Aniela Fîciu a fost aleasă în fruntea Organizaţiei de Femei a PNL Arad
Politica 6 martie 2011 admin 0
Aniela Fîciu este noul preşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL Arad, în urma alegerilor care au avut loc astăzi. Aniela Fâciu a câştigat în faţa mai tinerei sale contracandidate, Adriana Damian, obţinând astfel un loc în Biroul Permanent Judeţean al PNL Arad. În urma numărării voturilor, Aniela Fîciu a fost aleasă preşedinte cu 60 de voturi, în timp ce Adriana Damian a adunat doar 26 de voturi. Tot în urma votului s-a stabilit şi Biroul Organizaţiei de Femei, format din 9 vicepreşedinţi (Adochiţii Raluca, Berinde Magdalena, Bota Liana Raluca, Lupe Sărac Marta, Maftei Gabriela, Mariş (Duma) Mirela Laura, Motorca Sorina, Razman Diana Zamfira) şi membrii Ionescu Mihaela, Jemna Mihaela Delia, Morar Elena Mihaela, Murgociu Maria, Olaru Ludmila, Popeţiu Livia, Sabău Daniela, Simon Margareta, Tetulea Liliana şi Toduţa Catiţa, urmând ca secretarul organizaţiei să fie stabilit la proxima şedinţă. „Pentru început am să verific situaţia din organizaţie, pentru ca împreună cu echipa nou fomată să stabilim un calendar de evenimente. Unul dintre obiectivele mele principale este promovarea femeilor în politică, susţinerea lor pe liste eligibile, pentru că de multe ori o femeie ştie să relaţioneze şi să rezolve problemele mai eficient decât bărbaţii”, a declarat Aniela Fîciu.
De remarcat, că Aniela Fîciu a condus şi până acum Organizaţia de Femei a PNL Arad, din postura de preşedinte interimar.
No comments so far.
Be first to leave comment below.