În conformitate cu prevederile Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2010 – 2011, în etapele următoare se vor realiza:
23 august 2010, la sediul ISJ Arad, începând cu orele 13:00:
– Soluţionarea completărilor de catedră pentru cadrele didactice titulare care au intrat în restrângere parţială de activitate ca urmare a nerealizării planului de şcolarizare;
– Repartizarea cadrelor didactice titulare prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată (pentru situaţiile nesoluţionate în etapele anterioare);
– Soluţionarea cererilor cadrelor didactice titulare care beneficiază de continuitate pentru detaşare la cerere, conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar(pentru situaţiile nesoluţionate în etapele anterioare);
– Repartizarea cadrelor didactice titulare (titularizate înainte de 2010) prin detaşare la cerere în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea iulie 2010, respectiv în ordinea descrescătoare a punctajelor(pentru situaţiile nesoluţionate în etapele anterioare);
– Reactualizarea şi afişarea listei cu posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate netitularizabile la inspectoratele şcolare şi publicarea acesteia pe portalul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
24-25 august 2010,
– soluţionarea cererilor de continuitate prin suplinire şi repartizarea suplinitorilor calificaţi, conform prevederilor art. 77 din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar (pentru candidaţii nerepartizaţi în etapele anterioare şi pentru candidaţii care au participat la concursul de suplinire din 6 august 2010);
– repartizarea candidaţilor prevăzuţi la art. 80 alin. (6) din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în regim de cumul/plata cu ora (Candidaţii încadraţi cu contract de muncă în alte domenii de activitate sau în învăţământ pe posturi didactice auxiliare sau nedidactice, care au participat la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din iulie 2010 şi au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci), rămaşi nerepartizaţi după etapa de titularizare);
27 august 2010, la sediul ISJ Arad, administrativ (nu este necesară prezenţa cadrelor didactice)
– acordarea orelor rămase neocupate în regim de cumul/plata cu ora personalului didactic titular şi cadrelor didactice asociate/pensionate.
30 august 2010,
repartizarea suplinitorilor fără studii corespunzătoare pe posturile didactice/ catedrele rămase vacante/rezervate, conform art. 87 din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar
No comments so far.
Be first to leave comment below.