Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că România are nevoie urgentă de un guvern pentru stabilitate. Gorghiu a prezentat și principala listă cu reforme agreate de partidele care vor forma noul guvern. ”Viaţa de zi cu zi a românilor depinde de un guvern care trebuie învestit rapid. Cu o listă clară de reforme. Zilele de întârziere nu pot fi multe. Fiecare dintre noi crede că poate face diverse, dar de data asta trebuie să ne uităm cu ochii mari, cu urechile deschise la populaţie, dacă vrem să mai avem o clasă politică respectată”, a scris, miercuri, pe Facebook, Alina Gorghiu, conform stiripesurse.ro.
Ministrul liberal al Justiţiei afirmă că ”este clar că avem nevoie de un nou stil de a face politică”. ”E nevoie de dialog, de concesii, de echilibru, de renunţat la alintat sau la capitalizat voturi în perspectiva alegerilor prezidenţiale, de înţelepciune. Trebuie să ieşim din haina de reprezentant al unui partid politic şi să punem în practică urgent planul de reforme discutat. Nu circ, nu umflat în pene, ci reforme”, a mai transmis Gorghiu.
Aceasta a distribuit şi ”principalele reforme agreate de PNL, PSD, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale”.
Menţinem cota unică;
Maximum 16 ministere si reducem numărul agenţiilor cu cel puţin 25% şi al secretarilor de stat cu cel puţin 50%;
Un nou statut al funcţionarului public: criterii de performanţă şi salarizare în funcţie de merit;
Reducerea poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici şi al familiilor cu copii;
Zero contribuţie la asigurarea de sănătate CASS pentru studenţii care ocupă un loc de muncă (sub 26 de ani);
Scutirea de CASS şi opţiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare şi se angajează pe un loc de muncă;
8% din PIB investiţii din buget şi fonduri europene în anul 2025 (pentru şcoli, spitale, autostrăzi şi cale ferată, agricultură şi mediu);
Cele mai mari investiţii din istorie în infrastructura de transport: peste 27 miliarde euro pentru a finaliza reţeaua de 2000 km de autostrăzi şi peste 2700 km căi ferate;
Peste 16 miliarde euro în următorii 4 ani pentru investiţii masive în irigaţii şi stimuli pentru fabrici noi de procesare şi ambalarea produselor;
Peste 6 miliarde euro investiţii în sistemul de educaţie. Generalizarea Programului Masa Caldă în şcolile din România;
Creşe noi pentru a sprijini familiile tinere.
Grupul Kingfisher plc, companie internaţională de bricolaj, a anunţat vânzarea Brico Dépôt către Altex România, pentru o valoare a companiei de 70 milioane euro. Tranzacţia include întreaga reţea Brico Dépôt, formată din 31 de magazine în 24 de oraşe, operaţiunile de distribuţie, precum şi sediul central din Bucureşti, scrie hotnews.ro.
”Grupul Kingfisher plc, companie internaţională de bricolaj, a anunţat vânzarea Brico Dépôt România, unul dintre liderii pieţei locale de bricolaj şi amenajări pentru locuinţe, către Altex România, pentru o valoare a companiei de 70 milioane euro (echivalentul a 58 milioane lire sterline) şi include întreaga reţea Brico Dépôt, formată din 31 de magazine în 24 de oraşe, operaţiunile de distribuţie, precum şi sediul central din Bucureşti”, anunţă grupul.
Finalizarea tranzacţiei este supusă aprobării din partea instituţiilor de reglementare din România şi este estimată a se finaliza în prima jumătate a anului 2025. ”Suntem încântaţi că am găsit în Altex un partener de încredere cu experienţă şi viziune pentru Brico Dépôt România. Această decizie ne permite să ne concentrăm pe pieţele unde suntem cel mai bine poziţionaţi pentru a genera randamente atractive şi valoare mai mare pentru acţionari şi clienţi”, spune Thierry Garnier, CEO Kingfisher.
”Altex România, liderul pieţei de electro-IT, anunţă cu entuziasm achiziţia reţelei de magazine Brico Dépôt. Acesta este un moment important pentru toţi cei implicaţi, iar acest prim pas ne deschide noi orizonturi de dezvoltare şi oportunităţi pe piaţa de bricolaj din România. Strategia noastră de creştere se bazează pe un model omnichannel, asigurând o experienţă de cumpărare coerentă şi plăcută pentru clienţi, indiferent de canalul de vânzare ales. Fiecare membru al echipei noastre va beneficia de oportunităţi de dezvoltare profesională şi de un mediu de lucru stimulant, care pune accent pe colaborare şi excelenţă. Altex România este încrezătoare în viitorul companiei Brico Dépôt şi este hotărâtă să continue să servească comunitatea cu produse şi servicii de înaltă calitate”, a declarat Dan Ostahie, CEO Altex România.
Ionuț Coza va fi la centru în UTA – Farul, decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei! Nu va fi arbitraj video
SportSport Local 17 decembrie 2024 0
Miercuri, de la ora 17, UTA dispută meciul decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României Betano, pe teren propriu, cu Farul Constanța. Comisia Centrală a Arbitrilor a desemnat un „central” din circuitul primului eșalon, Ionuț Coza, care a fluierat succesul cu 1-0 al arădenilor cu FC Botoșani, în play-out-ul sezonului trecut, dar și remiza, 1-1, cu FC Hermannstadt din turul actualului campionat. Tot în 2024, arbitrul din Cernica (Ilfov) a mai condus un CFR Cluj – UTA 0-0, din cadrul returului sezonului 2023-2024. Asistenții lui Coza sunt Doru Lucaciu, din Cluj și alba-iulianul Alexandru Vodă.
Interesant este că Federația Română de Fotbal a decis ca nici un meci din runda finală a Cupei României să nu beneficieze de asistență VIDEO. Logistic nu puteau fi acoperite toate partidele și nici nu s-a dorit o departajare a acestora în funcție de importanță, pentru a nu exista discuții. Va fi meci de care pe care mâine, la Arad, pentru că atât UTA cât și Farul au nevoie de victorie pentru a spera la calificare. (foto: gsp.ro)