-a intervenit pentru îndepărtarea de pe carosabil a trei copaci caăzuţi pe DJ 707 B.
Prefectul Călin Bibarţ a instituit permanenţă la primăriile din judeţ unde s-au semnalat probleme şi a cerut maximă operativitate în rezolvarea eventualelelor probleme cauzate de inundaţii.
Atenţionarea de cod portocaliu instituită sâmbătă seara a fost ridicată însă judetul Arad este sub avertizare de cod galben până duminică după-masa la ora 15.(news-ar)

Read more

E.ON Gaz Distribuţie anunţă că întrerupe temporar, în cursul zilei de luni, 26 iulie, alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Arad. Ceastă măsură este luată pentru efectuarea unor lucrări specifice de mentenanţă la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe în cursul zilei de luni, începând cu ora 14.00, alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi din municipiul Arad: Ioan Raţiu, Latina, Venus, Biruinţei, Abatorului, Andrei Şaguna, Gheorghe Doja, Oituz, Ep. Roman Ciorogariu, Griviţei, Pădurii, Liviu Rebreanu, Murgu Eftimie, Căpitan Ignat şi Clujului.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 18.00. „Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă). Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere”
, se arată într-un comunicat de presă remis de departamentul Relaţii Publice şi Comunicare al companiei E.ON România.

Read more

În data de 22 iulie 2010, în sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad, va avea loc şedinţa publică pentru candidaţii care au obţinut note peste 7,00 (inclusiv nota 7,00) la concursul de titularizare şi pentru ale căror discipline există posturi titularizabile, astfel:

  • Disciplinele arondate Centrului de examen nr. 2 – Şcoala generală nr. 12 Arad

Începând cu orele 10.00

  • Disciplinele arondate Centrului de examen nr. 1 – Şcoala generală „Aurel Vlaicu” Arad

Începând cu orele 14.00

Candidaţii vor avea asupra lor în sală buletinul sau cartea de identitate.

Read more

La concursul pentru ocuparea celor 115 de posturi titularizabile din învăţământul preuniversitar arădean, din data de 14 iulie 2010, s-au înscris 1212 candidaţi. Dintre aceştia, 746 candidaţi au redactat lucrările, care au fost trimise la centrele de evaluare, ceilalţi au fost absenţi ori s-au retras iar trei au fost eliminaţi.

Rezultatele concursului sunt afişate la centrele de examen şi pe adresa www.isjarad.ro/forum, la subiectul MISCARE PERSONAL DIDACTIC.

Statistica notelor obţinute, înainte de contestaţii, este următoarea:

Note peste 7: 255

Note între 5 şi 7: 290

Note sub 5: 201

În zilele de 18 şi 19 iulie 2010 se depun contestaţiile la centrele de examen iar în data de 21 iulie 2010 se vor afişa rezultatele finale, în urma contestaţiilor.

Rezultatele finale:

AICI

Read more