News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), în parteneriat cu Agemţia Naţională Antidrog organizează la Arad, în 5 octombrie, Sincronul Antidrog „Între ALB şi NEGRU”. Sincronul va avea loc de la ora 16, în Piaţa Avram Iancu, iar Instituţia Prefectului-judeţul Arad este partener în acest proiect de anvergură.

Evenimentul îşi propune să conştientizeze tinerii asupra riscurilor asociate consumului de droguri, precum şi solidaritatea tinerilor împotriva acestui flagel. Cei 2.500 de tineri participanţi de la şcolile şi liceele arădene vor primi măşti albe şi negre de la o celebră casă producătoare de măşti din Veneţia, precum şi 1.000 baloane de heliu.

CIADO România va trimite imagini ale evenimentului spre omologare în Cartea Recordurilor fiind cel mai mare sincron organizat în materie de antidrog.

„Ca instituţie ne alăturăm acestui proiect iniţiat de CIADO România. Iniţiativa, care se dovedeşte a fi una de amploare, este lăudabilă şi vine în sprijinul acţiunilor inţiate de instituţiile statului, de luptă împotriva consumului de etnobotanice şi droguri.”, a declarat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.

Read more

Mirano Gallery, divizia fashion a Mirano Group, va fi prezenta cu toate cele trei branduri exclusive din portofoliu in Galleria Mall Arad. Mirano, Kipling si Delsey vor benefia de spatii comerciale dedicate, menite sa evidentieze complet valorile fiecarui brand in parte.

Deschiderea celor trei magazine va avea loc in data de 6 octombrie 2011 si va fi marcata de promotii speciale, dedicate aradenilor prezenti in ziua respectiva in mall.

Magazinul Mirano se adresează unei game foarte largi de consumatori printr-o ofertă ce cuprinde trei categorii de accesorii: sport, travel și business. Astfel, fie că vorbim de ghiozdane și genți de laptop, trollere sau accesorii business din piele, brandul Mirano asigură consumatorilor săi calitatea impecabilă a produselor, la prețuri accesibile.

Read more

Prin intermediul Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad, Consiliul Local Civic (CLC) a depus o solicitare de dezbatere publică pe proiectul „Îmbunătăţirea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Municipiului Arad”, propus de primarul Aradului.

„Având în vedere că un asemenea proiect este unul extrem de generos ca intenţie, ne aşteptăm ca o dezbatere publică pe marginea lui să fie de real folos ambelor părţi implicate, respectiv arădeni şi administraţie şi să rămână la fel de generos şi ca finalitate. Aşa cum subliniau şi reprezentanţii primăriei, participarea cetăţenilor la luarea deciziilor administrative este percepută ca fiind ineficace sau inutilă”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedintele Consiliului Local Civic.

„Ţinând cont de faptul că instrumentele şi cadrul legal al participării la luarea deciziilor există deja, considerăm că se poate renunţa la o asemenea percepţie dacă soluţiile sau propunerile cetăţenilor ori ale asociaţiilor civice vor fi mai bine documentate şi dacă administraţia va fi mai receptivă şi, mai ales, dacă nu va fi politizată relaţia cetăţean – administraţie. În acest sens, primul pas spre realizarea unei asemenea colaborări ar fi ca Primăria să facă accesibil proiectul de hotărâre afişat pe site-ul propriu, pentru că până astăzi (n.r. – duminică, 2 octombrie 2011) nu a putut fi citit”, a mai declarat Dan Artimon.

Read more

În cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European, Iosif Matula a atras atenția că, în contextuul globalizării și al crizei economice, principala provocare în materie de adaptare la schimbările generate de aceste fenomene o constituie menținerea competitivității întreprinderilor europene.

„Pentru a ține pasul cu globalizarea, întreprinderile sunt nevoite să se stabilească în regiuni atractive pentru piața muncii. Este o realitate de care trebuie să ţinem seama. Modalitatea prin care putem să împiedicăm «migrarea» investitorilor este crearea unui parteneriat cu aceştia. Dincolo de politica fiscală a statului, administraţia locală trebuie să sprijine concret investitorii, ca împreună să organizeze cursuri de reconversie şi perfecţionare profesională. În cazul în care relocarea întreprinderilor nu mai poate fi împiedicată, cum este cazul întreprinderii Nokia de la Jucu, trebuie să avem măsuri şi prin noi programe de reconversie. Spun că acest rol trebuie să îl aibă în special administraţia locală deoarece e nevoie ca aceste decizii să fie luate cât mai aproape de cetăţean, pe baza principiului subsidiarităţii.” a afirmat Iosif Matula.

Iosif Matula a subliniat rolul Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG) în ceea ce privește crearea condițiilor necesare reintegrării pe piața muncii, precum și necesitatea extinderii acestui instrument de reconversie profesională.

„Susțin extinderea fondului european de ajustare la globalizare și creștera gradului de cofinanțare pana în 2013 și chiar în viitoarea perioadă de programare. Trebuie să susținem implementarea reformelor structurale, în vederea creșterii potențialului de angajare, iar FEAG să constituie un instrument pivot pentru atingerea obiectivelor stabilit.”

Read more

La Iermata au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, alegeri în vederea stabilirii conducerii organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Liberal din comuna Seleuş. Cu această ocazie, preşedinte a fost aleasă, în unanimitate, Diana Branc.

Invitaţi la alegeri au fost preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad Ioan Cristina, deputatul Mihăiţă Calimente, primarii Cristian Branc, Dorel Vidran, Florin Farcaşiu şi preşedintele TNL Arad, George Demian.

După alegeri a avut loc delegaţia permanentă a TNL, care a adunat majoritatea tinerilor preşedinţi de organizaţii din judeţ. În cadrul delegaţiei a fost prezentat raportul de activitate pe ultimele 6 luni dar şi planurile TNL Arad.

La finalizarea lucrărilor delegaţie permanente a TNL, s-a dat startul unei petreceri la care au participat peste 200 de tineri.

Read more


Luna septembrie s-a încheiat cu un volum record pe anul în curs fiind tranzacţionate 208.767 contracte futures şi optiuni cu o valoare de 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 66% faţă de perioada similară din anul 2010.
Începând cu 12 septembrie 2011 a intrat în vigoare programul prelungit de tranzacţionare (9.45-23.15) . Tot în această lună s-au realizat reduceri de comisioane, s-a îmbunătăţit substanţial activitatea de market making şi nu în ultimul rând s-au lansat produse noi: şase perechi valutare denominate în lei (USD/JPY, EUR/JPY, EUR/CHF, EUR/GBP, USD/CHF, GBP/USD), Pachetul Phoenix cu activul suport calculat ca diferenţă dintre preţul futures a zece uncii aur şi preţul futures DJIA .
În top tranzacţionare s-au plasat derivatele externe. Indicele Dow Jones a ajuns la o cotă de 44% din piaţă cu 91.518 contracte futures. Pe celelalte poziţii se situează contractul futures pe uncia de aur cu 28,6% cotă de piaţă şi 58.413 contracte încheiate iar pe poziţia a treia derivatul SIF Oltenia cu un rulaj de 32.635 contracte. Perechea valutară EUR/USD tranzacţionată în lei, a câştigat tot mai mult teren plasându-se pe poziţia a patra cu 15.842 contracte futures şi o cotă de piaţă de 7,6%.
În prima lună de la lansare, Pachetul Phoenix s-a situat pe poziţia a şasea cu 1.266 de contracte futures încheiate.

Read more

Ieri la conferinta de presa a PNL presedintele Ioan Cristina a recomandat primarului Gheorghe Falca sa-i duca pe cei inscris la actiunea „O zi cu primarul” la casa din Aradul Nou pentru a le arata cum traieste un primar gospodar. Deputatul Mihaita Calimente si-a exprimat dorinta de a petrece o zi din aceasta actiune cu edilul pentru a-l invata administratie.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Primăria Municipiului Arad oferă posibilitatea practicării diverselor sporturi în aer liber pe terenul sintetic multisport de la Patinoarul Municipal situat pe strada Cetăţii. Baza de agrement oferă condiţii optime pentru practicarea diverselor sporturi de echipă sau individuale (fotbal, minifotbal, handbal, baschet, tenis de câmp, tenis cu piciorul). Baza este dotată cu instalaţie de nocturnă, vestiare şi duşuri. Terenul de joc este modular, astfel încât activităţile se pot desfăşura pe suprafeţe diferite, în funcţie de specificul fiecărui sport. Accesul se face pe bază de programare, la numărul de telefon 0257-212474.
Tarifele de închiriere sunt în funcţie de ore şi de teren. Astfel, între orele 16-20 închirierea terenului mare (1800 mp) costă 200 de lei pe oră, terenul mediu (900 mp) 75 de lei pe oră iar terenul mic (450 mp) 40 de lei pe oră. Între orele 20 – 24, o oră pe terenul mare costă 250 de lei, pe terenul mediu 90 de lei iar pentru terenul mic 45 de lei. Există posibilitatea de a încheia abonamente pentru minim 4 ore pe lună, în acest caz fiind oferită o reducere de 25% la tarifele de închiriere.

Read more


Am remarcat că preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, continuă campania populistă de denigrare a realizărilor autorităţilor locale din municipiu. Referitor la recentele declaraţii ale domniei sale, doresc să fac următoarele precizări punctuale:

 

  1. Lucrările de amenajare a zonei Pădurice se realizează sută la sută în interesul arădenilor. Contractul pe baza căruia se derulează lucrările este corect şi respectă întocmai prevederile legilor în vigoare.
  2. Orice speculaţie privind interesul desfăşurării acestor lucrări este rău-voitoare şi neîntemeiată. Singurii beneficiari vor fi arădenii, care vor avea la dispoziţie o zonă verde civilizată şi curată.
  3. Nu voi comenta atacurile la persoană iniţiate de preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, sau sursa acestor refulări. Astfel de reacţii, ca cea a PSD, confirmă politica “suburbană” promovată de PSD la nivel naţional, iar PDL, partidul pe care îl reprezint, dezaprobă acest tip de politică neconstructivă.
  4. Îmi asum să apăr în continuare dreptul la informare corectă a locuitorilor din Colegiul 2 Arad, pe care îi voi ţine la curent şi de acum înainte cu privire la proiectele, măsurile şi schimbările care îi afectează în mod direct. (comunicat PDL)
Read more

Pachetul Phoenix, calculat ca o diferenţă între zece uncii de aur şi indicele Dow Jones se tranzacţiona la ora 11.30 în crestere cu aproape 5% la cotaţia de 5390 de puncte .

Creşterea se datorează scăderii indicelui american Dow Jones cu 71 de puncte (scadenţa dec 11) şi a creşterii aurului cu 19,4 dolari pe aceeaşi scadenţă.

Contractele futures pe indicele Dow Jones, uncia de aur şi perechea Eur/Usd în top tranzactionare astăzi cu rulaje totale de aproximativ 1300 de contracte futures şi o valoare de peste 10 mil de ron în primele două ore de tranzacţionare.

Leul pierde teren în faţa euro, cotaţia Eur/Ron dec11 fiind 4.3290 lei, derivatele Sif 5 dec11 în scădere cu -0.55% până la cotaţia de 0.9775 lei.

Read more