Poliţiştii arădeni au desfăşurat mai multe acţiuni, cu efective mărite, la sfârşitul săptămânii trecute, pe raza localităţilor Şiria, Gurahonţ, Sebiş şi Buteni, în cooperare cu lucrători R.A.R., acţiuni la care au participat 6 ofiţeri de poliţie, 12 agenţi de poliţie rutieră, 30 de agenţi de ordine publică şi 7 inspectori R.A.R.
În urma acţiunilor, au fost controlate 457 de autovehicule, au fost constatate 3 infracţiuni la regimul rutier, au fost aplicate 184 de sancţiuni contraveţionale, în valoare totală de peste 28.000 de lei, au fost reţinute 62 de certificate de înmatriculare şi 5 permise de conducere. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 171/2010 în valoare de 1.000 de lei fiind ridicate în vederea confiscării 1,5 metri cubi de lemn pentru foc.
Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad a fost solicitată luni, în urma unui apel primit prin 112, să ridice mai multe elemente de muniţie descoperite pe şantierul tronsonului 1 al autostrăzii Nădlac – Arad – Timişoara. La faţa locului, specialiştii au constatat că este vorba despre şapte bombe de aruncător, provenind, cel mai probabil, din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Zilele trecute, alte patru bombe au fost găsite în aceeaşi zonă.
După asanarea terenului, muniţia a fost ridicată de echipa pirotehnică, transportată şi depozitată în condiţii de maximă siguranţă, până la distrugerea acesteia. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad doreşte să avertizeze populaţia cu privire la pericolul pe care îl poate genera manipularea acestui gen de muniţie de către nespecialişti. În cazul identificării unor elemente de muniţie, ele nu trebuie atinse, ci se impune interzicerea accesului în zonă şi anunţarea imediată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (112) sau a celui mai apropiat post de poliţie.
Adrian Ţolea, Cristian Drăgan – vicepreşedinţi CJA, Adrian Bîcleşeanu, inspector şef la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad şi Condea Terentie, primarul localităţii Moneasa, au inaugurat miercuri, 11.05.2011, Centrul local pentru siguranţă şi ordine publică al jandarmeriei Moneasa.
Centru local pentru siguranţă şi ordine publică se află în clădirea Centrului de informare turistică Moneasa, pusă de dispoziţie de CJA, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad va asigura personalul şi logistica.
Vicepreşedintele CJA Adrian Ţolea ne-a declarat că s-a făcut lobby la Bucureşti pentru a primii avizul deschiderii centrului, având în vedere că statutul pe care îl are staţiunea Moneasa este de interes naţional. „Centrul va asigura liniştea şi ordinea publică pentru turiştii agenţii economici din staţiunea şi comuna Moneasa, dar şi în comuna Dezna. Consiliul Judeţean Arad este interesat în a dezvolta staţiunea Moneasa şi a o promova cât mai bine prin investiţiile făcute atât în staţiune, cât şi în infrastructura rutieră privind accesul în condiţii cât mai bune în staţiunea Moneasa”.
Read more
Plutonierul major Ivănescu Dragoş din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad face parte din Detaşamentul de Jandarmi care a fost dislocat în Afganistan, unde va executa misiuni de instruire a forţelor de ordine publică din această ţară, sub egida N.A.T.O.
În vîrstă de 38 de ani, acesta face parte din structurile Jandarmeriei Române, din anul 1994 când a absolvit Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Câmpina şi a fost repartizat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
În anul 2007 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti.
Acesta a participat la două misiuni de menţinere a păcii în Kosovo, prima în anul 2005 sub egida O.N.U şi s-a derulat pe o perioadă de un an, iar cea de-a doua în anul 2009 sub egida Uniunii Europene (EULEX) având o durată de 6 luni.
Jandarmul arădean se alătură celor 65 de ofiţeri şi subofiţeri ai Jandarmeriei Române care vor executa operaţiuni de instruire a Poliţiei Naţionale Afgane timp de 6 luni.
Read moreLa data de 9 mai 2011, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a avut loc semnarea Contractului de Servicii cu asocierea de firme câştigătoare a licitaţiei pentru „Asistenţa Tehnică pentru Managementu Proiectului” în cadrul finanţării obţinute de SC Compania de Apă Arad SA din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu(POS Mediu).
Contractul, semnat de către directorul general al SC Companiei de Apă Arad SA, Gheorghe Bănăţean şi reprezentantul asocierii de firme câştigătoare, SC Resourcing Environmental Consulting SRL, SC Ramboll Romania SRL, SC Compania de Consultanta si Asistenta Tehnica SRL, este unul din primele semnate aferent investiţiei „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Arad”, co-finanţat de Uniunea Europeană, prevăzut a se derula în perioada 2007-2013 şi care este destinat pentru a oferi suport în Managementul Proiectului. Asistenta tehnică va realiza in următoarele doua luni Proiectul Tehnic pentru „Reabilitare si extindere reţele de apă şi canalizare in Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş şi Lipova”, “Extindere retele de apa si canalizare in Nădlac” , „Extindere retele apa si canalizare Pecica” şi respectiv patru luni pentru” Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare Ineu, Pancota „ .
Contractul de Asistenţă Tehnică pentru Managementu Proiectului, în valoare de 14,9 mil.lei, este destinat, în principal, pentru a oferi servicii de consultanţă la implementarea fazei I (2007-2013) a programului de investiţii în judeţul Arad. Contractul, semnat la data de 9 mai 2011, este prevăzut a se derula pe o perioada de 30 de luni.
Reamintim că proiectul major de investiţii „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, co-finanţat de Uniunea Europeană, este în valoare totală de 139.592.104 euro, Compania de Apă Arad fiind Operator Regional şi Beneficiar în cadrul Proiectului. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 76,48% din valoarea proiectului, cea a Guvernului României, 11,7%, a autorităţilor locale din aria proiectului, 1,8%, iar restul de 10,02% va fi obţinut de SC Compania de Apă Arad SA printr-un credit bancar.
Acest proiect va contribui la îmbunătăţirea serviciilor prestate de SC Compania de Apă Arad SA la extinderea ariei de acoperire, la modernizarea infrastructurii şi la îmbunătăţirea calităţii mediului prin conformarea la cerinţele stipulate de Directivele Europene în domeniu.
Read moreReprezentanţii Casei Judeţene a Pensii (CJP) Arad le atrag atenţia persoanelor care au primit notificări pentru depunerea declaraţiei individuale de asigurare să se prezinte la sediul instituţiei. „În cursul lunii martie 2011, Casa Judeţeană de Pensii Arad a trimis notificări persoanelor fizice care se încadrează în prevederile art. 6, alin (1), punctul IV, din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare de la 1 ianuarie 2011, persoane care până la apariţia Legii nr. 263/2010 s-au încadrat în prevederile art. 5 alin (1), punctul IV, din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, întrucât au realizat venituri şi se află în una dintre situaţiile următoare: administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale; persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice; persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora şi alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale. Aceste persoane au fost invitate să se prezinte la Casa Judeţeană de Pensii Arad pentru a depune declaraţia individuală de asigurare sau pentru a dovedi că nu au obligaţia legală de a depune declaraţia”, se arată într-un comunicat de presă remis de Casa Judeţeană de Pensii Arad.
Declaraţia de asigurare trebuia depusă în termen de 30 de zile de la încadrarea în prevederile legale iar nedepunerea declaraţiei în termenul prevăzut de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
„Rugăm persoanele notificate care nu s-au prezentat până la data prezentă, să se prezinte la Casa Judeţeană de Pensii Arad, pentru rezolvarea situaţiei, în caz contrar vom aplica măsurile legale. Pentru depunerea declaraţiei individuale de asigurare, contribuabilii vor prezenta următoarele acte (originale şi copii): actele în baza cărora îşi desfăşoară activitatea contribuabilul, cum ar fi: rezoluţie, cod unic de înregistrare, certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului; decizii de impunere pe fiecare an fiscal, începând cu anul 2006; declaraţia 200, declaraţia 204, (pentru membrii AF) pe anii fiscali 2006 şi 2007, din care rezultă venitul brut realizat; actul de identitate, buletin sau carte de identitate: carnetul de muncă; 2 declaraţii de asigurare socială (anexa 3 din Ordinul MMFPS nr. 5 din 5 ianuarie 2011) şi dosar plic”, se mai arată în comunicatul remis de instituţie.
Pentru a face dovada că nu au obligaţia depunerii declaraţiei de asigurare, pentru încetarea declaraţiei, sau pentru suspendarea acesteia, contribuabilii vor prezenta următoarele acte (originale şi copii): actele în baza cărora îşi desfăşoară activitatea şi după caz: dovada radierii autorizaţiei sau dovada suspendării activităţii; decizie de pensie, dacă este cazul; pentru persoanele angajate cu contract de muncă, adeverinţă de la angajator din care să rezulte data angajării şi perioada lucrată şi copie de pe carnetul de muncă. (newsar)
Read more
Luni, 9 mai 2011, ora 13, la Palatul Copiilor din Arad va avea loc activitatea Ce înseamnă să fii român?din cadrul proiectului Connecting Classrooms, iniţiat de Consiliul Britanic în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Activitatea va fi susţinută de cele 5 şcoli implicate în proiect: Colegiul Naţional ”Moise Nicoară” Arad, Grup Şcolar ”Iuliu Maniu” Arad, Grup Şcolar Pâncota, Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi” Arad şi Şcoala Generală ”Aurel Vlaicu” Arad.
Ilustrarea identităţii naţionale constituie o temă comună abordată de toate cele 20 de state europene implicate în acest proiect. Cele 5 şcoli din judeţul Arad lucrează în colaborare cu elevi din Franţa, Marea Britanie – Ţara Galilor şi Ungaria.
Sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, ONG-uri şi elevi din şcolile din municipiul Arad.
Manifestarea consacrată Zilei Europei se doreşte încă o afirmare a temei proiectului de promovare a excelenţei pentru toţi.
Read moreElevii Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad au luat locul întâi la concursul GEOMONDIS, desfăşurat la Timişoara, informează Alexandru Dragan, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Geografi Europeni (EGEA). De asemenea, elevii de la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” din Ineu s-au clasat pe locul al treilea.
Departamentul de Geografie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi Asociaţia Studenţilor Geografi din Timişoara (GEOTIM) a organizat la sfârşitul săptămânii trecute concursul GEOMONDIS. Obiectivele acestuia se concentrează pe o abordare şi o înţelegere a geografiei într-o manieră mai practică, flexibilă şi interactivă, elevii având totodată ocazia de a observa noile metode şi tehnici moderne utilizate în cercetarea geografică aşa cum ar fi utilizarea unui GPS, staţii meteorologice moderne, Sisteme Informaţionale Geografice, aparatură modernă utilizată în hidrologie.
Fiecare liceu a participa cu câte un echipaj format din 4 elevi (câte unul din fiecare an de studiu), care au susţinut o probă teoretică, una practică şi una orală.
La concurs au luat parte 44 de elevi din judeţele Timiş, Arad şi Caraş Severin, miza fiind calificarea la Etapa Naţională a concursului, care va avea loc tot la Timişoara, în data de 21 mai. Laureaţii vor mai beneficia şi de o excursie gratuită la Poiana Mărului, unde vor putea aplica într-un mod practic şi interactiv diferite fundamente teoretice anterior dobândite. Concursul s-a desfăşoară concomitent şi în celelalte centre universitare din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi).
Şi elevii din Ineu au urcat pe podium
Locul I a fost ocupat de elevii Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad, pe locul al doilea s-au clasat cei de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” Timişoara, pe locul al treilea urcând elevii de la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” din Ineu.
Primăria Municipiului Arad anunţă că duminică, 1 mai 2011, pe Bulevardul Revoluţiei se va desfăşura competiţia sportivă „Cupa Aradului la Ciclism”. Pentru buna desfăşurare a concursului, între orele 11,30 şi 17 circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată pe ambele sensuri, pe tronsonul dintre Teatrul „Ioan Slavici” şi intersecţia bulevardului cu străzile Crişan şi Grigorescu, iar tramvaiele nu vor circula între Podgoria şi Piaţa Romană.
Read moreLuni, 25 aprilie 2011, la Hăşmaş, s-a inaugurat Căminul cultural, care a fost renovat cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad. Inaugurarea căminului a fost urmată de un spectacol folcloric realizat de ansamblul Cununiţa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi cunoscuta solistă Florica Duma, iar seara s-a încheiat cu un bal, unde au participat locuitorii comunei.
Prezent la eveniment, Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJ Arad, a declarat că inaugurarea acestui obiectiv este la fel de importantă ca şi inaugurarea unor altfel de obiective care vizează investiţii în infrastructură şi asta datorită faptului că un cămin cultural este și extrem de util comunităţii dar și pentru că reprezintă o parte a identităţii locale. Consiliul Judeţean Arad va continua să acorde sprijin comunităţilor locale pentru a-şi continua sau finaliza proiectele începute.
Primarul comunei Hăşmaş, Cornel Popa, a declarat că această clădire va găzdui atât noul centru biblionet, cât şi activitatea specifică cultural-artistică.
Read more