Jumătate dintre maşinile noi înmatriculate în România, în 2023, au fost electrificate
EconomieUltimele stiri 5 ianuarie 2024 0
Peste 1,1 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în România, în 2023, în creştere cu 3% faţă de anul precedent, jumătate din totalul maşinilor noi fiind electrificate, arată o analiză de specialitate, publicată de o platformă specializată online.
Conform datelor Autovit.ro, anul trecut, înmatriculările de maşini noi au crescut cu 10% faţă de 2022, dar sunt cu aproximativ 20.000 mai puţine decât în anul dinaintea pandemiei.
În acest context, una din nouă maşini noi, înmatriculate în 2023, a fost electrică, iar una din două a fost electrificată (full electric, mild-hybrid, hibrid plug-in şi full hybrid). Totodată, reînmatriculările (maşinile second-hand tranzacţionate pe piaţa internă) sunt în creştere cu 7% faţă de anul anterior, depăşind cu aproape 40.000 de unităţi numărul celor din 2019.
Analiza de specialitate relevă faptul că 2023 este al treilea an consecutiv când numărul maşinilor second-hand tranzacţionate pe plan intern a depăşit 600.000 de unităţi. Pe acest segment, maşinile rulate din import sunt în scădere constantă în ultimii cinci ani, numărul înmatriculărilor de anul acesta fiind cu 32% mai mic decât în urmă cu patru ani.
Valoarea maşinilor puse la vânzare pe Autovit.ro, în decursul anului anterior, este cu 7% mai mare faţă de 2022, cu o valoare de peste 4.3 miliarde de euro. În 2023, preţul mediu al maşinilor postate la vânzare pe platforma specializată a fost de 18.900 de euro, cu doar 5% peste valoarea consemnată anul anterior, respectiv cu 52% faţă de anul 2019.
Potrivit sursei citate, ponderea maşinilor electrice pe Autovit.ro s-a dublat, în 2023, iar cele hibrid au crescut cu 67% faţă de anul anterior. Printre cele mai prezente mărci şi modele de maşini eco, în ofertele dealerilor de pe platformă, se află Toyota, cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E şi GLC; Dacia Spring, BMW Seria 5 sau Ford Kuga. Dacia Spring intră direct în Top 5 maşini eco din oferta dealerilor, deşi anul trecut nu se afla nici printre primele zece modele de maşini verzi comercializate de către dealerii de pe Autovit.ro.
Datele DRPCIV arată că volumul de maşini noi înmatriculate în România a fost de 142.488, în 2023, în creştere cu 10% faţă de anul precedent.
„Piaţa maşinilor noi este în creştere uşoară în ultimii patru ani, dar încă nu a depăşit numărul de înmatriculări din 2019, când s-au pus în circulaţie 161.562 de autoturisme noi. Acest segment auto a început să recupereze încă de la începutul anului 2023, când înmatriculările de autoturisme noi au atins 24.715 unităţi în primele două luni ale anului, în creştere cu 38% faţă de perioada similară din 2022, când s-au înregistrat 17.953 unităţi. Valul de înmatriculări a fost susţinut pe tot parcursul anului 2023, lunile septembrie şi decembrie fiind singurele perioade în care s-au înmatriculat mai puţine maşini noi decât în aceleaşi luni din 2022. Cea mai slabă lună a fost decembrie, cu 9.250 de maşini noi înmatriculate. Cele mai bune luni au fost mai, iunie şi iulie, cu peste 13.000 de maşini înmatriculate în fiecare lună. Comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, piaţa auto a maşinilor noi a mai recuperat din deficit, dar diferenţele sunt evidente şi prin comparaţia celor mai bune luni din anii respectivi. De exemplu, în lunile iulie – august 2023 (13.630, respectiv 12.891 unităţi) s-a înregistrat aproximativ jumătate din numărul de înmatriculări de maşini noi din iulie-august 2019 (23.206, respectiv 23.177 unităţi)”, precizează realizatorii analizei de specialitate.
Dacia rămâne cea mai vândută marcă din România şi în 2023, urmată de Renault, Toyota, Volkswagen, Skoda şi Ford.
„Maşinile electrice au avut încă un an record, mai ales datorită programului Rabla Plus. Comparativ cu anul 2022, vânzările de maşini electrice noi au crescut cu aproape 30%, depăşind pentru prima dată pragul de 15.000 de unităţi, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de aproximativ 11% din maşinile noi, faţă de anul anterior, când reprezentau 8%. Cele mai căutate mărci şi modele de vehicule complet electrice au fost, în 2023, Dacia Spring, Tesla Y, Renault Megane şi Volkswagen E-up. În 2023, vehiculele hibride şi electrice înmatriculate în România au depăşit 70.000 de unităţi”, conform sursei citate.
Pe segmentul vehiculelor second-hand din străinătate, în 2023, s-au înmatriculat în România 304.171 de unităţi, cu 6% mai puţine decât în 2022, când, în aceeaşi perioadă, erau înregistrate 325.062 de maşini, dar cu 32% sub numărul raportat în 2019.
În 2023, cele mai bune luni de achiziţie au fost martie (28.040 de unităţi) şi octombrie (29.112 de unităţi), iar cea mai slabă lună a fost decembrie (17.830 de unităţi). În 2019, media lunară a maşinilor second-hand aduse din afară depăşea 37.000 de unităţi înmatriculate în România.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte reînmatriculările, aceste au încheiat anul 2023 cu o creştere de aproximativ 7%, cu peste 660.000 de unităţi, cel mai mare volum de tranzacţii cu maşini second-hand înregistrate pe plan intern în ultimii cinci ani. Cea mai slabă lună pentru reînmatriculările din anul anterior a fost decembrie, cu 42.952 de unităţi, iar cea mai bună a fost martie, cu 64.580 de unităţi. AGERPRES
Mihai Fifor : Reușită uriașă a premierului Marcel Ciolacu și a Partidului Social Democrat!
PoliticaUltimele stiri 31 decembrie 2023 0
Sâmbătă seară s-a formalizat, printr-o decizie adoptată în unanimitate de toate statele membre ale UE, accederea României în spațiul Schengen cu granițele aeriene și maritime.
Practic, odată cu aderarea oficială la Spatiul Schengen, România va putea emite vize Schengen.
Nu mai este niciun dubiu că a fost nevoie să vină PSD la guvernare, ca negocierile sa fie deblocate si, prin eforturile sustinute ale premierului Ciolacu si ale echipei sale, România să devină, oficial, parte a Spatiului Schengen.
Astfel, premierul Marcel Ciolacu spală rușinea de anul trecut și face dreptate pentru România și pentru români.
Dacă PSD este partidul care a dus România în NATO și UE, tot PSD reușește acum intrarea României în Schengen.
Te-ai săturat de efortul fizic necesar pentru a amesteca manual vopsele, mortare sau chiar beton? Ei bine, ai ajuns la locul potrivit! În rândurile următoare poți descoperi ce echipamente poți folosi la amestecarea mortarului sa a diferitelor tipuri de vopsele pentru ca munca ta să devină mai ușoară și mai eficientă, economisind timp și energie.
Iată ce mixer de amestecat poți alege în funcție de munca pe care o ai de făcut!
Există o gamă largă de opțiuni disponibile pe piață și alegerea celui mai bun echipament pentru nevoile tale se bazează pe câteva caracteristici importante: pe forță,pe cât de ergonomic este echipamentul sau pe ce greutate are.
Dacă ai nevoie doar de un mixer pentru lucrări ocazionale de vopsire sau pentru a face cantități relativ mici de mortar, un mixer simplu de vopsit montat pe un burghiu va fi suficient. Aceste mixere sunt versatile și ușor de utilizat, ceea ce le face o alegere excelentă pentru meșteșugari și pasionați de bricolaj, la nivel amator.
Cu toate acestea, dacă intenționezi să utilizezi mixerul frecvent pentru proiecte mai mari, cum ar fi renovări sau construcții, alege un mixer pentru mortar mai puternic, care să-ți faciliteze munca și să-ți minimizeze la maxim efortul, pe termen lung. În acest caz, vei avea nevoie de un echipament cu o putere de cel puțin 1300 wați și o tijă echipată cu elice. Acest lucru îți va permite să amesteci cu ușurință vopseaua, tencuiala, mortarul și adezivul. Găsești astfel de produse în online, pe site-uri ca micul-fermier.ro sau în marile lanțuri de magazine de bricolaj din țară.
Pentru a-ți asigura un confort sporit, optează pentru un mixer cu pornire lină și/sau viteză variabilă. Acest lucru te va ajuta să eviți șocurile bruște sau convulsiile care pot provoca disconfort sau răniri în timpul utilizării. În plus, un mixer cu viteză variabilă îți va permite să reglezi viteza de amestecare pentru a se potrivi nevoilor tale, oferindu-ți un control mai mare asupra procesului de amestecare.
Atunci când alegi un mixer de mortar, ia în considerare dimensiunea și tipul de proiect la care vei lucra. Un mixer portabil este excelent pentru lucrări mai mici, în timp ce un mixer cu soclu este mai potrivit pentru proiecte de construcții mai mari. În plus, dacă intenționezi să amesteci betonul, căută un mixer cu o capacitate mai mare a tamburului și un motor mai puternic.
În cele din urmă, ia în considerare marca și garanția atunci când faci achiziția. Căută o marcă de renume cu un istoric bun de fiabilitate și servicii pentru clienți. În plus, alege un mixer cu garanție care acoperă orice tip de defect sau probleme care pot apărea în timpul utilizării.
Pe scurt, alegerea mixerului de mortar potrivit depinde de nevoile tale specifice și de tipul de proiect la care vei lucra. Ia în considerare puterea, viteza și dimensiunea mixerului, precum și marca și garanția, pentru a face cea mai bună alegere pentru nevoile tale de bricolaj. Cu mixerul de mortar potrivit, vei putea amesteca cu ușurință vopsele, mortare și beton, economisind timp și energie în următorul tău proiect.
Sursa foto: pexels.com
Omega 3, Calciu, Fibre: care sunt semințele bune de adăugat la tine în farfurie și care le sunt beneficiile?
Curiozitati 27 decembrie 2023 0
Par foarte mici, dar au o mulțime de nutrienți și de beneficii pentru sănătate. Semințele sunt cel mai adesea considerate drept alimente sănătoase mai ales datorită profilului lor nutrițional dens și numeroaselor lor beneficii pentru sănătate. Sunt o excelentă sursă de nutrienți esențiali precum vitamine, minerale și acizi grași esențiali. Conțin de asemenea și o cantitate ridicată de fibre și conțin și antioxidanți.
Semințele de in- campioane atunci când vine vorba despre omega 3. Inul este cultivat de mii de ani. Se folosea pentru fibrele sale, mai ales pentru confecționarea de materiale. Dar, în zilele noastre semințele sunt valorizate deoarece prezintă cel mai frumos profil nutrițional. Inul este cel mai bogat în acizi grași omega 3. O lingură este de ajuns pentru a acoperi nevoile. Sunt și cele mai bune surse de fibre care pot regla tranzitul și ajută la reducerea nivelului de colesterol.
Semințele de chia, cele mai bogate în fibre. Originară din America de Sud, această super sămânță a început să fie cultivată și pe la noi. Pentru azteci, era cea care le aducea mai multă forță. Semințele de chia sunt cele care sunt cele mai bogate în fibre, mai ales în fibre solubile, formând un fel de gel în intestin, care favorizează sațietatea și care limitează absorbția zahărului și a grăsimilor. Sunt foarte interesante și pentru aportul lor de omega 3.
Semințele de in, cele mai bogate în calciu. Din Africa în Asia, trecând și prin Mediterana, semințele de in sunt în numeroase rețete din lumea întreagă. Sunt foarte apreciate mai ales sub formă de gomasio, pentru a pune cel mai bine în valoare și foarte sănătos rețetele tale.
O lingură de semințe de in acoperă aproape un sfert din nevoile în calciu deci este un aliat de preț pentru persoanele care nu prea consumă calciu, produse lactate mai ales. Conține și fier sau magneziu.
Semințele de dovleac, bogate în proteine. Semințele de dovleac sunt bogate în proteine deci se pot folosi mai ales în rețetele vegetale. Sunt bogate și în magneziu și pentru bărbați sunt cel mai potrivite pentru a trata sau preveni hipertrofia benignă de prostată.
Semințele de dovleac, o sursă de vitamina E. Sunt înainte de toate cultivate pentru a produce ulei, dar sunt apreciate și la aperitiv. O porție de 30 de grame acoperă nevoile de vitamina E, o vitamină antioxidantă care protejează celulele de îmbătrânire.