Anca Serea și Adrian Sînă și-au creștinat cel de-al șaselea copil, pe micuța Leah. Evenimentul a fost unul restrâns, dar cu invitați de seamă și momente emoționante.
La botez a cântat un cor bisericesc, nașa a avut dificultăți în a rosti Crezul, din cauza emoțiilor, iar surpriza serii a fost cuplul Cristi Borcea-Valentina Pelinel, care a înfruntat ceața și traficul pentru a ajunge la eveniment.
La trei luni după ce a adus pe lume cel de-al șaselea copil, Anca Serea și-a creștinat fetița, pe micuța Leah, în cadrul unui eveniment restrâns și plin de momente emoționante. Frumoasa brunetă și soțul ei, Adrian Sînă, au găsit cu greu o dată potrivită pentru fericitul eveniment, întrucât artistul are frecvent concerte în străinătate, toate petrecându-se în weekend.
Anca Serea ne-a povestit cum a decurs botezul, urmat de o petrecere ce a avut loc la Domeniul Manasia, aflat la câțiva zeci de kilometri de București. Vedeta a avut emoții mari în ziua evenimentului, dar copilul, extrem de cuminte, i-a diminuat mult stresul.
“Nu a plâns aproape deloc, e un copil bun și cuminte, doarme de la 11 seara până a doua zi la 11. E foarte cuminte, a fost ascultătoare”, ne-a declarat Anca. Celebra mamă nu este de acord cu procedeul de scufundare în apă a copilului la botez, obicei ce constituie subiectul multor polemici. “Noi pe nici un copil nu l-am băgat în apă. Așa am avut de la bun început înțelegerea cu preotul. Doar i-a dat pe creștet și pe corp cu puțină apă, nu l-a scufundat. Mi se pare exagerat în vremurile noastre acest procedeu, mi se pare bruscă și riscantă manipularea. Nu vreau, totuși, să influențez pe nimeni, asta a fost alegerea noastră”, ne-a spus Anca Serea, care a mai povestit că nașa copilului a avut, la rândul ei, emoții atât de mari, încât a rostit Crezul cu dificultate.
Sursa: libertatea.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.