Castelul Regal de la Săvârșin, în paginile revistei „Paris Match“
LocalUltimele stiri 12 decembrie 2024 webeditor 0
Articolul va fi publicat în data de 12 decembrie, ulterior, urmând să fie tradus și postat și pe pagina de internet romaniaregala.ro, relatează Rador Radio România. Castelul Regal de la Săvârșin apare într-un articol ce va fi publicat de revista franceză “Paris Match”. Publicația consacră un material amplu Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României. Jurnaliștii francezi au fost primiți de Familia Regală a României chiar la castelul pe care îl deține în județul Arad.
Articolul ce urmează să fie publicat se numește “Margareta a României: Coroana este în slujba tuturor românilor”. Materialul este semnat de jurnalistul Stéphane Bern, iar fotografiile de Baptiste Giroudon. Castelul Regal de la Săvârșin este singura reședință privată a Familiei Regale din România și era locul preferat al Regelui Mihai I.
No comments so far.
Be first to leave comment below.