Co-preşedintele USL Arad, Ioan Cristina, preşedinte al Filialei Teritoriale PNL Arad, afirmă că bugetul propus de Guvern pentru 2012 vizează doar o continuare a măsurilor de austeritate, nu şi o perspectivă de relansare economică. „Observăm că Guvernul nu urmăreşte adoptarea unor măsuri de relansare economică, în schimb păstrează banii pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care este de fapt destinat clientelei politice a PDL. Mai mult decât atât, toate discuţiile între guvern şi FMI nu au atins problema principală: locurile de muncă. Prin măsurile preconizate în 2012 nu se creează nici un loc de muncă, ba dimpotrivă vor fi restructurări şi în zona bugetară şi în cadrul companiilor de stat, ceea ce înseamnă un şomaj mai mare”, a declarat Ioan Cristina.
Din acest motiv, reprezentanţii USL au prezentat la întâlnirea de vineri, cu delegaţia FMI, condiţiile în care opoziţia este dispusă să sprijine adoptarea bugetului. Este vorba, spune Ioan Cristina, de cele 10 măsuri propuse de USL pentru relansarea economică şi care ar aduce venituri suplimentare la buget:
1. Reducerea contribuţiilor la asigurările sociale;
2. Reducerea TVA (începerea reducerii eşalonate a TVA, pentru a se reveni spre 19%);
3. Introducerea unei scheme speciale de TVA pentru agricultură, care să determine scăderea acesteia pentru produse agricole – 9% către bugetul de stat şi 15% să se întoarcă la producător;
4. Respectarea legii actuale în ceea ce priveste indexarea pensiilor cu rata inflaţiei + 50% din creşterea salariului mediu pe economie;
5. Menţinerea cotei de cofinanţare de la buget pentru proiectele derulate cu fonduri europene;
6. Reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, pentru oprirea risipei actuale;
7. Blocarea cheltuielilor de partid – suspendarea programului naţional de dezvoltare a infrastructurii şi a altor cheltuieli similare care nu se fac decât prin clientela de partid;
8. Obligarea primului-ministru de a nu mai folosi fondul de rezervă al guvernului decât pentru situaţii de urgenţă (catastrofe naturale), în locul alocării de fonduri primarilor puterii;
9. Menţinerea actualei contribuiţii la pilonul 2 de pensii (pensiile administrate privat);
10. Stimularea de atragere de fonduri europene, care să completeze fondurile interne şi care să ajungă în economie pentru crearea de noi locuri de muncă.
Prima saptamana din luna noiembrie, a adus la Bursa din Sibiu un volum record pentru anul in curs, 62.537 contracte futures si optiuni incheiate cu o valoare de 598.2 milioane de lei, lichiditate superioara celei mai bune luni din anul 2010.
Rulajele cele mai mari s-au putut observa in sectorul indicilor, contractul futures cu activ suport indicele Dow Jones Industrial Average a atras 39.066 contracte incheiate. In comparatie cu ultima saptamana din luna octombrie, tranzactiile din acest sector au crescut cu 49%.
Volumele mari s-au datorat numeroaselor avantaje ale acestui contract, printre care se numara posibilitatea de a tranzactiona simultan cu piata americana pana la inchiderea acesteia.
In primele doua zile din saptamana, cotatia Dow Jones tranzactionat pe futures pentru decembrie 2011 s-a miscat pe minus. Vanzatorii acestui contract au beneficiat de randamente ridicate luni si marti, cotatia DEDJIA coborand de la 12.175 de puncte (cotatia din 28 octombrie) la 11.669 puncte (cotatia din 1 noiembrie).
Dow Jones a oferit in aceasta saptamana posibilitati de castig si celor care au mizat pe plus. Cresterea cea mai mare s-a putut observa in sedinta de joi cand cotatia DEDJIA a urcat cu 202 puncte, pana la 11.985 puncte. O crestere de 200 de puncte inseamna un profit de 200 lei pe contract, pentru cei care au intuit bine.
Futures-ul pe Dow Jones, la scadenta decembrie 2011, a inchis saptamana la cotatia de 11.945 puncte (-0,33%).
Majoritatea produselor listate la Sibiu au market makeri, firme de brokeraj ce ofera cotatii de vanzare si cumparare.
Unul din produsele lichidizate de market makeri este cel bazat pe pretul unciei de aur. In aceasta saptamana Sibgold (simbolul contractului) a avut o evolutie mixta. Pretul aurului de o uncie pe scadenta decembrie (prima scadenta listata si cea mai lichida) a oscilat intre un maxim de 1.766.8 atins joi, si un minim de 1.685.6 atins marti. Vineri, Sibgold a fost cotat in scadere si el, cotatia la ora 23.15 fiind 1.755,3 (-0,46%). Uncia de aur se claseaza pe locul doi in topul lichiditatii, cu 13.933 contracte incheiate.
Contractul futures cu activ suport perechea valutara EUR/USD a generat cel mai mare volum din sectorul valutar, cu 7.843 contracte incheiate. Rulajele mari s-au datorat avantajului tranzactionarii in lei a celui mai urmarit produs bursier de pe piata Forex. Si in aceasta saptamana investitorii au putut profita de scaderea sau cresterea perechii valutare Eur/Usd. Pe prima scadenta listata, paritatea Eur/Usd a oscilat intre un maxim de 1.4049 atins luni si un minim de 1,36 atins marti. Vineri valoarea contractului pe scadenta decembrie a ajuns la 13.780 lei, cotatia de la inchiderea sedintei fiind 1.3780.
In sectorul derivatelor pe actiuni, contractul futures cu activ suport actiunea Sif Oltenia a fost cotat vineri pe plus pe ambele scadente listate. Cresterea cea mai mare s-a putut observa pe scadenta martie 2012. La ora 23.15 cotatia a ajuns la 0,9748 lei in crestere cu 1,52%. Pe decembrie, DESIF5 a inchis la 0,9441 lei (+0,48%).
A sasea editie a Cupei Vados a adus la start un impresionant numar de jucatori – 145, un record pentru turneul aradean, ceea ce face ca editia din acest an sa fie cel mai puternic open de sah rapid al anului in Romania, atat din punct de vedere al numarului de jucatori cat si al valorii premiilor puse in joc!
Castigatorul turneului nu este nimeni altul decat invingatorul de la Arad Open 2011, marele maestru maghiar Balog Imre, care a dominat categoric turneul si a terminat, cu 8,5 puncte, la o distanta de 1,5 puncte de un grup de 8 jucatori, despartiti de criteriile de departajare. Astfel, podiumul a fost completat de ceilalti doi mari maestri prezenti, Alin Berescu si Vladislav Nevednichy.
Au mai obtinut premii: Dorin Lazar, Codrut Florescu si Petrut Sandor pentru clasamentul general, Siclovan Daniel la juniori sub 16 ani, Suciu Dinu la jucatori cu elo sub 2200, Zamfir Moldovan la sub 2000, Florin Cijof la sub 1800.
Dintre jucatorii aradeni, cei mai buni au fost Ovidiu Popa, Sandu Ungureanu, ambii cu 6,5 puncte, Ervin Mozes, Marius Chereches si Dan Bichiceanu, toti cu 6 puncte.
Am remarcat numarul mare de copii prezenti la start, atat din Arad cat si din Timisoara. Au fost oferite premii aici pe categorii de varsta, la 8, 10 si 12 ani. Astfel, campion absolut la 8 ani a fost Ungureanu Alexandru (Flacara Parta), primele 3 locuri la baieti fiind ocupate aici de Bogdan David (Sah Club Vados), Mihnea Juravle (ACS Dumbravita) si Alexandru Moldovan (Mediator Giarmata Vii), iar la fete de Daria Georgiu (CSS 1 Timisoara), Diana Jurj (Sah Club Vados) si Ana-Maria Farcas (ACS Dumbravita).
Campion absolut la 10 ani a fost Razvan Vass (Sah Club Vados); in urma lui primii 3 baieti au fost Denis Alboni (CSS 1 Timisoara), Daniel Homone (Clubul de Sah Dudestii Noi) si Bogdan Vadasan (Sah Club Vados) iar la fete Petronela Paraschiv (CSS 1 Timisoara), Amalia Szavu (Clubul de Sah Dudestii Noi) si Anna Mihailescu (Sah Club Vados).
Cel mai bun jucator la 12 ani a fost o fata – Debora Szavu (Clubul de Sah Dudestii Noi). In urma ei pe primele 3 locuri la baieti Beneamin Lucati (ACS Dumbravita), Andrei Hincu (CSS 1 Timisoara) si Victor Macinic (Sah Club Vados). Primele 3 fete la aceasta categorie au fost Andreea Szvetlik (Victoria Nadlac), Andrada Bogdan-Ciorba (ACS Dumbravita) si Laura Pirvu (Sah Club Vados).
Cel mai norocos participant s-a dovedit Adrian Puscas, care a castigat premiul ”Lucky Loser”, oferit prin tragere la sorti unuia din jucatorii care nu au fost premiati.
Ziua de vineri, 4 noiembrie a marcat şi prima ediţie a Zilelor Gaiului, un eveniment gândit special pentru locuitorii cartierului Gai, unul dintre cele mai cosmopolite cartiere din Arad. A fost un eveniment care va crea cu siguranţă tradiţie şi care a celebrat cele mai frumoase datini şi obiceiuri româneşti , unguresti şi sârbeşti, dar au fost şi momente dedicate copiilor sportivi ai cartierului.
Ziua a debutat cu finalizarea lucrărilor de canalizare din cartier şi a continuat cu deschiderea evenimentului prin momente încârcate de cultură cum ar fi: un vernisaj cu expoziţie de pictură şi artă fotografică despre cartierul Gai, prezentarea monografiei cartierului Gai semnată de prof. Horia Truţa, monografia comunităţii sârbe din cartierul Gai semnată de Lubomir Sandici, în cadrul simpozionului „Identitatea cartierului Gai”.Copii au avut parte de competiţii sportive prin care au încântat asistenţa cu performanţele lor. ”Fiii Gaiului” nu a fost uitaţi ci din contră au fost premiaţi şi recunoscuţi ca fiind un real model pentru vecinii lor şi pentru noi toţi.
Seara s-a încheiat cu un spectacol folcloric deosebit plin de dans şi culoare, plin de tradiţii şi obiceiuri, spectacol care a ţinut cetăţenii alături de noi în pofia frigului de afară.
„A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le-am organizat datorită căldurii şi bucuriei pe care am primit-o din partea locuitorilor din Gai, bucurie care a recompensat toate eforturile depuse de noi pentru reuşita acestui eveniment. Mă simt onorată să fac parte din această familie mare şi frumoasă care este defapt cartierul Gai, iar de acum încolo voi face tot posibilul ca acest eveniment să devină tradiţie” a declarat deputatul arădean Claudia Boghicevici unul din organizatorii principali al acestui eveniment.
Succesul acestui eveniment a fost asigurat de numărul mare de participanţi la această sărbătoare, participanţi care deja s-au arătat nerăbdători pentru următoarea ediţie.
Muzica bună se aude la Antena 1. Spectacolul continuă în galele live X Factor unde concurenţii rămaşi în concurs vor încerca să demonstreze de la o săptămână la alta că pot deveni un super star. După ce săptămâna trecută, Oceana a cântat pentru publicul roman la X Factor şi alţi artişti vor urca săptămânile viitoare pe cea mai mare scenă de sticlă din România – scena X Factor. Urmează Voltaj.
Telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări la acest sfârşit de săpătmână cea de-a doua gală live X Factor, un spectacol în care muzica bună este cuvântul de ordine. Cei 11 concurenţi rămaşi în concurs vor interpreta melodii din repertoriul autohton, aşa cum le-o cere tema galei din această săptămână şi vor încerca să convingă publicul că merită să îi acorde voturile lui.
“Dincolo de nori”, “Mai frumoasă”, “Daca dragostea dispare” sau “Marionette” sunt doar o parte dintre surprizele pe care X Factor le pregăteşte telespectatorilor sâmbătă, 5 noiembrie, de la 20.20. Concurenţii vor străluci din nou în cel mai sepcatculos décor de televiziune şi vor păşi pe cea mai mare scenă de sticlă din România, iar telespectatorii vor avea din nou ocazia să îşi voteze preferaţii.
Începând de săptămâna trecută de la prima gală live X Factor, publicul a devenit un membru al juriului. În vreme ce Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă au devenit din juraţi, mentori, românii au devenit din telespectatori, judecători. De sâmbătă şi până duminică, publicul îşi poate vota preferaţii.
Surprizele pe care X Factor le are pentru telespectatori nu se opresc doar la evoluţiile concurenţilor. Românii vor vedea la Antena 1 un show de talie internaţională cu artişti pe măsură. Duminică, Voltaj va fi invitatul galei de săptămâna aceasta.
Tot duminică, telespectatorii vor afla care este concurentul care va părăsi în această săptămână competiţia pentru marele premiu: 200.000 de euro, oferit de Orange. La prima gală X Factor, Cristian Parmac este cel care a părăsit competiţia, însă a făcut-o cu fruntea sus, în apaluzele juraţilor, colegilor şi publicului. Decizia finală i-a aprţinut Paulei Seling şi, deşi prestaţia lui Cristian duminică, la momentul salvării, a fost foarte bună, Paula nu a fost convinsă că are şanse mai departe.
Tensiunea creşte pe măsură ce numărul concurenţilor devine tot mai mic. Cum vor evolua în continuare, telespectatorii vor putea vedea urmărind în fiecare sâmbătă de la 20.20 şi duminica, de la 21.45, galele X Factor live.