News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA, a participat, zilele trecute, la şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest), care s-a desfăşurat la Deva.
Pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea raportului de activitate al CDR Vest şi al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR), aprobarea activităţii de planificare a personalului şi situaţiei financiare pentru anul 2011, precum şi stadiul implementării Programului Operaţional Regional în Regiunea Vest.
Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA, ne-a declarat că „alocarea financiară pentru Regiunea Vest este de 416,52 milioane euro şi au fost depuse 695 de proiecte, ceea ce înseamnă 855 milioane euro, dublu faţă de suma alocată iniţial”.
Din punct de vedere al contractării, Regiunea Vest are un procent de 60,75%, adică 253 milioane euro, ocupând locul II pe ţară din cele 8 regiuni. Din punct de vedere al plăţilor realizate, acestea sunt în valoare de 62,51 milioane euro, adică 15,01% din suma alocată regiunii.
Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, a subliniat că, în ceea ce priveşte judeţul Arad, sunt contractate 21 de proiecte, reprezentând 61,28 milioane euro. „Mai exact, din cele 253 milioane euro – proiecte contractate, 61,28 sunt ale Aradului. Astfel, judeţul nostru se plasează foarte bine la nivelul Regiunii Vest, atât în ceea ce priveşte proiectele depuse şi contractate, cât şi al plăţilor, care au fost deja efectuate. Prin aceste proiecte, judeţul Arad reuşeşte să fie prezent pe toate Axele Programului Operaţional Regional, respectiv infrastructură rutieră, sănătate, servicii sociale, educaţie, turism, poli de dezvoltare şi centre urbane. De asemenea, au fost acoperite şi proiecte pe Axa 4, care se referă la sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri”, a precizat vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *