ALDE este preocupat de spiritul antreprenorial și repatrierea românilor
PoliticaUltimele stiri 26 octombrie 2016 admin 0
ALDE și-a definit programul de guvernare prin care se angajează să redreseze situația economică a României. Spre deosebire de mulți alții, care promit marea cu sarea însă promisiunile lor nu au acoperire în realitate, partidul nostru va garanta o creștere sustenabilă prin măsuri concrete, bine gândite, fundamentate pe sursele de finanțare existente. Astfel, ALDE va contribui la dezvoltarea economică a țării prin 500.000 de noi locuri de muncă, grație cărora numărul angajaților va ajunge să îl depășească pe cel al pensionarilor iar nivelul de trai s-ar îmbunătăți considerabil (salariul mediu net ar urca, în anul 2020, la 3.000 de lei, în vreme ce pensia medie ar deveni 1.500 de lei).
În paralel, ALDE se va preocupa de modalitățile de stimulare a capitalului autohton, cultivând spiritul antreprenorial. ’’Vor fi utilizate în acest sens Fondul de Investiții și Dezvoltare respectiv Ajutoarele de Stat, însumând cel puțin 12 miliarde de euro, fără a fi neglijate investițiile străine, a căror valoare ar urma să se ridice la 5 miliarde de euro’’ spune Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.
Un capitol aparte, pe care se va pune un accent deosebit, îl reprezintă diaspora și tânăra generație. Diaspora este apreciată ca fiind o mare oportunitate socială dar și economică în momentul de față. În consecință, prin intermediul Ministerului Economiei vor fi create programe speciale de finanțare a afacerilor celor repatriați, în sumă de 400 de milioane de euro în patru ani (cu un plafon de 50.000 de euro/afacere). Totodată, vor fi lansate programe pentru finanțarea primei afaceri, ce vor veni în întâmpinarea tinerilor întreprinzători. Prima afacere va fi scutită de impozitul pe venitul salarial și de contribuțiile sociale datorate de angajator, respectiv de impozitul pe dividende pentru o perioadă de trei ani. Tot în sprijinul generației următoare vor fi construite 20.000 de locuințe în intervalul 2016-2020, ce vor putea fi achitate prin credite de tip ipotecar iar prețurile vor fi extrem de accesibile.
No comments so far.
Be first to leave comment below.