News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a demarat cursurile de calificare/recalificare în mai multe domenii. Purtătorul de cuvânt al instituţiei ne informează că este vorba de următoarele cursuri: bucătar, coafor, manichiură-pedichiură, manager de proiect, limba engleză, limba germană, limba italiană, asistent de gestiune, contabil, lucrător în comerţ, inspector (referent) resurse umane şi operator introducere şi validare date.
Şomerii indemnizaţi şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi în vederea înscrierii la cursurile gratuite, conform specializărilor mai sus menţionate la sediul AJOFM Arad, situat pe strada Călugareni, nr. 1 A. „Menţionăm că, în conformitate cu bugetul alocat pentru formare profesională, numărul persoanelor care vor beneficia de cursuri este limitat. Persoanele interesate se pot înscrie la cursuri la Compartimentul Formare Profesională, et. 1, cam. 26 sau la unul din ghişeele din cadrul ALOFM Arad. Actele necesare sunt: BI/CI (original); carnet de şomer (original) sau adeverinţă care atestă statutul de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Aceste acte sunt necesare în vederea completării cererii de înscriere la cursuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Arad.(newsar)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *