Bestjobs: Peste 600 de joburi deschise în școli și grădinițe private numai în luna mai. Salariile ajung până la 1.400 de euro
EconomieUltimele stiri 31 mai 2023 admin 0
Sistemul privat de educație a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiții mai bune a crescut, atât din partea părinților, cât și a personalului didactic. În mediul privat, salariile sunt dictate de cerere și ofertă, iar instituțiile private de învățământ, care caută să ocupe aproximativ 600 de posturi libere, pot oferi salarii care ajung și la 1.400 de euro net. Tot mai mulți profesori se orientează spre acest sector, potrivit datelor centralizate de platforma bestjobs, aceste poziții atrăgând lunar mii de aplicări.
„Educația reprezintă unul dintre domeniile cheie ale oricărei țări, cu rol decisiv în formarea societății viitorului. Mediul privat a intuit foarte bine dorința românilor de a avea acces la o educație de calitate, iar acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Nu de puține ori, profesorii și educatorii din sistemul public aleg să lucreze în mediul privat, atrași de salarii mai mari și condiții de lucru asemănătoare cu cele din Occident”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.
Astfel, pentru un profesor sau învățătoare de limba germană, în București, există o ofertă salarială cuprinsă între 1.000 și 1.400 euro net lunar. În plus, un profesor de limba engleză, cu o experiență de predare 1-3 ani, tot în București, poate câștiga și 1.300 euro net. În Corbeanca, aflată la circa 15 km de București, un învățător din ciclul primar și preșcolar, la o școală acreditată și având clase de maximum 12 elevi, poate accesa o ofertă salarială de 800 – 1.300 euro net/ lună.
Majoritatea anunțurilor vizează orașele mari ale țării, unde există o cerere crescută pentru școli și grădinițe private. București (și Ilfov) domină categoric clasamentul pe orașe, urmat de Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Iași.
Luna mai – 35.000 de joburi și femeile, de două ori mai numeroase în aplicări decât bărbații
Totodată, la nivelul întregii piețe a muncii, în luna mai, au fost publicate anunțuri pentru circa 35.000 de joburi, dintre care 10% în sistem remote, iar 15% hibrid. O altă caracteristică a acestei luni este că femeile au fost mult mai active decât bărbații. Astfel, aproape 64% dintre candidații care au aplicat la joburi au fost femei, iar puțin peste 35% au fost bărbați, un aspect interesant în contextul în care, în mod normal, proporțiile sunt aproape egale, potrivit statisticilor bestjobs.
Domeniile cu cele mai multe aplicări în luna mai au fost Vânzări (94.000), Management (82.000), Financiar/ Contabilitate (50.000), IT/ Telecom (44.000) și Call Center / BPO (39.000).
No comments so far.
Be first to leave comment below.