Cantitati importante de ploi vor cadea de sambata pana marti, avertizeaza ANM
NationalUltimele stiri 9 ianuarie 2016 admin 0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind cantităţi importante de precipitaţii în regiunile vestice, nordice şi centrale, începând de sâmbătă seara, de la ora 23,00, până marţi dimineaţă, la ora 9,00.
„În intervalul menţionat, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse de 40…50 l/mp”, precizează ANM.
Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi (11/12 ianuarie), când în zonele montane va sufla puternic. (agerpres.ro)
No comments so far.
Be first to leave comment below.