Poliţiştii arădeni au prins trei bărbaţi care au furat cablu de cupru în valoare de 40.000 de euro de la o firmă din judeţul Arad, unul dintre bărbaţi fiind angajat al respectivei firme. Potrivit poliţiştilor, cei trei au fost prinşi la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat în întregime şi predat societăţii comerciale prejudiciate. „În data de 6 februarie, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere a depistat în trafic doi bărbaţi care transportau cu un autoturism aproximativ 1.000 de legături de cablaje de cupru a câte 100 de fire legătura, în valoare de 40.000 de euro. Cei doi au fost identificaţi ca fiind Florin M., de 34 de ani, şi Petru N., de 32 de ani, ambii cu domiciliul în Arad. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit provenienţa cablurilor, constatându-se că au fost furate de cei doi suspecţi de la o societate comercială din judeţul Arad, în dimineaţa zilei de 6 februarie, urmând a fi predate la un depozit de fier vechi din Arad”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Cei doi bărbaţi au avut complice un angajat al societăţii comerciale de la care au furat cablul de curpru. „Cei trei au fost introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Judecătoria Chişineu-Criş cu propunere de arestare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii comerciale prejudiciate”, se mai precizează în comunicatul de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.