Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJA şi secretar general al PDL Arad, a declarat că, România a intrat cu dreptul în anul 2011, deoarece Guvernul condus de Emil Boc a luat multe măsuri pentru îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene în ultimii doi ani, pentru scurtarea termenelor şi pentru debirocratizare.
„Dacă ne raportăm la întreaga alocare a UE pentru 2007-2013 (19,21 miliarde euro), atunci starea absorbţiei arată că plăţile totale către beneficiari s-au ridicat la suma de 2,194 miliarde euro la sfârşitul lunii martie, reprezentând pre-finanţări şi rambursări (cu excepţia rambursării de TVA), faţă de nivelul de 0,156 miliarde euro la sfârşitul anului 2008, adică o creştere de aproape 14 ori. De exemplu, până la 25 martie 2011 au fost semnate 5397 contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de 11,23 miliarde euro. Între sfârşitul anului 2008 şi momentul actual, numărul proiectelor aprobate a crescut de peste 32 de ori (de la 168 proiecte aprobate la finele lui decembrie 2008), iar valoarea acestora a crescut de 8,5 ori în aceeaşi perioadă”, a precizat Adrian Ţolea.
Secretarul general al PDL Arad a subliniat faptul că, a fost elaborat „Planul de Măsuri Prioritare (PMP) pentru consolidarea capacităţii de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune”, care reprezintă foaia de parcurs (roadmap) pe termen scurt şi mediu pe care Guvernul României se angajează să o implementeze, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană, în vederea accelerării semnificative a absorbţiei acestor fonduri. „Obiectivul PMP îl constituie abordarea problemelor şi deficienţelor care afectează în cea mai mare măsură procesul de implementare a fondurilor structurale şi de coeziune, în vederea eliminării/reducerii semnificative a barierelor din calea absorbţiei. Pe termen lung, implementarea PMP trebuie să creeze condiţiile necesare realizării ţintei stabilite prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, absorbţia a cel puţin 90% din fondurile structurale şi de coeziune alocate României”.
Conform celor declarate de Adrian Ţolea, exporturile au cunoscut cel mai ridicat nivel în anul 2010 din întreaga istorie post-decembristă a României. „Volumul de 37,2 miliarde euro înregistrat în anul 2010 a depăşit cu mai mult de 3,5 mld euro chiar şi nivelul anului 2008, an cu vârf de creştere economică, dar şi pentru exporturi, înainte de declanşarea crizei, iar ritmul de creştere al exporturilor a fost de aproximativ 28% în anul 2010, mai mare decât cel obţinut înaintea crizei şi printre cele mai mari niveluri înregistrate după anii ’90 (excepţie fac doar anii ’94 şi ’95)”. (comunicat)
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru anul 2011, pentru motorina cu acciză redusă trebuie să depună, la Centrele Judeţene APIA, cererea trimestrială, până la data de 30 aprilie 2011, inclusiv.
Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, alături de situaţia centralizatoare, cererea trimestrială trebuie să fie însoţită de copii ale facturilor de cumpărare a motorinei din trimestrul I a anului 2011. Totodată, beneficiarii trebuie să depună dovada că deţin cont la Trezorerie.
Informaţii suplimentare privind documentele care însoţesc cererea trimestrială se găsesc în Ghidul Fermierului, postat pe pagina web APIA, respectiv www.apia.org.ro .
Preşedintele PNL Arad Ioan Cristina şi deputatul Mihai Calimente au criticat vehement intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul de lege privind plafonarea salariilor cadrelor didactice. Mihaita Calimente a acuzat primarul ca in loc sa-si faca treaba la Arad, unde este un adevarat santier, se ocupa de campania lui Boc la alegerile PDL si sta toata ziua in Bucuresti.
Conferinta de ieri a fost tinuta de antrenorul echipei UTA, Roland Nagy care a confirmat starea de neliniste din sanul echipei datorita deciziilor FIFA. Totodata Roli este increzator ca deplasarea de la Turda va aduce primele puncte din afara in acest retur de campionat.
Hotarat lucru chestia cu USL in judet e grea, consilierii se bat tot in acelasi algoritm, cine e mai tare. Echipa noastra a ajuns la sedinta de Consiliu Local a comunei Craiva si a urmarit o sedinta normala si evidenta in care ACD ar trebui sa fie majoritar. Stupoare!
Suporter Club UTA anunţă organizarea unei deplasări la Turda, cu ocazia disputării partidei dintre Arieşul şi UTA. Partida se va disputa sâmbătă, 9 aprilie 2011, de la ora 11,00, iar costul deplasării este de 60 de lei/persoană (50 de lei pentru membrii Suporter Club UTA).
Înscrieri şi informaţii, la telefon 0746-056576.
Filiala Arad a Partidului Naţional Liberal aduce la cunoştinţă publică desemnarea doamnei Florica Branc ca mandatar financiar pentru campania electorală care se va desfăşura cu prilejul alegerilor locale parţiale din comuna Seleuş, judeţul Arad, din data de 01.05.2011.
Conducerea Filialei Arad a Partidului Naţional Liberal a înregistrat respectiva persoană ca mandatar financiar la Autoritatea Electorală Permanentă, prin adresa cu nr. 3567 din 05.04.2011.
„Prin aceste acţiuni, Partidul Naţional Liberal înţelege să respecte prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, a declarat Ioan Cristina, preşedintelle Filialei Arad a PNL.
Gata incepe razboiul!