News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Campioana pleacă de la Arad cu toate cele trei puncte! UTA – CFR Cluj 0-1 (0-1) Campioana pleacă de la Arad cu toate cele trei puncte! UTA – CFR Cluj 0-1 (0-1)
Please follow and like us:
Pin Share

Rar am văzut-o pe CFR Cluj dominată într-un asemenea mod, în campionatul intern, cum a fost duminică seara, în întâlnirea cu UTA, de la Arad. Campioana s-a baricadat o repriză întreagă în propria jumătate, de unde a încercat să oprească tăvălugul arădenilor.

A reușit (și) deoarece a adoptat această tactică defensivă la adăpostul unui gol. Muntenegreanul Vukcevic a pierdut o minge pe dreapta, mingea a fost aruncată în careu, de unde apărarea nu a reușit să o recupereze, bătăiosul Bordeianu a trimis cu capul pentru Chipciu, care din zece metri lateral dreapta a izbutit un volé direct în vinclul drept al porții apărate de Iacob (0-1, ’27). Până atunci, Hora a dat cu piciorul unei ocazii mari, când i-a luat fața lui Burcă, dar a întârziat execuția și a fost deposedat (’11), înainte de a finaliza.

Dominarea arădenilor de după pauză a avut, dacă vă vine să credeți, un singur erou, în persoana portarului Bălgrădean! Iar „Pufi” a scos torpila lui Isac din afara careului (’50), a fost pe direcția mingii trimise de Ubbink (’62), fiind salvat de șansă la execuția în plopi a lui Hora, din marginea careului mic, în aceeași fază. Forcingul roș-albilor a fost tot mai susținut, cu un aport frenetic,  necondiționat din partea publicului. De fapt, la Arad, echipa nu reușește să se ridice la nivelul publicului. Construcția e greoaie, iar hei-rup-ul este cuvântul de ordine.

Când autorul golului, Chipciu și Petrila au coborât în sprijinul defensivei, pentru a aglomera spațiile pe benzi, zidul feroviarilor clujeni a fost de netrecut. Degeaba au făcut schimb Miculescu și Roger, pe parcursul primei părți. Tot fără rezultate, Ubbink a fost chemat de Balint în două rânduri la banca de rezerve, după pauză, în momente când jocul a fost oprit, pentru indicații. UTA suferă pe faza de atac, iar când mingea ajunge în fața porții, lipsește omul de gol, acel vârf de atac care să înscrie dintr-o jumătate de ocazie. A dovedit-o și Antal, cu șutul său în peluză din prelungiri, după ce Mercioiu a trimis mingea cu capul, la încheietura barelor, la o ultimă încercare de asediu. A fost seara în care nu le-a ieșit nimic arădenilor, cărora și fotbalul le-a dat o palmă, după ce aceștia și-au bătut joc de el în meciul de „cupă” de la Filiași… sportularadean.ro

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *