O nouă sesiune a Programului „Rabla pentru electrocasnice” va avea loc în luna decembrie, bugetul alocat fiind de 34 de milioane de lei, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
„Toate programele în acest an au fost de succes, derulate în mod corespunzător. Aici aş menţiona cel mai important program pe care l-am derulat – Programul „Rabla pentru electrocasnice”, un program care continuă anul acesta cu o nouă sesiune, de sărbători, în luna decembrie. Din fondul din care ne-au rămas la dispoziţie 34 milioane de lei, din cele 75 de milioane alocate iniţial, vom finanţa noua sesiune, practic în acelaşi condiţii de înscriere, de creare a conturilor pentru persoanele care nu au participat în prima sesiune şi de bifare a acelor aparate electrocasnice care reprezintă interes pentru beneficiari. Programul va fi lansat, probabil, în ultima săptămână din noiembrie, pentru ca în cursul lunii decembrie voucherele să poată să fie valorificate la magazinele de specialitate”, a afirmat Tanczos.
De asemenea, ministrul de resort a anunţat că, în acest an, vor mai fi lansate trei programe, respectiv unul pentru construcţia de staţii de încărcare a maşinilor electrice, un altul pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi, nu în ultimul rând, o sesiune dedicată pistelor de biciclete.
„Anul acesta, în câteva zile, vom mai lansa noul program de staţii de încărcare a maşinilor electrice pentru instituţiile publice. Vom finanţa peste 2.300 de astfel de staţii şi anul viitor acestea vor fi completate, prin Ministerul Dezvoltării, cu lansarea programului pentru 15.000 de staţii, prin PNRR. În decembrie vor mai fi lansate două programe. La programul de fotovoltaice pentru persoane fizice vom păstra acelaşi sistem de depuneri de proiecte prin instalatori, prin firme specializate care iniţial se înregistrează în sistem. De asemenea, vom lansa un program pentru piste de biciclete pe structura ghidului care a mai fost lansat în trecut”, a susţinut acesta.
Oficialul a amintit, totodată, de succesul programelor „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” şi implicit, de sumele alocate, în creştere de la an la an.
„Am derulat anul acesta pe un buget-record două programe – Rabla Clasic şi Rabla Plus. Acestea se bucură de un deosebit interes din partea cetăţenilor. Am pornit cu bugete majorate faţă de anul trecut şi care, în decursul anului, au fost suplimentate semnificativ. Am ajuns la 640 de milioane de lei pentru Rabla Clasic, faţă de 400 de milioane, anul trecut, şi la 600 de milioane de lei pentru Rabla Plus faţă de 200 de milioane, anul trecut. Sunt mii de cereri care ajung la AFM, care au pus la încercare capacitatea administrativă a instituţiei, dar prin implementarea unor reforme şi a unor sisteme informatice vom ajunge la sfârşitul anului să avem toate cererile înregistrate şi analizate”, a subliniat ministrul Mediului.
În ceea ce priveşte programul privind creşterea eficienţei energetice a clădirilor, destinat autorităţilor publice locale, de la începutul anului au fost depuse peste 400 de proiecte în valoare de un miliard de lei.
„Pentru programul de creştere a eficienţei energetice la autorităţile publice locale am alocat un buget uriaş, de 1,4 miliarde de lei, la începutul anului. Am deschis sesiunea de depunere care foloseşte un sistem informatic nou, toate documentele se transmit online din partea autorităţilor publice locale. Avem deja peste 400 de proiecte depuse, un buget de un miliard de lei solicitat deja. Avem în continuarea disponibili 400 de milioane de lei şi vreau să subliniez importanţa modului în care se derulează şi sunt anunţate aceste programe. Nu mai există „înghesuială” în primele două-trei ore, în primele zece minute nu se mai blochează sisteme informatice şi există fonduri suficiente pentru toţi doritorii care vor să participe la aceste programe. Am eliminat, astfel, acele sincope de anul trecut când din cauza suprasolicitării sistemului şi lansării în mod greşit a programelor au fost blocate mai multe lansări”, a spus Tanczos.
Conform demnitarului, pentru anul 2002 va fi pregătit un calendar de lansare a programelor de mediu pentru a exista predictibilitate mai mare pentru beneficiari. „Un alt element foarte important pentru viitor este predictibilitatea. Pentru anul 2022 vom lansa un calendar de lansări de programe, astfel încât beneficiarii să se pregătească din timp pentru depunerea proiectelor. Ne vom ţine de acel calendar, astfel încât atât pe fondurile de la AFM, cât şi cele care vor veni din PNRR să fie lansate cu o predictibilitate, cu perioadă de pregătire suficient de lungi ca toţi doritorii să aibă posibilitatea să participe la aceste programe”, a precizat şeful de la Mediu. AGERPRES
Înmatriculările noi de autovehicule au crescut cu 12,7%, în T3; ponderea autoturismelor rulate a ajuns la 72,7%
EconomieUltimele stiri 4 noiembrie 2021 0
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%, în trimestrul al treilea din acest an, faţă de acelaşi interval din anul anterior, iar ponderea înregistrărilor noi de autoturisme importate second hand în total a fost de 72,2%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat majorări la categoriile autoturisme (+13,1%) şi mopede/motociclete (+3,6%). Totodată, scăderi au fost consemnate la categoria autobuze şi microbuze (-18,6%).
În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor, au fost înregistrate creşteri în cazul mopedelor şi motocicletelor (+25,8%) şi autoturisme (+15,9%), în timp ce la categoria autobuze şi microbuze s-a consemnat o scădere de 39,9%.
Potrivit sursei citate, în T3 din 2021 faţă de T3 din 2020, categoriile autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) şi autotractoare au crescut cu 1,9%, fiecare. În schimb, înmatriculările de remorci şi semiremorci au scăzut cu 1,3%.
De asemenea, înmatriculările de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor s-au majorat la toate categoriile, astfel: autotractoare – cu 32,9%, autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 31,2% şi remorci/semiremorci – cu 10,9%.
Comparativ cu trimestrul II din anul în curs, în al treilea trimestru din 2021, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat un salt de 15,9% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, respectiv o scădere cu 6,6% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.
Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 35,2%. În categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule (25,7%) au fost clasificate în norma de poluare Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete, cele mai multe vehicule (30%) au fost clasificate Non-Euro.
Statistica oficială relevă faptul că, în intervalul analizat, vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat la categoria autocamioane în proporţie de 30,3%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare (33,1%), în timp ce în categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale mai mult de un sfert (26,4%) dintre acestea au fost clasificate în norma Non-Euro. AGERPRES
Arădenii luptă pentru un loc între primele patru, în UTA – Chindia
SportSport LocalUltimele stiri 1 noiembrie 2021 0
Penultima etapă a turului programează la Arad partida dintre UTA și Chindia Târgoviște, luni, de la 17:30. Cu doar un rezultat de egalitate, roș-albii ar depăși formațiile din Voluntari și Botoșani, la golaveraj și s-ar instala în „careul de ași” al clasamentului.
„Întâlnim o formație care se închide bine, pregătită de un antrenor atent la detalii (n.r., Emil Săndoi), iar acest lucru se vede prin rezultatele obținute pe termen lung. În formația noastră revine Dangubic, dar s-a accidentat Passaglia, din cauza unei probleme medicale mai vechi”, a spus Laszlo Balint la conferința de presă dinaintea partidei. Antrenorul arădenilor a menționat că încearcă să compenseze lipsa spectatorilor prin motivație și inspirație. De asemenea, un alt jucător care va reveni în echipă este albanezul Batha, după ce acesta și-a ispășit cele două etape de suspendare.
Chindia vine după o victorie la Mediaș, cu Gaz Metan, în Cupa României, decisă prin autogolul ex-utistului Vlad Morar (0-1). În campionat, dâmbovițenii nu traversează o perioadă fastă, obținând doar două puncte din ultimele patru meciuri, fără gol marcat, situându-se pe locul 10, cu 14 puncte la nouă lungimi în spatele arădenilor.
Arbitru de centru a fost desemnat Marian Barbu, din Făgăraș, care a mai arbitrat UTA în acest sezon în înfrângerea de la Botoșani (2-1) și remiza din fieful lui Dinamo (2-2). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Alexandru Cerei (Cluj Napoca) și Vlad Bârleanu (București). Rezervă este covăsneanul Viorel Flueran, iar rolul de observator îi revine timișoreanului Nicolae Grigorescu.
B.C.