News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Programul „Casa Verde“ pentru persoane fizice constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei de încălzire pentru care a optat beneficiarul, după cum urmează: până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, şi până la 6.000 de lei pentru instalaţii de producere a energiei termice pe baza de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere sau silvice. Solicitanţii care depun proiecte de finanţare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative: să fie persoane fizice domiciliate pe teritoriul României, să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului unde se implementează proiectul, iar imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică. De asemenea, solicitantul trebuie să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, să nu fi încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi să nu fi sponsorizat activităţi cu efect negativ asupra mediului. O persoană poate depune, în cadrul sesiunii de finanţare, un singur proiect, dar în cadrul aceluiaşi proiect se pot cumula două tipuri de instalaţii. „Uniunea Europeană încurajează folosirea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Este bine ca arădenii să profite de acest proiect şi să-şi depună dosarele pentru obţinerea de fonduri. Actele se pot depune la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Arad, până la epuizarea fondurilor aflate la dispoziţia Agenţiei”, a spus Iosif Matula.

Read more

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează în perioada 23 august-21 septembrie 2010 sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Conform Ghidului de finanţare, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1181 din 05 august 2010, scopul Programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt: organizaţiile neguvernamentale, unităţile şi instituţiile de învăţământ.

Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 10.000.000 lei, iar suma maximă care poate fi acordată unui solicitant este de 1.000.000 lei.

Finanţarea nerambursabilă se acordă în proporţie este 90% din cheltuielile eligibile ale unui proiect.

Selecţia proiectelor, realizată de AFM se face în baza punctajului obţinut, până la concurenţa cu fondurile alocate sesiunii de finanţare. Este selectat proiectul care obţine un punctaj de minimum 71 de puncte (inclusiv).

Dosarul de finanţare se depune într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Mai multe informaţii privind criteriile de eligibilitate, categoriile de cheltuieli eligibile, conţinutul dosarului de finanţare pot fi obţinute accesând pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).

Read more

În perioada 16 august – 01 octombrie 2010, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de finanţare în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.

Programul are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului prin extinderea suprafeţei împădurite la nivel naţional, ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a terenurilor agricole degradate, menţinerea biodiversităţii şi dezvoltarea continuă a funcţiilor ecologice şi sociale ale pădurilor, prin finanţarea din Fondul pentru mediu.

Scopul şi obiectivele de aplicare a Programului impun coordonarea unitară a finanţării proiectelor aprobate. Coordonarea unitară se asigură la nivel teritorial prin inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare.

Programul poate fi derulat anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Finanţarea nerambursabilă, care se derulează prin intermediul coordonatorului, se acordă în proporţie de 100% din cheltuielile eligibile ale unui proiect, la care se poate adauga eventuala contribuţie proprie.

Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 100 milioane lei, iar suma maximă ce poate fi aprobată pentru fiecare proiect nu poate depăşi 3,5 milioane lei.

În cadrul Programului, coordonatorii pot depune dosare de finanţare, pentru următoarele categorii de solicitanţi eligibili, care au în proprietate/administrare terenuri agricole degradate:

–          unităţi administrativ-teritoriale

–          asociaţii de proprietari de terenuri

–          composesorate

–          unităţi sau instituţii de învăţământ

–          unităţi de cult

Mai multe informaţii privind criteriile de eligibilitate, categoriile de cheltuieli eligibile, conţinutul dosarului de finanţare pot fi obţinute accesând pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).

Read more

Programul „Casa Verde” lansat la data de 1 iulie 2010 şi destinat persoanelor fizice, a stârnit interesul a sute de arădeni.

La Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad au fost depuse până în prezent 171 dosare de finanţare nerambursabilă, totalul fondurilor solicitate fiind de 1.012.190 lei. Cele mai multe dosare au fost depuse de către persoanele fizice care domiciliază în Arad (74 dosare), urmat de solicitanţii din Socodor şi Lipova (cu câte 13 dosare), şi 71 dosare depuse de solicitanţi din alte localităţi ale judeţului Arad.

Majoritatea celor care solicită finanţare nerambursabilă intenţionează să-şi instaleze panouri solare, existând 155 solicitări. Pentru instalarea pompelor de căldură, APM Arad a înregistrat 7 solicitări, iar pentru instalarea centralelor termice pe bază de peleţi au fost depuse 9 dosare de finanţare.

Preluarea dosarelor de finanţare continuă până la epuizarea fondului alocat judeţului Arad, de 2.342.930 lei.

Lista solicitanţilor arădeni acceptaţi în Programul „Casa Verde” va fi publicată în câteva zile pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), până în prezent fiind publicată lista cu cererile propuse spre aprobare în Programul ,,Casa Verde” din 12 judeţe.

Read more

Principalele obiective urmărite, prin luarea acestor măsuri, sunt reducerea cheltuielilor, având în vedere contextul crizei economice actuale, precum şi alinierea la normele de protecţie a mediului impuse de către Uniunea Europeană. Un prim pas în acest sens a fost făcut odată cu implementarea la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Neuropsihic Petriş a unei instalaţii solare pentru completarea sistemului clasic de obţinere a apei calde menajere.

Acest obiectiv a fost finanţat prin “Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme de energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului”, derulat şi finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 131.166,53 lei.

„Investiţia a fost realizată pentru a respecta normele europene de mediu, dar şi pentru a reduce costurile funcţionării unităţii de la Petriş. Dar, fără a diminua confortul celor internaţi aici. Vom continua să sprijinim şi să finanţăm acest gen de proiecte, pentru a moderniza sistemul Astfel, vom demara o altă lucrare la Spitalul. Judeţean Arad. O investiţie de circa 2,3 milioane lei, prin care se urmăreşte crearea unui sistem de încălzire prin mijloace alternative”, a afirmat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul „Casa Verde” a fost lansat la data de 1 iulie 2010, fiind destinat persoanelor fizice. Bugetul alocat pentru anul 2010 acestui program este de 110 miloane de lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia. Suma distribuită judeţului Arad este de 2.342.930 lei.

Până în prezent au fost depuse la APM Arad un număr de 99 dosare de finanţare nerambursabilă, totalul fondurilor solicitate fiind de 587404,38 lei. Cele mai multe solicitări au fost depuse în judeţele Bihor, Harghita, Covasna şi Tg. Mureş. În aceste judeţe valoarea alocată a fost depăşită. Cele mai puţine cereri au fost înregistrate în judeţele Călăraşi, Brăila, Caraş-Severin şi Galaţi.

Persoanele fizice interesate să aplice în cadrul Programului, pot obţine informaţii de la sediul APM Arad (B-bul. Dragalina, Nr. 16) sau cele publicate pe paginile web: www. apmar.ro, www.mmediu.ro şi www. afm.ro.

Read more

Începând cu data de 1 iulie 2010, Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul „Casa Verde” a devenit operaţional, iar persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, B-dul Dragalina nr. 16, cod poştal 310132, după următorul program: luni – joi 800-1600 şi vineri 800-1100 Judeţul Arad beneficiază de o finanţare de 2.342.930 lei. De la începutul programului şi până în prezent au fost depuse un nr. de 18 dosare. Dosarele trebuie să cuprindă în mod obligatoriu documentele menţionate în art 12 din OM 950/2010. Lipsa unui document sau prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate determină respingerea dosarului de finanţare. Dosarul de finanţare conţinând toate documentele obligatorii menţionate în ghidul de finanţare va fi depus personal într-un singur exemplar. Cererea de finanţare şi declaraţia pe proprie răspundere se completează prin tehnoredactare computerizată. Nu se accepta cereri de finanţare cu ştersături sau completări facute manual.

Nu se acordă plăţi în avans şi se finanţează doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare.

Persoanele fizice, interesate să aplice în cadrul Programului, sunt rugate să acceseze site-ul APM Arad www.apmar.ro, de unde pot descărca opiusul cu actele necesare, cererea de finanţare , declaraţia pe propria răspundere, precum şi alte documente referitoare la program.

Read more

Programul „Casa Verde” va fi operaţional începând cu data de 1 iulie. Arădenii vor avea ocazia să-şi instaleze sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă sau chiar să-şi înlocuiască sau completeze sistemele clasice de încălzire. Persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Arad (B-dul Dragalina nr. 16, cod poştal 310132).
Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane de lei. Judeţul Arad beneficiază de o finanţare de 2.342.930 de lei.
Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare şi pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice şi până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură;
Pentru a aplica în cadrul acestui program, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie persoană fizică care îşi are domiciliul pe teritoriul României; să fie proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare; în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului să nu fi încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi să nu sponsorizeze activităţi cu efect negativ asupra mediului.
Conform Ghidului, dosarul de finanţare va trebui să cuprindă următoarele documente: cerere de finanţare nerambursabilă, completată prin tehnoredactare computerizată şi semnataă de solicitant, în original; declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, completată şi semnată de către solicitant, în original; copie după actul de identitate al solicitantului; extras de carte funciară care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/în care se va realiza proiectul, în original, sau autorizaţie de construire emisă solicitantului, în copie legalizată pentru imobilele aflate în construcţie, valabile la data depunerii; certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente de pe raza carora îşi are domiciliul solicitantul; adeverinţă privind existenţa contului bancar al solicitantului finanţării, emisă de o bancă comercială, în original şi un plic pe care se va completa numele şi adresa completa a solicitantului, titlul programului: „Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire“, precum şi sesiunea de depunere.
Solicitanţii trebuie să ştie că nu se acordă plăţi în avans şi se finanţează doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare.
Persoanele fizice interesate de acest program pot obţine informaţii suplimentare accesând paginile web: www.afm.ro; www.apmar.ro; www. mmediu.ro sau la numărul de telefon 0257/280.996, persoană de contact: Buza Ramona Iuliana.

Read more

APM Arad sărbătoreşte ca în fiecare an Ziua Mondială a Mediului, prin organizarea unei serii de activităţi desfăşurate în parteneriat cu unităţile de învăţământ:

  • În data de 03.06.2010 ora 9,30:

– program de educaţie ecologică la Centrul de Vizitare Ceala

– prezentarea unor aspecte vizând fauna şi flora specifică Luncii Mureşului

– excursie în Parcul Natural Lunca Mureşului. La această acţiune participă elevii de la Complexul Social Intercultural ,,Curcubeul”

  • În data de 04.06.2010 ora 10,00:

– scenetă ecologică ,,Pădurea şi focul”

– parada costumelor realizate din materiale reciclabile prezentată de preşcolarii Grădiniţei PP Nr. 10 ,,Furnicuţa”.

  • În data de 04.06.2010 ora 12,00:

– activitate ecologică la Şcoala Generală Nr. 4 – prezentarea unor aspecte referitoare la biodiversitatea judeţului Arad

În perioada 01.06. – 05.06.2010 vor fi expuse la Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” Arad lucrările realizate de preşcolarii de la Grădiniţa PP Nr. 22, Grădiniţa PP Nr. 15, Grădiniţa PP Nr. 1 şi Grădiniţa PN Nr. 17 în cadrul concursului ,,Fabrica de eco‑jucării” – constând în confecţionarea jucăriilor din hârtie/carton, PET‑uri şi doze de aluminiu.

Prin celebrarea Zilei Mediului, se doreşte sensibilizarea opiniei publice şi creşterea nivelului de conştientizare a impactului pe care activitatea umană îl are asupra mediului. Trebuie să înţelegem faptul că, indiferent de poziţia socială, de profesie, de locul de muncă, de modul de petrecere a timpului liber, trebuie să ne implicăm cu toţii şi să fim parte activă la găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii.

Read more

În oraşul Sântana, a avut loc o acţiune de ecologizare a parcurilor şi spaţiilor verzi din oraş, la care au participat peste 50 de copii şi tineri din cadrul Compartimentului Case de tip Familial Sântana şi elevii clasei a III-a de la Şcoala Generală Sf.Ana din localitate. Primăria Sântana a sprijinit această acţiune de ecologizare oferind saci pentru gunoi şi mănuşi copiilor.

La Lipova s-a desfăşurat a 2-a ediţie a „Cupei prietenia” la fotbal, competiţie organizată de către Serviciul Rezidenţial în domeniul protecţiei copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Competiţia a avut loc în sala de sport din localitate, pusă la dispoziţie de către Primărie. Au participat 4 echipe de la: Liceul „Atanasie Marienescu”, Liceul „Sever Bocu” şi tinerii de la Compartimentul Case de tip Familial Lipova.

Tinerii au primit diplome de participare, o gustare caldă şi băuturi răcoritoare, oferite de gazdele competiţiei Casele de Tip Familial Lipova din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. La această competiţie au participat peste 40 de sportivi şi aproximativ 30 de suporteri care şi-au încurajat favoriţii.

Acţiunile de acest gen vor continua şi pe viitor, tinerii manifestând un interes deosebit pentru astfel de activităţi care le dezvoltă spiritul civic, beneficiile şi bucuria muncii în echipă.

Read more