Ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu procurorii de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au reţinut patru bărbaţi care sunt suspectaţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 9 milioane de lei.
Cu ocazia cercetărilor începute încă din anul 2007, poliţiştii arădeni au stabilit că cei patru bărbaţi, racolau diferite persoane, majoritatea cu situaţii financiare precare, din Arad şi alte judeţe, cărora le promiteau că le găsesc locuri de muncă. Sub acest pretext, folosindu-se de actele de identitate ale acestora, cei patru bărbaţi au înregistrat ori cesionat pe numele persoanelor respective, societăţi comerciale având ca obiect de activitate comerţ cu cereale.
„Cercetările efectuate de poliţiştii şi procurorii arădeni, sprijiniţi de inspectori ANAF, comisari ai Garzii Financiare şi ofiţeri SIPI, au stabilit că, în aceste condiţii, în perioada 2007-2010, cei patru au înregistrat în contabilitatea acestor societăţi operaţiuni comerciale nereale, având drept consecinţă deducerea nelegală a TVA-ului şi diminuarea nelegală a impozitului pe profit, cauzând în acest mod un prejudiciu total de aproape 9 milioane de lei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Cercetările efectuate au evidenţiat că, în cursul anului 2007, Adrian G., de 34 ani, din Santana şi Liviu L., de 59 ani, din Lupeni, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale având drept consecintţă deducerea nelegală a TVA-ului şi diminuarea nelegală a impozitului pe profit, cauzând un prejudiciu total de 2.032.907 de lei.
De asemenea, s-a stabilit că Paul Marian M., de 22 ani, din Sântana, în calitate de administrator de fapt al mai multor firme a înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale având drept consecinţă deducerea nelegală a TVA-ului şi diminuarea nelegală a impozitului pe profit, cauzând un prejudiciu total de 2.734.634 de lei, prin aceeaşi modalitate, în perioada iulie – noiembrie 2008, în calitate de administrator al unei societăţi Cristian Adrian P., de 32 ani, din Arad, a prejudiciat bugetul de stat cu peste 4.000.000 de lei.
Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti şi au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe numele acestora, Judecătoria Arad a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, al. 1, lit c, cu aplicare al. 3 din Legea nr. 241/2005.(news-ar.eu)
No comments so far.
Be first to leave comment below.