News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Adrian Todor: Guvernul lui Iohannis începe austeritatea Adrian Todor: Guvernul lui Iohannis începe austeritatea
Please follow and like us:
Pin Share

După ce au îndatorat țara până peste cap, urmează austeritatea. Au tăiat drepturile câștigate de copii și pensionari, prin diminuarea majorărilor de alocații și pensii prevăzute de lege, iar acum taie la jumătate tichetele de ”after-school” – Programul Școală după Școală –  pentru elevii din familiile sărace. După trecerea alegerilor, Cîțu anunță „consolidarea fiscală”, adică creșteri de taxe și impozite.

„PNL a luat deja primele măsuri de austeritate în momentul în care au tăiat 80% din sumele prevăzute în lege pentru dublarea alocațiilor, au scăzut de la 40 la 14% majorările prevăzute de lege pentru pensiile românilor și au tăiat majorarea de 25% pe care trebuiau să o primească profesorii.

Au ajuns să ia și de la copiii din familiile sărace. Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță, care este deja în transparență decizională, potrivit căruia tichetele educaționale, pentru afterschool, potrivit programului ”Școală după Școală” ce se acordau copiilor din familiile sărace, în valoare de 400 de lei/lună/copil nu se mai dau deloc celor din ciclul gimnazial, iar pentru preșcolari și cei din ciclul primar aceste tichete se reduc la jumătate.

Iohannis , Orban și Cîțu s-au împrumutat cu disperare pentru că nu știu să guverneze și pentru că au vrut să amâne măsurile de austeritate până după alegeri. Acum au început să taie veniturile românilor, iar cele mai dure măsuri vor fi luate după alegerile parlamentare. Mai mult, Cîțu a anunțat că la anul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală. În traducere simplă, asta înseamnă că PNL va majora taxele și impozitele pe care le va lua de la români. Practic, guvernul lui Iohannis ne anunță ca austeritatea începută în acest an prin sutele de mii de locuri de muncă pierdute pentru economie, se va accentua la anul prin creșterea taxelor, care va lovi în toți românii“, declară deputatul Adrian Todor.

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *