Poliţiştii arădeni au reţinut trei bărbaţi care au dat spargeri la zeci de case aflate în construcţie şi case de vacanţă, prejudiciul fiind estimat la peste 50.000 de lei. „S-a reuşit depistarea şi reţinerea unui grup de persoane, suspecte de zeci de furturi din imobile aflate în construcţie ori case nelocuite. Prejudiciul cauzat, estimat până în prezent, depăşeşte 50.000 de lei”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Rurală din cadrul Poliţiei Municipiului Arad, de la Poliţia Lipova, de la posturile de Poliţie Păuliş şi Fântânele au fost identificaţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, din Păuliş, respectiv Miniş, care pe parcursul ultimelor luni au furat bunuri din zeci de case aflate în construcţie.
Cei trei acţionau în cartierele noi ale localităţilor Livada, Fântănele şi Zimand unde se aflau multe case în construcţie şi de unde furau instalaţiile de încălzire, scule şi aparatură folosite la lucrările de construcţie.
De asemenea, grupul de suspecţi acţiona şi în zona podgoriei arădene, de unde din casele de vacanţă, nelocuite, au furat zeci de produse electronice, televizoare şi alte bunuri de valoare, pe care ulterior le valorificau.
Potrivit poliţiştilor, suspecţii acţionau pe timp de noapte şi foloseau la săvârşirea infracţiunilor două autoturisme înmatriculate în străinătate. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, magistraţii arădeni emiţând pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
No comments so far.
Be first to leave comment below.