News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Dan Artimon, din partea Consiliului Local Civic, a lansat o invitaţie publică primarului Gheorghe Falcă de a participa vineri, de la ora 12, la Hotel Central, la o întâlnire cu asociaţiile, sindicatele şi organizaţiile arădene cărora timp de doi ani de zile li s-a refuzat dreptul de manifesta pe platoul din faţa Palatului Administrativ. „Invitaţia este una cât se poate de cordială, dorim să avem o discuţie cu domnul primar, să vedem care a fost motivaţia pentru care ne-a fost refuzat un drept fundamental”, a declarat Dan Artimon.

Read more

Miercuri, 29 septembrie, ora 19, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Arad va avea loc conferinţa cu tema: Masoneria – societate iniţiatică?, susţinută de Oreste Teodorescu şi Vlad Sauciuc.

Conferinţa, organizată de Asociaţia Pro Benemerenti împreună cu Clubul Leo Arad Ziridava şi moderată de Dr. Antoniu Martin, se adresează tuturor celor interesaţi de un astfel de subiect mai puţin abordat.

„Conferinţa va încerca să releve unele valenţe ale societăţii masonice care încă suscită diverse percepţii, prin intermediul unor personalităţi avizate. Tema conferinţei exercită o fascinaţie deosebită asupra publicului larg”, a declarat Dr. Antoniu Martin, reprezentant al Asociaţiei Pro Benemerenti.

„Suntem convinşi că un astfel de eveniment cultural se va bucura de o largă audienţă în rândul arădenilor, pe care îi invităm cu toată căldura la conferinţa organizată de noi”, a declarat Paul Albu, preşedintele Clubului Leo Arad Ziridava.

Read more

Peste 800 de elevi care învaţă la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” au fost evacuaţi, joi, la ora prânzului, din clădire, în urma izbucnirii unui incendiu la laboratorul de informatică.
Totul a fost însă doar un exerciţiu de alarmare defăşurat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad. Scenariul a prevăzut izbucnirea unui incendiu la cabinetul de informatică, situat la primul nivel al imobilului, urmat de alarmarea şi evacuarea în mod organizat a elevilor şi cadrelor didactice. Evacuarea a decurs foarte bine, în mai puţin de 15 minute elevii s-au adunat în Parcul Copiilor, situat în vecinătatea şcolii.
„Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu o autospecială de stingere şi şase subofiţeri care au realizat un dispozitiv de intervenţie, după efectuarea recunoaşterii. Cadrele inspectoratului le-au vorbit, mai apoi, copiilor despre măsurile ce trebuie luate în caz de incendiu şi i-au învăţat cum să folosească stingătoarele aflate în dotarea unităţii de învăţământ”, a declarat Sorina Ambruş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. (news-ar)

Read more

O delegaţie a Consiliului Judeţean Arad, condusă de vicepreşedintele Adrian Ţolea, a participat, în perioada 19-21, septembrie, la Salzburg (Austria), la  cea de-a VI Conferinţă Europeană a Regiunilor şi Municipalităţilor.

Invitatul de onoare al conferinţei a fost Dr. Johannes Hahn, comisarul european pentru politici regionale, care a prezentat celor prezenţi interesul pe care îl manifestă UE şi Parlamentul European faţă de reprezentanţii regiunilor şi municipalităţilor. Tema conferinţei a fost  cum pot regiunile şi municipalităţile să asigure serviciile publice în viitor.

Cu această ocazie a vut loc şi Adunarea Generală a membrilor Institutului Regiunilor Europene (IRE), unde s-au prezentat rapoartele de activitate pe anul 2009 şi s-a stabilit programul pentru 2011.

Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA, ne-a declarat că a avut o întrevedere cu prof. dr. Franz Schausberger, preşedintele IRE, în cadrul căreia l-a invitat să efectueze o vizită oficială în judeţul Arad, în perioada 12 – 13 noiembrie a.c. „Domnul preşedinte prof. dr. Franz Schausberger va avea întâlniri cu conducerea CJA şi a Municipiului Arad. Vizita este importantă, deoarece poate cunoaşte realităţile judeţului şi municipiului nostru şi astfel poate sprijini proiectele noastre”.

Institutului Regiunilor Europene (IRE) este o structură la nivelul Uniunii Europene care susţine politicile reuginilor şi municipalităţilor. Din cadrul IRE fac parte politicul şi economicul, adică reprezentanţii regiunilor şi municipalităţilor şi firmele private. Din 88 de membri, 50 sunt reprezentanţii regiunilor şi municipalităţilor, iar 38 de membri reprezintă factorul economic.

Read more

Sâmbătă, 25 septembrie, în oraşul Chişineu Criş, va avea loc Sărbătoarea Pădureniului. Acţiunea va avea loc la Şcoala maghiară, de pe strada Liliacului, în cartierul Pădureni, între orele 9-20 şi va cuprinde un concurs de preparate tradiţionale, urmat de un program artistic variat.

Manifestările sunt organizate de Asociaţia Pro Crisius, cabinetul europarlamentarului Iosif Matula, grupul PPE în Parlamentul European.

Read more

Corpul  Experţilor  Contabili  şi  Contabililor Autorizaţi  (CECCAR) – filiala Arad organizează astăzi, la ora 15, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o întâlnire prilejuită de aniverasarea anuală, în 21 septembrie, a „Zilei naţionale a contabilului român”. Vor  participa, pe  lângă  reprezentanţii instituţiilor  statului  din  judeţul  Arad, oameni  de  afaceri şi contabili.
Corpul  Experţilor  Contabili  şi  Contabililor Autorizaţi  (CECCAR)  gestionează  activităţile de  pregătire  deontologică  şi  profesională  a  tuturor  profesioniştilor  contabili  din  România, indiferent  de  calitatea  pe  care  o  au: experţi  contabili, contabili  autorizaţi, directori  economici, contabili  şefi, şefi  servicii  financiar  contabile  sau  contabili  angajaţi  în  diferite  ramuri  ale  economiei.
„Oamenii de  afaceri  ai  secolului  al   XXI – lea, au  întotdeauna  în  preajma  lor  un  profesionist  contabil, care  prin  cunoştinţe, judecata  profesională  şi  în  spiritul  unui  cod  etic, contribuie  la  succesul  şi  dezvoltarea  managementului  respectivei  entităţi”, a declarat Petru Horga, preşedintele CECCAR Arad. (news-ar)

Read more

O serie de manifestări desfăşurate duminică la Lipova (Radna) şi Păuliş au avut menirea să comemoreze 66 de ani de la eroicele lupte din septembrie 1944, purtate de Armata Română pe plaiurile arădene, pentru apărarea Defileului Mureşului, în încercarea de a  stăvili înaintarea trupelor invadatoare germane şi ungare.
Programul manifestărilor organizate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război-Secţiunea „Detaşamentul Păuliş”, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Lipova, Primăria Păuliş şi Arhiepiscopia Aradului, a început cu festivitatea depunerii de coroane şi jerbe la troiţa din incinta UM 0911 din Radna, după care a avut loc o procesiune religioasă cu depunere de coroane la Cimitirul Eroilor din Radna.
Partea a doua a manifestărilor comemorative a început cu o Liturghie arhierească cu parastas, oficiate la biserica ortodoxă din Păuliş de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Timotei, arhiepiscop al Aradului, urmată de un ceremonial religios şi militar cu prezentarea onorului şi depunere de coroane la Monumentul Eroilor de la Păuliş.
În încheierea manifestărilor organizate duminică, în parcul central al comunei Păuliş a fost dezvelit bustul căpitanului Ioan Fătu, comandantul „Detaşamentului Păuliş”, operă a cunoscutului sculptor arădean Mihai Păcurar.
De remarcat, că manifestările au fost umbrite de protestul unui grup de militari aflaţi în pensie, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern în ceea ce-i priveşte. (news-ar)

Read more

Cinema City România inaugurează, vineri, cel mai mare multiplex din Banat în centrul comercial Atrium din Arad, au anunţat miercuri oficialii companiei. Valoare investiţiei totale în acest nou multiplex Cinema City a fost de aproximativ 5 miloane de euro.
Cu o capacitate totală de 1.621 de locuri şi 10 săli, Cinema City Arad este multiplexul cu cel mai mare număr de săli digitale 3D din afara Bucureştiului, rata de digitalizare fiind de 50%.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com

Read more

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, comisarul-şef Alexandru Tanco (foto), a fost numit în funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliţie Române. Alexandru Tanco a fost eliberat din funcţia pe care o deţinea, începând cu data de 15 septembrie, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. Comisarul-şef Nicolae Bătrân, unul dintre cei doi adjuncţi ai IPJ, este cel care va îndeplini prerogativele de şef al inspectoratului până la organizarea unui concurs.
În perioada 2005-2007, comisarul-şef Alexandu Tanco a ocupat funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud iar începând cu anul 2007 a îndeplinit atribuţiile funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. (news-ar)

Read more

In fiecare an, în luna septembrie, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, cetăţenii Europei sunt invitaţi să viziteze monumente istorice. Evenimentul ofera posibilitatea de a descoperi nu numai monumente istorice protejate, ci şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.

În 18 septembrie 2010, cu ocazia celei de-a V-a ediţiii a Zilei Europene a Patrimoniului la Arad, se vor deschide porţile unuia din cele mai importante monumente istorice din regiune: Cetatea Aradului, fortificaţie construită în secolul XVIII.
Cetatea Aradului va putea fi vizitată sâmbătă, 18 septembrie 2010, între orele 11-17. Accesul vizitatorilor este gratuit, şi va fi permis pe baza buletinului de identitate. Pentru grupurile de copii, intrarea va fi permisă pe baza buletinului de identitate al profesorului  însoţitor.

Alături de Primăria Municipiului Arad, parteneri în organizarea evenimentului sunt Biroul de Informare al Consiliului Europei – Bucureşti, Centrul Cultural Judeţean Arad, Complexul Muzeal Arad şi  Asociaţia PRO URBE.
Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP) au ca tematica în acest an Rolul patrimoniului în viaţa comunităţii, promovând accesul la patrimoniu ca un drept cetăţenesc, dar şi   responsabilizarea cetăţenilor faţă de valorile de patrimoniu, ca obiectiv important  al politicilor privind conservarea şi promovarea patrimoniului cultural. Asigurarea accesului la patrimoniul construit priveste atât latura de accesibilitate fizică, cuprinzănd căi de acces, panouri indicative şi explicative,  cât şi accesul prin informare şi comunicare.

Arădenii cei interesati de o documentare mai aprofundată a tematicii “Rolul patrimoniului în viaţa comunităţii”, sunt invitaţi de Ziua Europeană a Ptarimoniului la o masa rotundă, care va avea loc în 18 septembrie 2010 la Primăria Municipiului Arad, cu incepere de la ora 12,30 în sala 60.

Read more