News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA, a participat, zilele trecute, la şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest), care s-a desfăşurat la Deva.
Pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea raportului de activitate al CDR Vest şi al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR), aprobarea activităţii de planificare a personalului şi situaţiei financiare pentru anul 2011, precum şi stadiul implementării Programului Operaţional Regional în Regiunea Vest.
Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA, ne-a declarat că „alocarea financiară pentru Regiunea Vest este de 416,52 milioane euro şi au fost depuse 695 de proiecte, ceea ce înseamnă 855 milioane euro, dublu faţă de suma alocată iniţial”.
Din punct de vedere al contractării, Regiunea Vest are un procent de 60,75%, adică 253 milioane euro, ocupând locul II pe ţară din cele 8 regiuni. Din punct de vedere al plăţilor realizate, acestea sunt în valoare de 62,51 milioane euro, adică 15,01% din suma alocată regiunii.
Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, a subliniat că, în ceea ce priveşte judeţul Arad, sunt contractate 21 de proiecte, reprezentând 61,28 milioane euro. „Mai exact, din cele 253 milioane euro – proiecte contractate, 61,28 sunt ale Aradului. Astfel, judeţul nostru se plasează foarte bine la nivelul Regiunii Vest, atât în ceea ce priveşte proiectele depuse şi contractate, cât şi al plăţilor, care au fost deja efectuate. Prin aceste proiecte, judeţul Arad reuşeşte să fie prezent pe toate Axele Programului Operaţional Regional, respectiv infrastructură rutieră, sănătate, servicii sociale, educaţie, turism, poli de dezvoltare şi centre urbane. De asemenea, au fost acoperite şi proiecte pe Axa 4, care se referă la sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri”, a precizat vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.

Read more

Prefectura Arad informează, în perspectiva alegerilor locale parţiale pentru alegerea Consiliului local al comunei Seleuş, că sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală nr.1 Seleuş este în incinta Primăriei, nr.200, telefon 0257/329.101. Programul de activitate este zilnic între orele 9-17. Preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie este Szep Otto Şandor, judecător Tribunalul Arad, iar locţiitor Tripa Surel, judecător Judecătoria Ineu.

Campania electorală pentru alegerile parţiale din comuna Seleuş pentru desemnarea noului consiliu local va începe în data de 16 aprilie, ora 00.00, şi se va încheia în 30 aprilie, ora 07.00.

Read more

Prefectura Arad, în colaborare cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului organizează în zilele de 5 şi 6 aprilie a.c. manifestări prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la inaugurarea căii ferate Arad-Timişoara.

Acţiunile vor debuta, marţi, 5 aprilie, de la ora 17.30, la staţia de cale ferată Arad cu o sesiune de comunicări „140 de ani de la deschiderea căii ferate Arad-Timişoara”, cu comnunicări din partea Serviciului Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale, Complexul Muzeal Arad, istorici universitari, Complexul C.F.R. Arad, Regionala de Căi Ferate Timişoara. „De asemenea, la sesiunea de comunicări au fost invitaţi să participe şi pensionari, foşti angajaţi ai C.F.R., pentru a memora împreună primele momente ale căii ferate Arad-Timişoara”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.

Manifestările vor continura miercuri, 6 aprilie, la ora 10.30, la staţia de cale ferată Arad unde s ava vizita expoziţia „140 de ani de la inaugurarea căii ferate Arad-Timişoara”, după care la ora 11.30 va pleca din gară automotorul special pentru vizitarea liniei Arad-Vinga, la ora 12 va avea loc sosirea la Vinga, urmată de vizitarea localităţii, iar la ora 13.00 automotorul se va întoarce la Arad.

Read more

La invitaţia europarlamentarilor Iosif Matula şi Elena Băsescu, artistul Ştefan Popa Popa’S s-a aflat la Parlamentul European de la Bruxelles, uimind prin talentul şi rapiditatea cu care îşi realizează caricaturile

Parlamentul European a găzduit zilele acestea expoziţia de caricatură „Feţe ale Europei” semnată de artistul român Ştefan Popa Popa’S, căruia Cartea Recordurilor Guinness Book i-a acordat titlul de cel mai rapid caricaturist al lumii.

Evenimentul a fost iniţiat de europarlamentarii români Iosif Matula şi Elena Băsescu, în demersul de promovare externă a valorilor româneşti, bucurându-se de sprijinul Partidului Popular European – cel mai puternic grup politic din legislativul comunitar.

Artistul s-a aflat la Bruxelles împreună cu doi dintre caricaturiştii Popa’S Academy, Leonte Năstase şi Ovidiu Ambrozie Bortă. Pe parcursul celor două zile petrecute la Parlamentul European, cei trei caricaturişti s-au bucurat de un succes impresionant, fiind solicitaţi să deseneze portretele a sute de oficiali, europarlamentari, ambasadori, dar şi funcţionari din instituţiile europene.

Gazdă a expoziţiei de caricatură, deputatul european Iosif Matula afirmă că la Bruxelles se consumă, uneori, foarte multă energie, discutând despre bugete, politici economice sau programe de investiții, neglijând, câteodată, valorile cele mai de preț ale statelor membre: oamenii. „Vom putea construi o Europă unită în diversitate dacă nu vom uita valorile umane ale ţărilor noastre. Ei sunt etichetele noastre culturale, reprezentând veritabile cărţi de vizită ale identităţii europene.” declară europarlamentarul român. Potrivit acestuia, Ştefan Popa Popa’S, unul dintre românii cei mai cunoscuţi de pe planetă, este o marcă a României, unul dintre cei mai reprezentativi ambasadori culturali ai ţării noastre în lume.

La rândul său, europarlamentarul Elena Băsescu a mărturisit că a avut un motiv personal pentru a-l invita pe Ştefan Popa Popa’S la Bruxelles: faptul că în campania electorală din 2009, site-ul său oficial a găzduit o caricatură semnată de artist. „Recunoscut de Cartea Recordurilor in 1995 ca cel mai rapid caricaturist din lume, Popa’S este o forţă a naturii, depăşindu-şi propria umbră prin viteza creionului” afirmă Elena Băsescu. Aceasta a mai amintit şi faptul că, datorită

talentului său, Popa’S l-a convins pe regele Marocului, Hassan al II-lea, să dea o lege prin care să permită ziarelor să publice acest tip de artă.

 

 

Read more


Deputatul PDL Claudia Boghicevici a identificat o serie de beneficii pe care le aduce Legea Zilierilor, recent adoptată în Parlament. Dintre prevederile Legii Zilierilor, menţionăm: activitatea se desfăşoară printr-o procedură simplă, fără încheierea unui contract de muncă şi fără înregistrarea la inspectoratele teritoriale – doar prin introducerea unui registru special al zilierilor; zilierii au posibilitatea de a beneficia de asigurare socială de sănătate; programul de muncă este stabilit la cel mult 12 ore pe zi, iar plata se face la sfârşitul fiecărei zile de muncă; niciun zilier nu va fi plătit cu mai puţin de 2 lei pentru o oră de lucru; fără excepţie, angajatorul este obligat să îi explice muncitorului care îi sunt sarcinile şi să îi asigure echipament complet de protecţie.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

În cadrul activităţilor prilejuite de sărbătorirea a 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a organizat, miercuri, 30 martie a.c., în poligonul Felnac, Cupa Jandarmeriei la Tir şi Cupa Presei la Tir şi Cupa, startul competiţiilor sportive fiind dat de către inspectorul şef domnul colonel Adrian Bîcleşanu.

Cea de-a XI-a ediţie a „Cupei Presei la Tir” s-a bucurat de o participare numeroasă din partea reprezentanţilor mass-media locală şi centrală, înscriindu-se un număr de 20 de concurenţi.

Concursul a fost împărţit pe două categorii. La feminin, clasamentul final a fost următorul: locul I, Georgiana Ţentea – WEST TV; locul II, Izabela Vekaş– ARTV; locul III, Ioana Costaş – Jurnalul Arădean. La masculin, primele trei locuri au fost ocupate de: locul I Cristian Cotuna – Info TV , locul II Lazăr Faur – Info TV, locul III Nicolae Coiov – Adevărul de Seară.

Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu diplome, iar câştigătorii primelor trei locuri au primit cupe.

De asemenea, un număr de 23 de jandarmi şi-au demonstrat măiestria în mânuirea armei la Cupa Jandarmeriei la Tir, câştigătorii urmând să fie premiaţi pe data de 31 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, în cadrul aniversării festive dedicată aniversării a 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Şi la această competiţie s-a concurat pe două categorii, ofiţeri şi subofiţeri.

Clasament ofiţeri:

– locul I – Mr. Matei Marius

– locul II – Mr. Clitan Mircea

– locul III – Cpt. Iliescu Danian

Clasament subofiţeri:

– locul I – Plt. Raicovici Lucian

– locul II – Plt. Maj. Nicola Daniel

– locul III – Plt. Grama Florin

 

Read more


Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad desfăşoară în această perioadă o serie de activităţi pentru a marca 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. „Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a organizat, în această săptămână, o serie de competiţii sportive în care s-au întrecut jandarmii arădeni, respectiv Cupa Jandarmeriei la Fotbal, Cupa Jandarmeriei la Cross, Cupa Jandarmeriei la Tenis de masă şi Cupa Jandarmeriei la Tenis de câmp. De asemenea, miercuri, 30 martie, se vor organiza în Poligonul din Felnac încă două competiţii, la care îşi vor arăta îndemânarea atât jandarmii, cât şi reprezentanţii presei arădene care se vor întrece la Cupa Jandarmeriei la Tir şi la cea de-a XI-a ediţie a Cupei Presei la Tir, startul competiţiilor sportive fiind dat de inspectorul şef, colonel Adrian Bâcleşanu”, a declarat Florin Zapodean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 31 martie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, în cadrul aniversării festive dedicată împlinirii a 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Read more

Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Excelenţa Sa Tanya van Gool,
s-a aflat marţi, 29 martie, în municipiul Arad, unde a avut mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.
În cadrul întâlnirii, prefectul Călin Bibarţ a făcut o prezentare a judeţului nostru şi a oportunităţilor de investiţii. „Discuţiile cu doamna ambasador s-au dovedit a fi extrem de punctuale şi productive, în sensul în care s-a arătat dispusă să facă lobby pentru judeţul nostru şi să-i direcţioneze pe potenţialii investitorii în direcţia noastră”, a declarat prefectul Călin Bibarţ. Excelenţa Sa s-a arătat interesată de modul cum funcţionează şi cum se desfăşoară traficul în punctele de trecere de frontieră, de relaţiile culturale şi economice cu partea maghiară, de numărul tinerilor plecaţi în străinătate.
De asemenea, ambasadorul Tanya Van Gool s-a întâlnit în cursul acestei zile cu primarul Gheorgh Falcă, preşedintele CJA, Nicoale Ioţcu, cu comisarul şef Ioan Handra, Şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Read more


Conducerea Consiliului Judeţean anunţă începerea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean 709B, Arad – Curtici.
Primul tronson pe care se vor efectua lucrările are o lungime de 4,25 km, iar finanţarea este asigurată în întregime de Consiliul Județean Arad. Valoarea totală a investiției este de 5.039.165,68 lei. „Dezvoltarea judeţului presupune, în primul rând, modernizarea infrastructurii rutiere. Drumul Arad – Curtici reprezintă una dintre prioritățile acestui prim mandat al meu și vă asigur că îmi țin promisiunile. Am început cu acest tronson, din surse proprii, urmând să continuăm lucrările din fonduri guvernamentale”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele CJA.
Lucrările vor avea în vedere, de la repararea defecţiunilor cauzate de fenomenul de îngheţ-dezgheţ prin înlocuirea structurii rutiere existente contaminată, până la înlocuirea şi completarea semnalizării rutiere verticale, dar şi executarea marcajelor rutiere orizontale. Reabilitarea porţiunii de drum până la Curtici va continua cu finanţare în cadrul Programului Naţional de reabilitare a infrastructurii rutiere.
Un alt tronson de drum pe care în perioada imediat următoare vor demara lucări de reabilitare este DJ 709 Gurba – Cermei. „Reabilitarea acestui drum se va face prin tehnologia de reciclare la rece, valoarea totală a lucrărilor, cu durată de execuţie de șapte luni, ajungând la aproape 4,7 milioane de lei, cu fonduri în totalitate de la bugetul Consiliului Judeţean Arad”, a mai spus Ioţcu.

Read more

Duminică, 27 martie 2011, la Curtici, într-un spectacol incendiar, s-a predat cheia Cetăţii Culturale de la primarul oraşului Curtici, Nicolae A. Aniţei, către primarul Ineului, Nicolae Mehelean. „Au fost şase luni de evenimente culturale deosebite, organizate în oraşul nostru. Noi vom continua să organizăm spectacole de bună calitate pentru cuticeni”, a declarat Nicolae Aniţei, primarul oraşului Curtici.

„Mulţumim Consiliului Judeţean pentru derularea acestui proiect, în care sunt implicate toate cele nouă oraşe ale judeţului. Vor urma la Ineu şase luni de evenimente orgaizate în parteneriat de către Cosiliul Județean, Centrul Cutural Județean și Primăria Ineu”, a subliniat Nicolae Mehelean, primarul oraşului Ineu.

La eveniment a participat şi Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, promotorul acestor evenimente.

Predarea cheii a avut loc în cadrul unui frumos spectacol folcloric la care, pe lîngă corurile şi formaţiile locale au participat grupul vocal „Sânzienele”, ansamblul „Junii Seleuşului”, ansamblul „Spicul” din Olari, orchestra „Rapsozii Zărandului” şi invitatul special Marius Ciprian Pop. „În cadrul proiectului «Cetate Culturală a judeţului Arad» au fost gazdă cinci din cele nouă oraşe ale judeţului şi pot spune, cu bucurie, că acest proiect a fost foarte bine primit, atât de cetăţeni, cât şi de administraţia locală, a concluzionat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Read more