News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Demersurile PDL Arad pentru împiedicarea participării sindicaliştilor arădeni la manifestările din capitală şi blocarea oricăror iniţiative sindicale pe plan local prin interzicerea adunărilor publice în Piaţa Revoluţiei sunt ilegale, abuzive, anti-democratice şi desfiinţează drepturi constituţionale ale cetăţenilor.

Constituţia României şi Statul de drept nu mai reprezintă nimic pentru PDL, exerciţiul de forţă pentru boicotarea manifestărilor sindicale din Arad şi din Bucureşti fiind dovada supremă a acestei triste realităţi. O realitate care se suprapune dezastrului economic şi social, creionând imaginea unei Românii falimentare atât financiar cât şi moral. Chiar cu preţul sacrificării intereselor societăţii româneşti, căreia i-au declarat un război nemilos, PDL distruge cu perseverenţă cei doi piloni pe care se construieşte orice societate liberă şi prosperă – economia şi instituţiile fundamentale ale statului de drept – folosind criza economică, pe care n-au fost în stare să o gestioneze, ca justificare pentru instaurarea unei politici de dictat.

În calitate de lider marcant al PDL, în calitate de fin al lui Traian Băsescu şi de pretendent la şefia partidului, Gheorghe Falcă a transformat Aradul într-un judeţ pilot pentru organizarea totalitară a întregii ţări: a interzis, în pofida unei sentinţe judecătoreşti, adunările publice într-un loc simbol pentru democraţie şi libertatea de exprimare – Piaţa Revoluţiei, locul unde arădenii şi-au câştigat în Decembrie 1989 libertatea pe care acum PDL încearcă să le-o fure tuturor românilor.

 Şi tot Gheorghe Falcă, prin oamenii fideli pe care i-a promovat în guvern, a ordonat sabotarea mitingului de astăzi de la Bucureşti. Astfel, în calitate de ministru al Internelor, Traian Igaş a mobilizat toate forţele de ordine din România – în special efectivele Poliţiei şi Jandarmeriei – împotriva unor manifestaţii legale şi paşnice iar în calitate de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru a ordonat filialelor Autorităţii Rutiere să blocheze transportul cetăţenilor la protestul din capitală.

 PSD Arad condamnă aceste demersuri ilegale care contravin flagrant drepturilor constituţionale ale cetăţenilor români de a se aduna şi exprima liber, anulând libertatea de opinie, dreptul la grevă şi la protest sindical, şi solicită public instituţiilor statului să verifice aceste abuzuri de funcţii publice şi de putere de care se face vinovată actuala nomenclatură portocalie.

Read more

În primăvara anului trecut a luat fiinţă la Pecica Centrul Naţional de Box, obiectiv care s-a putut materializa în urma bunei colaborări dintre Primăria Oraşului Pecica, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Primăria Municipiului Arad.

Între timp Box Club UVVG Pecica se poate lăuda cu performanţe foarte bune obţinute pe parcursul acestui an.

„Box Club UVV Pecica, prin Centrul Naţional de Box, se află în elita pugilismului românesc ca valoare şi rezultate. În acest an am avut sportivi care au participat la Campionatele Europene şi Mondiale. Oraşul Pecica şi-a creat o imagine foarte bună în ţară, asta şi mulţumită sprijinul domnului primar Petru Antal şi al întregii administraţii locale. Pot să vă spun că ne-am situat în faţa unor cluburi ca Dinamo şi Steaua la numărul de sportivi calificaţi la competiţiile interne importante şi rezultate” a declarat mulţumit managerul Adolf Ivanovici.

Centrul Naţional de Box din oraşul nostru (care funcţionează în Sala Mică de Sport din centru) are un efectiv de circa 25 de sportivi, dintre care majoritatea sunt din Pecica.

Patru dintre sportivii care sunt legitimaţi la club fac parte din lotul naţional: Ştefan Caşlarov Ştefan, Alexandru Cristofor, Alin Leucean (vicecampion naţional seniori) şi Roberto Andor. Eugenia Anghel, tot sportivă a Box Club UVVG Pecica, a fost medaliată cu bronz la Campionatele Uniunii Europene, iar despre Marius Vaştag – vicecampion la Campionatul Naţional de Cadeţi, aţi putut citi acum două săptămâni în Glasul de Pecica.

Unul dintre cei mai buni sportivi este Alexandru Cristofor, component al lotului naţional de seniori al României, multiplu campion de tineret, apoi de seniori în anii 2008, 2009 şi 2010, a participat în iulie la Campionatele Europene de seniori la Moscova 2010.

Sportivul de aproape 21 de ani, născut la Braşov, s-a transferat la Box Club UVVG în 2007, iar în prezent locuieşte şi se antrenează la Pecica.

„Obiectivul nostru este să participăm la Campionatele Mondiale din 2011 şi la Olimpiada din 2012” spune Alexandru Cristofor.

Ca semn de apreciere pentru performanţele sale care fac cinste şi oraşului Pecica, primarul Petru Antal i-a înmânat sportivului un plic cu o mie de lei din partea unor inimoşi sponsori.

„Performanţa sportivilor noştri ne face mândri în orice ramură. Sperăm ca activitatea cluburilor pecicane să atragă cât mai mulţi tineri” spune primarul Petru Antal.

În premieră, oraşul Pecica – în Sala Mare de Sport – va găzdui în luna noiembrie Campionatul Naţional Universitar, grupa de vârstă 18-20 ani, unde sunt aşteptaţi sportivi din toată ţara, dar şi preşedintele Federaţiei Române De Box, Rudel Obreja şi nume sonore ale pugilismului românesc, precum Feri Vastag sau Titi Prosop.

Read more

Ovidiu Pârv (foto) a fost schimbat de la şefia Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului, în urma unei decizii a Regiei Naţionale a Pădurilor. Anunţul a fost făcut chiar de către Pârv, care a declarat: „Datorită unor presiuni crescânde exercitate la nivel local, cu toate progresele obţinute şi a situării pe primele locuri în România în privinţa eficienţei managementului ariei protejate, a fost emisă decizia de demitere din funcţia de director. Mulţumesc celor care au avut încredere în mine până acum şi doresc succes noii conduceri care cu siguranţă va avea un sprijin mai mare din partea autorităţilor publice locale”
Noul şef al Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului este Paul Hac.(news-ar)

Read more

Postul lăsat liber de Stelian Văduva în fruntea instituţiei născute în urma comasării Direcţiei pentru Tineret şi Sport a Judeţului Arad cu Direcţia Judeţeană de Tineret (fostă a Taberelor şi Turismului Şcolar) pune pe jar Coaliţia PDL-UDMR la nivelul judeţului Arad. Conform protocolului dintre PDL şi UDMR, postul de director revine celor din urmă. Totuşi, există informaţii potrivit cărora PDL ar dori şi postul respectiv, însă fără a da UDMR un alt post de director la schimb. Deocamdată, propunerea PDL pentru şefia noii instituţii îl vizează pe Raul Paşcalău, cel care o şi conduce din postura de adjunct interimar. UDMR îl doreşte în fruntea instituţiei pe Alexandru Meszar (foto), managerul CS Atletico Arad. Deşi la începutul anului instalarea lui Meszar era dată ca şi sigură, iată că 2010 se apropie de sfârşit fără ca acesta să fi fost uns director. În plus, sunt discuţii vizavi de incompatibilitatea lui Meszar în acest caz, deoarece conduce un club sportiv privat.
Între timp, în discuţie a mai apărut un nume: este vorba de Călin Ghinaciu, şeful de cabinet al deputatului PDL Bogdan Cantaragiu. Ghinaciu este în prezent directorul Clubului Sportiv Municipal din Giurgiu, dar ar dori să se întoarcă la Arad, mai ales că anul viitor se căsătoreşte – pas care i-ar putea aduce, prin intermediul alesei sale, şi sprijinul UDMR!
Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la urmă, mai ales că luna viitoare ar putea avea loc concursul pentru şefia instituţiei. (news-ar)

Read more

Noroc incredibil pentru o tânără de 19 ani din Arad care a căzut în gol de la etajul IV al unui bloc. Fata a ajuns la urgenţe cu o fractură de femur şi cu multiple contuzii, dar macar e în viaţă.
Era conştientă când au preluat-o medicii care au încercat să afle de la ea ce s-a întâmplat.
Tânăra de 19 ani le-a spus doctorilor că tot ce-şi aminteşte e că a cunoscut marţi seara un bărbat în vârstă de 51 de ani. Restul poveştii a completat-o el.
Acesta le-a spus poliţiştilor că a invitat-o la el acasă iar fata a acceptat. Bărbatul mai spune că i-a dat bani şi a rugat-o să cumpere o sticlă cu băutură iar când s-a întors în apartament tânăra a refuzat să îi spună ce a făcut cu restul banilor.
A ieşit pe balcon iar câteva minute mai târziu zăcea întinsă pe jos în curtea blocului. Un vecin a auzit bubuitura puternică şi a sunat la 112.
Poliţiştii au început o anchetă iar până acum, din declaraţiile martorilor, au stabilit că fata s-a aruncat singură de la balcon. Totuşi vor mai sta de vorbă cu aceasta după ce îşi va reveni ca să afle şi varianta ei. (news-ar)

Read more

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au reţinut două persoane din Iran şi Irak care au încercat să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. „O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul sectorului poliţiei de frontieră Vărşand a observat două persoane de sex masculin care se deplasau spre Ungaria. Bărbaţii au fost reţinuţi la aproximativ 50 de metri interior faţă de teritoriul statului vecin, la marginea localităţii Vărşand, pe malul stâng al râului Crişul Alb. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Cei doi tineri în vârstă de 18 şi 19 ani au declarat că s-au deplasat cu un mijloc de transport în comun până în localitatea Chişineu Criş, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, pe malul stâng al râului Crişul Alb, apoi peste câmp până în momentul reţinerii. Tinerii spun că au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi a cercetării acestora aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Read more

Probleme mari în ceea ce priveşte deplasarea sindicaliştilor arădeni spre Bucureşti: 40 de persoane au fost date jos din mijloacele de transport marţi seara, în apropiere de Lipova, după ce şoferii microbuselor cu care se efectua deplasarea au fost chemaţi înapoi la sediu de patronul societăţii de transport. Conform lui Ilie Don, liderul de sindicat al filialei arădene a Cartel Alfa, patronul societăţii de transport i-ar fi spus doar că trebuie să înţeleagă situaţia. „Am fost daţi jos din microbuse şi chiar eu l-am sunat pe patron să-i cer explicaţii. Singura explicaţie pe care mi-a dat-o a fost aceea că eu trebuie să-l înţeleg pe el”, a declarat Ilie Don. Sindicaliştii spun că microbusele cu care se deplasau aparţin societăţii Horse Transport, din Curtici, şi pun gestul patronului pe seama presiunilor politice venite din partea reprezentanţilor Puterii. Ilie Don a precizat că sindicaliştii vor încerca să-şi continue drumul cu trenul sau cu alte mijloace de transport.
Acesta nu este singura piedică pusă sindicaliştilor în încercarea lor de a ajunge la Bucureşti. Liderul CNSLR Frăţia Arad, Petre Toma, a declarat marţi după-amiază că angajaţii Autorităţii Rutiere Române (ARR) vor încerca să blocheze în trafic, sub diferite pretexte, autobuzele care trebuie să-i ducă la mitingul de la Bucureşti pe sindicaliştii arădeni. „Se pare că în această după-masă şi noapte cei de la ARR vor face ore suplimentare”, a declarat Petre Toma.
UPDATE/Contactat de NEWS-AR, reprezentantul societăţii Horse Transport a declarat că a fost vorba despre o defecţiune tehnică şi că microbusele îşi continuă drumul spre Bucureşti. Afirmaţiile acestuia au fost contrazise însă de liderul de sindicat Ilie Don:  „Sunt afirmaţii care ţin de domeniul mârlăniei. Nici vorbă să ne reluăm drumul, dar nici nu-i lăsăm să plece până nu vine aici patronul societăţii de transport”.

Read more

Liderul de sindicat al CNSLR Fratia-Arad, Petre Toma, afirma ca s-au dat „ordine” pentru oprirea autobuzelor si microbuzelor inchiriate de catre sindicatele din toata tara de catre ARR conform unor informatii aflate de la membrii de sindicat si primite de la liderii sindicatelor din capitala. „Vom merge la Bucuresti cu aproximativ 600 de membrii, dar se poate ca filiala aradeana sa aiba si mai multi membrii prezenti la Bucuresti, avand in vedere ca multi sindicalisti au pornit deja cu masinile personale si cu trenul. Se pare ca in aceasta dupa-masa si noapte cei de la ARR vor avea ore suplimentare” a afirmat Petre Toma. „Foarte multi membrii PDL care sunt muncitori si sunt si membrii de sindicat se vor deplasa in capitala pentru a protesta, numai de la noi din filiala sunt aproximativ 100 de membrii PDL care sunt deja pe drum inspre Bucuresti” a mai precizat liderul CNSLR Fratia-Arad adaugand ca in prima faza s-a dorit deplasarea cu trenul dar au fost refuzati pentru inchirierea de garnituri de tren. Si cand te gandesti ca asemenea actiuni ar fi putut aduce SNCFR vanzari masive de bilete in situatia in care prin trenuri bate vantul.

Read more

În ultimele 48 de ore, jandarmii arădeni acţionând în continuare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, pe linia comerţului ilicit  şi în special a comercializării produselor supuse accizării, au prins în flagrant în zona Pieţei Fortuna din Arad şi în zona Pieţei vechi din Lipova, mai multe persoane  care comercializau  ţigări timbrate necorespunzător.

Astfel:

Luni, 25 octombrie a.c., în Piaţa Fortuna un echipaj de jandarmerie a prins în flagrant două persoane care comercializau dintr-un autoturism ţigări timbrate necorespunzător.

După realizarea flagrantului, în urma efectuării controlului autoturismului şi al bagajelor acestora, jandarmii au descoperit 46 de  pachete de ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia.

Jandarmii au confiscat ţigările, în valoare de 460 lei şi le-au sancţionat contravenţional pe cele  două  persoane cu amenzi de 1000 şi respectiv 3000 lei, pentru „efectuarea de acte sau fapte de comerţ, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege” şi  „fapte de comerţ ilicit cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită”, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Marţi, 26 octombrie a.c, în jurul orei 08.00, un echipaj de jandarmerie, acţionând pe raza oraşului Lipova – în zona pieţei vechi, pe linia comerţului ilicit şi în special a comercializării produselor supuse accizării,   au prins în flagrant doi bărbaţi şi o femeie, care comercializau dintr-un autoturism ţigări timbrate necorespunzător.

În urma efectuării contolului autoturismului şi al bagajelor aflate asupra acestora, jandarmii au descoperit 258 pachete de ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia.

Jandarmii au confiscat ţigările, în valoare de 2580 lei şi  au sancţionat contravenţional cele  trei persoane cu amenzi cuprinse între 1000 şi 3000 lei, în valoare totală de 7.000 lei, pentru “efectuarea de acte sau fapte de comerţ, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege” şi  „fapte de comerţ ilicit cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită”, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, jandarmii au mai constatat că unul dintre contravenienţi, respectiv C.Ioan din Lipova, nu este la prima abatere de acest fel, acesta comercializând  în mod repetat ţigări timbrate necorespunzător,  motiv pentru care i-au fost întocmite

actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete”.

Precizăm faptul că C. Ioan a mai fost prins în flagrant de jandarmi în data de 01.09.2010 comercializând 14 litri de alcool dublu rafinat cu eticheta de Serbia, fiind sanctionat contraventional cu amenda în valoare de 1000 lei şi în data de 18.10.2010 avand asupra sa un număr de 259 pachete de ţigari timbrate necorespunzator, fiind sancţionat contravenţional cu amenda în valoare de 3000 lei.

Read more

Consiliul Local Seleuş a fost dizolvat marţi, printr-o sentinţă a Tribunalului Arad, după un proces care s-a întins pe durata a mai multe luni de zile. „Mă bucur că Justiţia a făcut dreptate cetăţenilor din comuna Seleuş, care nu-i mai doresc în Consiliul Local pe reprezentanţii PDL, PSD, PC şi PNŢCD. Este vorba de şase persoane, care s-au opus dezvoltării comunei. Va asigur că la alegerile care vor urma aceştia nu vor mai strânge, împreună, nici 50 de voturi”, a declarat pentru NEWS-AR Cristian Branc, primarul comunei Seleuş.
Reamintim că Tribunalul Arad a fost sesizat să constate dizolvarea Consiliului Local Seleuş, care nu s-a întrunit vreme de două luni în şedinţă ordinară, din lipsă de cvorum. Conform legii, dacă timp de două luni consecutiv consiliul nu se întruneşte în şedinţă, dizolvarea acestuia va fi constatată de instanţa judecătorească.
În situaţia în care se va face recurs la sentinţa de astăzi, procesul va continua la Curtea de Apel Timişoara. Dacă recursul va fi respins, Prefectura va trebui ca în termen de 90 de zile să înainteze Guvernului documentaţia necesară pentru ca Executivul să stabilească data alegerilor anticipate în comună.(news-ar)

Read more