Un nou film pentru copii va fi difuzat la Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai în cadrul evenimentului „Caravana filmelor“, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din cartierele municipiului Arad.
Astfel, joi, 5 decembrie, de la ora 18.00, va avea loc proiecția animației „Epoca de gheață. Ploaie de meteoriți“ (dublată în limba română).
Animația este o poveste fascinantă, care ne descrie cursa epică a lui Scrat după ghinda nărăvașă. Acesta este catapultat în univers, unde declanșează accidental o serie de evenimente cosmice care transformă și pun în pericol lumea din Epoca de Gheață.
Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Asociația Gai – cartierul nostru în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Arad-Gai și cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și Centrului Municipal de Cultură Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.