Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni marţi, de la ora 10, în sala rotondă a Prefecturii Arad. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află două puncte: activarea comandamentului de iarnă şi un raport privind controalele efectuate la iazurile de decantare, haldelor de steril, batalelor de stocare produse chimice. Verificările au fost efectuate de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Prefecturii Arad, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Comisariatul Judeţean Arad al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţia Judeţeană de Protecţia Mediului Arad, Direcţia Apelor Mureş-Târgu Mureş, Direcţia Apelor Crişuri-Oradea.
„Începând din această săptămână, comandamentul de iarnă va deveni operativ şi se va întâlni ori de câte ori situaţia meteorologică o va impune”, a declarat Călin Bibarţ (foto), prefectul judetului.
Parca acum doi ani se realizase un program de atragere a turistilor in judetul nostru, program concret de patru ani, iata ca ieri am aflat ca in perioada martie – septembrie a.c. a fost initiata o strategie de analiza a principalelor atractii turistice precum si un sondaj pe un esantion de 1207 persoane pentru a incotro se indreapta turismul aradean. Raspunsul a fost cat se poate de evident (puteam sa-l dam si noi fara a mai intreba sute de persoane) 71% din intervievati declară că nu au vizitat nici un obiectiv turistic, cu toate că în Arad
există obiective turistice cu potenţial ridicat, exploatat mai mult sau mai puţin (Cetatea Aradului, Parcul Natural Lunca Mureşului, Mănăstirea „Sf Maria” din Radna, Podgoria Aradului etc.). Concluzia este una singura avem festivaluri, avem monografii dar turismul lipseste cu desavarsire. Mi-a placut verdictul la care s-a ajuns dupa doi ani de program turistic lansat de CJA „obiectivele turistice din judeţul Arad nu sunt valorificate, conservate şi promovate adecvat şi nu sunt integrate în circuite turistice de vizitare”. Deci punctele vulnerabile au
fost identificate.
În perioada 23-24 octombrie Expo Arad Internaţional şi Ghidul Arădean in parteneriat cu Hervis Sports si Curigo Restaurant invită reprezentanţii trusturilor media arădene să petreacă un weekend dedicat sportului alb.
Sâmbătă, 23 octombrie, începând cu ora 9.30 se vor disputa jocurile preliminare din cele patru grupe şi sferturile de finală ale competiţiei, urmând ca ziua de duminică să găzduiască semifinalele şi marea finală. Duminică va avea loc şi festivitatea de premiere a primilor patru clasaţi, premiile oferite câştigătorilor fiind acordate de sponsorul principal al evenimentului, Hervis Sports.
Read moreTradiţiile viticulturii şi folclorului din Podgoria Aradului vor fi prezente în Parcul Eminescu în perioada 22-24 octombrie în cadrul Festivalul Vinului Arad 2010. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu cei mai importanţi producători de vin din judeţul Arad.
Arădenii vor avea ocazia să deguste mustul din recolta 2010 şi cele mai bune vinuri din viile de la Miniş, Pâncota, Păuliş sau Baraţca. În cadrul Festivalului Vinului, ansambluri folclorice şi îndrăgiţi interpreţi de muzică populară vor oferi spectacole în fiecare seară de la ora 18.(news-ar)
Consilierul local municipal Tiberiu Dekany a fost dat dispărut de către familie, după ce acesta n-a mai fost pe acasă de câteva zile. Conform unor informaţii, Dekany ar fi căutat nu numai de Poliţie, ci şi de alte persoane, posibil pe fondul dificultăţilor financiare cu care se confrunta în ultima perioadă. Consilierul a fost căutat deja în mediile pe care le frecventa de obicei, cum ar fi Teatrul, Filarmonica sau anumite localuri, de persoane care au întrebat personalul când a fost văzut ultima oară şi în prezenţa cui. Deocamdată, nimeni nu a reuşit să dea de urma acestuia.
Tiberiu Dekany reprezintă PNL în Consiliul Local Municipal şi a fost, în perioada 2004 – 2008, viceprimar al Aradului. Dekany este cunoscut şi ca om de afaceri şi pasionat de cultivarea trandafirilor.(news-ar)
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad îi informează pe şoferi că începând de joi, 21 octombrie, se schimbă sensul de circulaţie a autovehiculelor pe strada Gheorghe Lazăr. Astfel, traficul pe această stradă se va desfăşura dinspre Bulevradul Dragalina spre Piaţa Avram Iancu. Modificarea a fost dispusă de Comisia de Sistematizare a Circulaţiei, la solicitarea Poliţiei Rutiere.
E.ON Gaz Distribuţie anunţă că a finalizat extinderea unui tronson din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale care permite racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale a unui nou consumator din municipiul Arad.
În vederea cuplării noii conducte, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în cursul zilei de miercuri, 20 octombrie, începând cu ora 9, pe următoarele străzi din municipiul Arad: Dosotei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Lipovei, Argeş, Calea Lipovei, Prutului, Crizantemelor, Caraiman, Amurgului, Constanţa, Podgoriei, Şiriei şi Păuliş
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, în jurul orei 14.
„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere al acestora timp de 30 minute”, a precizat Florentina Maghiar, din cadrul Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice al E.ON România.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).(news-ar)
Comisarul şef de poliţie Nicolae Bătrân a fost învestit, luni, în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, de numire în funcţia de inspector şef, a fost citit de către comisarul şef de poliţie Alexandru Tanco, adjunct al şefului Poliţiei Române.
Comisarul şef de poliţie Nicolae Bătrân a fost declarat admis la examenul pentru funcţia de inspector şef, examen ce s-a desfăşurat în data de 12 octombrie la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române.(news-ar)
Premierul Emil Boc şi omologul său maghiar, Victor Orban, au inaugurat joi, la Nagylak (Ungaria), conducta de gaz Arad – Szeged. La eveniment a luat parte şi Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, dar şi oficialităţile judeţului Arad, în frunte cu preşedintele CJA Nicolae Ioţcu şi prefectul Călin Bibarţ. De asemenea, la eveniment au participat primarii din Nădlac şi Nagylac, dar şi deputatul arădean Iustin Cionca.
Prin darea în folosinţă a gazoductului, România va avea acces la piaţa europeană de gaz, câştigându-şi o oarecare independenţă faţă de gazul rusesc. Compania Romgaz a anunţat deja faptul că gazoductul Arad – Szeged va fi utilizat numai pentru importuri, conducta nepermiţând încă exporturile. Romgaz a făcut deja un „import scurt, de probă” prin conducta Arad – Szeged, în ţară intrând astfel prima cantitate de gaz, e drept că una nesemnificativă, din sistemul occidental. Vom reveni cu amănunte şi alte detalii tehnice.
Nicolae Bătrân a câştigat astăzi, la Bucureşti, concursul pentru funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Arad. Examenul a avut loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În urma examinării, Nicolae Bătrân, comisar-şef de poliţie, a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad.
Anterior, comisarul-şef a îndeplinit atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi, de scurtă vreme, a condus din postura de interimar IPJ Arad.(news-ar)