Studenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au dat startul celei de a XVIII-a ediții a celui mai mare festival studențesc din țară UNIFEST 2019, organizat la nivel național de Uniunea Studenților din România (USR). Vor fi 11 zile de activități captivante în care studenții pot participa la seri de film, workshop de fotografie, jocuri de societate, activități business, training-uri despre orientarea în carieră, educație financiară și domeniul bancar, sport, campionat de fotbal, bedminton sau ping-pong, activități caritabile. De asemenea, cei interesați vor putea fi prezenți la lecții de prim ajutor, ecologizare sau chiar un Quizz Night. Din program nu vor lipsi petrecerile în stil studențesc, serile de darts și beerpong.
„Vreau să îi felicit pe studenții universității noastre pentru implicarea în UNIFEST. Este un eveniment important pentru viața studențească și pentru tinerii din orașul Arad. Cred că este foarte important pentru comunitatea locală să dezvoltăm Aradul ca și un centru universitar puternic” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Un moment important în cadrul acestui eveniment va fi Campionatul Național de Lasertag care se va desfășura pentru a doua oară consecutiv în Arad și la care vor participa echipe din întreaga țară.
„ Toți cei care doresc să afle mai multe despre UNIFEST îi invităm să acceseze pagina de facebook UniFEST Arad 2019 unde se și pot înscrie la oricare din aceste activități. Îi așteptăm pe toți studenții să ne fie alături și să ne bucurăm împreună de viața de student. Și să nu uităm că, după încheierea UNIFEST, studenții din Arad sunt invitați la Balul Bobocilor care se va desfășura la Teatrul Clasic Ioan Slavici, în data de 3 decembrie” a lansat invitația, președintele LSUAV, Emilian Manciu.
No comments so far.
Be first to leave comment below.