Caravana sănătății ajunge la Șicula
LocalUltimele stiri 17 iulie 2023 admin 0
Din dorința de a fi aproape de semenii noștri, având experiența anilor și campaniilor trecute, U.V.V.G. Arad, împreună cu Asociația „Cetatea Voluntarilor”, în luna martie a acestui an, au demarat campania CARAVANA SĂNĂTĂȚII.
Sub coordonarea doamnei dr. Coralia Cotoraci și doamnei dr. Simona Dumitra, dr. Alciona Sasu și rezidenții secțiilor de hematologie și pediatrie acordă consultații specializate GRATUITE persoanelor în vârstă, copiilor și celor din medii defavorizate, din tot județul Arad.
Proiectul a demarat în localitatea Săvârșin, iar după alte patru localități, în ziua de 15 iulie, caravana s-a oprit la Șicula, unde, în incinta cabinetului medical dr. Flavius Monța, au avut loc consultațiile de hematologie, pediatrie, pneumologie și medicină internă.
În baza programărilor prealabile, au fost consultați 52 de copii și adulți. Pacienții au beneficiat de ecografii, spirometrii și consultații de specialitate GRATUITE; le-a fost măsurată greutatea, tensiunea, saturația oxigenului în sânge și glicemia, iar acolo unde a fost cazul, s-au prescris tratamente și au fost oferite medicamente. Toți pacienții și aparținătorii au primit recomandări de la personalul medical, pentru a-și îmbunătăți alimentația, sănătatea și viața.
Doamna dr. Coralia Cotoraci : „Ca de fiecare dată, am venit să oferim servicii medicale în sprijinul comunității locale, oamenilor din comună și localitățile învecinate, care nu au acces la consultații medicale de specialitate. Ne bucură căldura și bucuria cu care am fost primiți, ceea ce ne obligă să ducem proiectul Caravana Sănătății mai departe.”
Acest proiect este susținut de Consiliul Județean Arad, Arhiepiscopia Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Direcția de Sănătate Publică Arad, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Colegiul Medicilor Arad, cu sprijinul MedLife, Cetatea Voluntarilor, Sun Wave Pharma, SECOM, Banca pentru Alimente Timișoara, Fundația pentru Medicină Celulară și Moleculară și Bleu Pharma.
No comments so far.
Be first to leave comment below.