Aparitii editoriale: TRENUL ORFANILOR
CulturaUltimele stiri 28 iulie 2015 0
Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor“ străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi, a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?
De origine irlandeză, Vivian Daly a fost un astfel de copil, trimis cu trenul de la New York City către un viitor nesigur. Mai târziu, Vivian se întoarce în est şi duce o viaţă liniştită. Dar în podul casei sale, ascunse în valize, se află vestigiile unui trecut dureros.
Atunci când, ca să scape de casa de corecţie, adolescenta Molly Ayer se angajează s-o ajute pe Vivian să facă ordine în pod, se dovedeşte că cele două femei nu sunt atât de diferite pe cât par.
Trenul orfanilor este o poveste zguduitoare despre schimbare şi curaj, despre noi începuturi şi prietenii dintre cele mai neaşteptate.
„Kline descrie memorabil legătura dintre Molly, tânăra cu probleme emoţionale din pricina criticilor neîntrerupte a căror ţintă a fost, şi Vivian, care îşi vede propria copilărie nefericită reflectată în rebela Molly. O poveste profund impresionantă, adusă la suprafaţă din negurile trecutului.” – Kirkus Reviews
„Nimeni nu mă compătimeşte pentru că mi-am pierdut familia. Fiecare dintre noi are propria lui poveste tristă; altfel n-am fi aici. Sentimentul general e că e mai bine să nu vorbim despre trecut, că uitarea ne va aduce cel mai repede alinarea. Societatea pentru Ajutorare ne tratează ca şi cum ne-am născut în momentul în care am fost aduşi la ei, ca şi cum, precum fluturii care ies din cocon, ne-am lăsat în urmă viaţa dinainte şi, cu voia Domnului, vom începe în curând o viaţă nouă.”
Christina Baker Kline a mai scris romanele Bird in Hand, The Way Life Should Be, Sweet Water şi Desire Lines.
Între 2007 şi 2011 a fost Writer in Residence la Fordham University. De asemenea, a primit o bursă acordată de Geraldine R. Dodge Foundation şi mai multe burse de cercetare în Irlanda şi Minnesota.
Locuieşte lângă New York City şi petrece cât mai mult timp în nordul statului Minnesota şi pe coasta Maine.
Pe internet, o găsiţi la www.christinabakerkline.com
Teatrul de Vara Ethos prezinta un concert de exceptie Nicu Alifantis
CulturaUltimele stiri 28 iulie 2015 0
Miercuri, 29 iulie, la Teatrul de Vară Ethos, situat pe strada George Bariţiu nr. 16, va avea loc un concert al cântăreţului de folk, Nicu Alifantis intitulat „COMMEDIA DELL´ALIZANTIS”. Spectacolul va începe la ora 20,30 iar intrarea este liberă.
„Să ai prieteni alături de care să mergi umăr la umăr, să ai maeștri de la care să înveți permanent câte ceva, să ți se întindă o mână, să ți se deschidă un suflet, să poți privi ochi din care să țâșnească arteziene de lumină, să auzi niagare de sunete măiestre, toate acestea pentru mine înseamnă bucuria de a trăi și de-a exista prin ceea ce faci, indiferent că totul ține o secundă, sau ani… sau Zani. Mulțumesc pentru acești 20 de ani petrecuți împreună, Virgil, Răzvan, Sorin, Relu!” a declarat cantautorul Nicu Alifantis despre Commedia dell’Alizantis.
Read moreAl doilea volum al Trilogiei Constelaţii
CulturaPublicitate 13 iulie 2015 0
Fărâme de şoapte aduce în scenă o pereche de îndrăgostiţi aflaţi în taberele adverse ale unui război sângeros.
Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.
Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate.
Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.
Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.
„Lumea fantastică pe care o imaginează autoarele, talentul lor de a îmbina teme originale şi familiare, de a susţine două voci într-o poveste presărată cu romantism şi tensiune – toate promit, în a treia parte a trilogiei, o altă lume, o altă aventură şi, dacă avem noroc, un alt cuplu de îndrăgostiţi.” – Booklist
„Acest science-fiction accesibil ne oferă conflicte autentice, conspiraţii de tot felul şi o analiză surprinzătoare a noţiunii de vină.” – Kirkus Reviews
Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc mă pomenesc în camera mea, ameţită de gânduri, cu pielea înfiorată. Mă pregătesc de culcare cu destulă uşurinţă, având în sânge acest ritual după atâţia ani în care m-am simţit extrem de obosită la sfârşitul unei zile pentru a mai face şi altceva.
Nu trebuie să mă mai gândesc, nu trebuie să mai rămân în această stare teribilă în care simt cum adrenalina îmi pompează prin vene. Nu trebuie să mai rememorez cele întâmplate cu Flynn.
Nu trebuie să mă îndrăgostesc de un băiat care reprezintă toate lucrurile împotriva cărora am luptat de când aveam opt ani.
Dar pentru că nu mă pot opri să fac toate astea, măcar pot să nu-l mai ating vreodată.
Amie Kaufman şi Meagan Spooner sunt prietene vechi şi, ocazional, colege de cameră, călătorind în toată lumea (dar nu şi în spaţiu). Meagan, care este, de asemenea, autoarea trilogiei Skylark, locuieşte la Asheville, Carolina de Nord, în timp ce Amielocuieşte în Melbourne, Australia. Deşi le desparte o distanţă atât de mare, împărtăşesc aceleaşi pasiuni: epopeile spaţiale, călătoriile cu maşina şi gustările savuroase.
Read more