Competiţia marca Teenfest este un spectacol cultural artistic care s-a născut în urma unui sondaj stradal, realizat de către un grup de tineri din cadrul Consiliului Local al elevilor din Judeţul Arad în anul 2006. Anul 2007 a marcat prima ediţie a competiţiei „Liceul Anului” ca un prim răspuns la rezultatele sondajului, rezultate care au relevat faptul că tinerii, atât din ciclul gimnazial dar şi liceal, chiar şi studenţii, nu aveau modalităţi constructive de ptrecere a timpului liber într-un mod organizat, sub forma unei educaţii non-formale.
Proiectul “Liceul anului” urmăreşte implicarea unui număr cât mai mare de liceeni în viaţa activă a societăţii şi stimularea spiritului de competiţie al tuturor. Prin partciparea tinerilor la eveniment şi prin crearea unui spectacol Asociaţia Educatio îşi doreşte să îndrepte atenţia acestora către valori culturale, morale şi îşi propune tocmai implicarea liceenilor în spectacole de teatru, dans, muzică, o educare non-formală prin artă.
La a cincea ediţie am încercat sa venim cu ceva nou, am lărgit aria de acoperire a evenimentului, incluzând încă două judeţe, şi aici ne referim la judeţele Bihor şi Hunedoara. În ceea ce priveşte participanţii, în acest an, ne dorim să implicăm 30 de licee şi nu mai puţin de 1500 de elevi.
Proiectul se desfăşoară între 1 martie şi 1 iunie 2011, iar regulamentul este, per ansamblu, acelaşi. Competiţia se va desfăşura pe grupe, în trei etape: faza grupelor, faza finalelor şi faza regionalelor. Fiecare instituţie de învăţământ se poate înscrie cu o singură echipă în cadrul concursului, şi vor fi înscrise în două grupe prin extragere din urnă. Probele se mulează pe patru domenii majore: educaţie, sport, divertisment şi voluntariat. Echipele vor avea de concurat la 9 probe: proba de cultură generală, proba sportivă – orientare, proba surpriză 1 (de indemânare şi perspicacitate), proba surpriză 2 (de indemânare şi perspicacitate), proba surpriză 3 (de indemânare şi perspicacitate), proba surpriză 4 – între mascotele participanţilor, proba surpriză 5 – între galeriile participanţilor, proba de dans, proba de canto. Punctajul va fi acordat conform grilei din Regulamentul competiţiei. Clasamentul general de la sfârşitul competiţiei, din faza grupelor se va stabili prin adunarea punctelor marcate la toate probele. Din fiecare grupă se califică primele 3 echipe clasate conform punctajului, locul întâi revenindu-i echipei cu cel mai mare punctaj.
La următoarea etapă, cea a finalelor, vor concura şase echipe în fiecare judeţ în parte, iar în urma probelor şi a clasamentului, primele trei echipe vor fi premiate conform regulamentului competiţiei. La faza finală, regională, vor participa cele trei echipe câştigătoare din cele trei judeţe înscrise în competiţie.
Proiectul oferă participanţilor un cadru atractiv unde aceştia, prin probele concursului, au şansa să interacţioneze, să comunice şi să descopere lucruri noi prin activităţile pe care le vor întreprinde. Activităţile în care vor fi implicaţi participanţii vor fi cu totul noi, diferit de ceea ce fac la şcoală, li se oferă şansa să se implice să îşi dezvolte abilităţi şi competenţe care în mod normal, în educaţia formală rămân neexploatate sau nedescoperite.
Prin realizarea acestui spectacol, noi, Asociaţia Educatio, ne dorim să le oferim tinerilor un mediu nou şi atractiv de dezvoltare, o opţiune de cultivare a relaţiilor interumane, un mod de socializare şi comunicare între tineri, o instigare la cultură.
Luna Pădurii 15 martie – 15 aprilie
Curiozitati 14 martie 2011 0
Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente ecologice din cursul anului, care are drept scop sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor cu privire la importanţa pădurilor şi a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă a despăduririlor masive care au avut loc în acea perioadă. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”.
La noi în ţară, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice pădurilor, caracterizate printr-o mare diversitate faunistică şi floristică. Pădurea reprezintă baza economică a producţiei de lemn şi altor produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt şi funcţiile speciale de protecţie a mediului prin protecţia solului împotriva eroziunii, a alunecărilor de teren şi a deşertificării, îmbunătăţirea bilanţului hidric şi asigurarea purităţii apelor, ameliorarea factorilor climatici dăunători, etc.
În judeţul Arad au fost declarate rezervaţii forestiere: Rezervaţia Runcu-Groşi aflată în custodia Direcţiei Silvice Arad; Arboretele de Fag de la Râul Mic-aflată în administraţia Ocolului Silvic Gurahonţ; Pădurea de Fag de la Archişel-aflată în administraţia Ocolului Silvic Beliu; Pădurea de Stejar Pufos de la Cărand-aflată în custodia Direcţiei Silvice Arad.
APM Arad şi-a propus să conştientizeze opinia publică în sensul protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii, prin acţiuni ecologice educative, organizarea expoziţiei de desene, pictură şi colaje cu tema ,,Protejaţi pădurea !” şi parada costumelor realizate din materiale reciclabile, în data de 15.03.2011 la Grădiniţa PP Nr. 18 Arad.
ACU încheie înfrântă şi fără gol marcat a doua confruntare a returului. Şi în prima etapă a avut în faţă o echipă care a anunţat că vrea promovarea, iar în runda trei vine întâlnire cu încă o pretendentă, FC Bihor. Din păcate pentru formaţia din Aradul Nou, calculele făcute în iarnă nu se potrivesc. Şi nici senzaţia că lotul ar fi mai puternic decât în tur nu-i înconjoară pe alb-albaştri.
Mioveniul continuă cursa pentru promovare cu meci la Iaşi, acolo unde Ionuţ Popa a fost personaj principal timp de câţiva ani. La fel se anunţă şi săptămâna viitoare, cu toate că merge acolo ca adversar al echipei la cârma căreia a stabilit un record de longevitate în liga unu.
Replica dată de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi (mai ales) de Dana Dănoiu, directorul APM, denotă rea voinţă şi obedienţa totală a instituţiilor publice faţă de interesele politice ale PDL. Vă reamintim că PSD Arad a acuzat Consiliul Judeţean Arad că a început lucrările la podul Pecica – Sânpetru German şi la drumul judeţean aferent fără să se îndeplinească toate condiţiile de legalitate: eliberarea Acorului de mediu. Problema principală este că lucrarea se face în Parcul Naţional Lunca Mureşului, zonă protejată, fără să existe o preocupare reală pentru protejarea mediului. PSD Arad a arătat că eliberarea Acordului de mediu după realizarea proiectului este deja tardivă, pentru că proiectul trebuie să plece de la recomandările cuprinse în Acordul de mediu, pentru protejarea speciilor rare de animale şi păsări din Parcul Natural.
Iată de spune presei locale Dana Dănoiu, cea care ar trebui să vegheze la protejarea mediului: „Noi nu ştim să fi început lucrările la pod. Proiectul pentru Acordul de mediu a fost pus pe siteul nostru încă de luni, iar Acordul va fi eliberat săptămâna viitoare. Eu ştiu că nu au început lucrările, dar domnii de la PSD pot merge la faţa locului, să vadă. Doar s-a pregătit locul unde urmează să fie organizarea de şantier. Oricum, lucrările la pod nu pot începe pe vremea asta”. Să trecem peste invitaţia penibilă adresată unui partid politic, de a face verificări în locul APM Arad. Directorul APM dovedeşte un servilism politic fără cusur şi nu se referă deloc la fondul problemei: cum se poate realiza proiectul şi cum se poate preda amplasamentul constructorului fără Acordul de mediu, adică fără prezentarea măsurilor în care investiţia se poate realiza? De ce nu a răspuns în termen legal solocitărilor, atunci când instituţia pe care o conduce a fost întrebată în legătură cu Acordul de mediu?
Dar să mergem pe firul logicii directorului APM. În documentaţia de pe site APM Arad, către care ne trimite Dana Dănoiu, găsim “Organizarea de şantier va fi o parcelă de 10 metri lăţime şi 140 metri lungime situată pe partea stângă a drumului judeţean în direcţia de mers spre Sânpetru German, între drumul judeţean şi bornele de delimitare a fondului forestier”. Noi am declarat că lucrările la pod au început, deoarece zona defrişată este cea cu roşu în harta de mai sus, care nu face parte din organizarea de şantier. Iată de ce nu vrea să meargă la faţa locului Dana Dănoiu! Le spunem noi lor şi gărzii de mediu din Arad că în conformitate cu hotărârea de guvern nr. 445 din 8 aprilie 2009 faptul că s-a demarat investiţia fără acordul de mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
Am căutat pe site-ul respectiv. Nu există nici proiect pentru acord de mediu, nici acordul de mediu propriu-zis.
Dar am găsit un studiu care ne spune, printre altele, că zona este sit Natura 2000 şi că adăposteşte o specie prioritară: Lutra lutra – vidra.
Citind şi legea am găsit că o investiţie de acest gen nu poate fi executată decât cu avizul prealabil al Comisiei Europene. Astfel, în concordanţă cu HG 445/2009, art. 20, alin În cazul în care situl respectiv adăposteşte un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranţa publică, de anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu, sau alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut avizul Comisiei Europene.
„Dacă nu s-a obţinut avizul Comisiei Europene îl vom solicita noi, deoarece dorim realizarea podului şi modernizarea podului în condiţii de legalitate, cu impact redus asupra mediului şi printr-o investiţie durabilă. Graba de care vorbeşte domnul Ioţcu are de-a face cu ambiţiile sale personale, nu cu interesul public. Nu poate fi în interesul arădenilor afectarea negativă a Parcului Natural Lunca Mureşului. Suntem curioşi ce le poate spune preşedintele CJA celor care au primit amenzi pentru că au demarat lucrări fără să îndeplinească toate condiţiile de legalitate? În ceea ce ne priveşte, credem că lucrările pot fi realizate respectând legea şi protejând mediul înconjurător, în special în ariile protejate. De altfel, în Strategia Turistică a CJA, Parcul Naţional Lunca Mureşului figurează ca unul dintre atuurile judeţului Arad. De ce priveşte acum Nicolae Ioţcu cu disperţ Parcul Natural?” întreabă preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.
LA 70 DE ANI A SCRIS PRIMELE VERSURI, POEZII DESPRE FAMILIE, DUMNEZEU, LUME SI VIATA!
DE ATUNCI AU TRECUT 15 ANI IAR ELENA RANCU CONTINUA SA UMPLE CAIETELE CU VERSURI, MULTE DINTRE ELE FIIND PUBLICATE CHIAR SI IN REVISTA „DIASPORA ROMANEASCA” DIN LONDRA.
ELENA RANCU ESTE DIN SATUL BODROGUL NOU, COMUNA FELNAC!
De-a lungul timpului, o serie de obiecte zburatoare neidentificate au fost observate de catre localnici pe cerul Statelor Unite ale Americii, Argentinei, Coreei de Sud sau Angliei, insa nimic nu s-a comparat cu evenimentele petrecute in Los Angeles in anul 1942, atunci cand un OZN de culoare portocaliu pal a plutit deasupra orasului generand panica, determinand armata sa deschida focul asupra lui si ramanand infailibil in fata tirului de la sol. Este anul 2011 si omenirea se confrunta cu o invazie extraterestra de proportii care …continuare