News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Banca Comercială Feroviara deschide două noi unităţi în Arad, pe 18 august 2010, la un an de la primirea autorizaţiei de funcţionare. Prima dintre acestea este o sucursală localizată în centrul oraşului, pe strada Horia, vis-á-vis de Primărie. Cea de-a doua, o agenţie situată în Atrium Center Arad, este deschisă zilnic între orele 10.00- 22.00 pentru a veni în sprijinul clienţilor care pot ajunge la bancă doar după orele de serviciu.

BCF a lansat şi oferta de credite atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice, în lei şi în valută. Pentru persoane fizice, aceasta include credite pentru investiţii imobiliare şi credite pentru nevoi personale, acoperind toate cerinţele şi nevoile de finanţare ale clienţilor.  În ceea ce priveşte creditele pentru persoane juridice, banca sprijină toate categoriile de clienti, indiferent de cifra de afaceri şi de stadiul de dezvoltare al acestora, oferindu-le produse de creditare  pentru finanţarea activităţii curente dar şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii. Banca Comercială Feroviara a lansat şi o gama diversificată de produse pentru garantarea de tranzacţii şi/sau operaţiuni ale clienţilor băncii persoane juridice sub forma scrisorilor de garanţie/contragaranţie bancară.  De asemenea, toate tipurile de credite luate de clienţi de la alte instituţii financiare pot fi refinanţate în condiţii avantajoase de către Banca Comercială Feroviara.

Toate produsele de creditare sau garantare sunt oferite de bancă în condiţii de flexibilitate şi transparenţă, la costuri cât mai reduse în contextul pieţei serviciilor bancare din România.

Principalele proiecte ale Băncii Comerciale Feroviara pentru următoarele luni sunt:  introducerea serviciilor de internet banking (septembrie 2010), deschiderea de noi sucursale în principalele oraşe ale ţării şi lansarea cardurilor bancare.

Cu un acţionariat în întregime românesc, politica de dezvoltare a Băncii Comerciale Feroviara vizează o creştere sustenabilă a cifrei de afaceri, bazată pe o atitudine prudentă în administrarea riscurilor specifice, care să asigure stabilitatea şi viabilitatea instituţiei pe termen lung.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *