Adore Home din Turcia vizează dublarea afacerilor în România în acest an și construcția unei fabrici de mobilă
EconomieUltimele stiri 5 iunie 2024 admin 0
Producătorul de mobilă Adore Home din Turcia, activ pe piața românească din 2022, estimează că în 2024 va înregistra pe piața locală o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, de 2,3 ori mai mare decât nivelul de 1,3 milioane de euro din 2023. Pe termen mediu, compania ia în calcul construcția unei fabrici de mobilă în România și extinderea în nouă state din Europa Centrală și de Vest.
„Obiectivele Adore Home sunt să devină cel mai cunoscut brand internațional al industriei de mobilier ambalat plat și un partener de încredere pentru clienții săi. Vrem, de asemenea, să ne extindem producția și livrarea de mobilă în alte nouă țări europene în următorii cinci ani. Considerăm că sprijinul clienților noștri este extrem de valoros pentru atingerea acestui obiectiv”, a declarat Gokhan Caliskan, cofondator și COO al Adore Home.
Cu o experiență de peste 30 de ani în industria de mobilier, Adore Home are în prezent peste 900 de puncte de vânzare și livrare de mobilă în peste 50 de țări. Planurile companiei pentru următorii cinci ani includ extinderea producției și livrărilor de mobilier în alte nouă țări europene, respectiv Germania, Olanda, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Franța, Italia și Slovacia.
În România, compania este activă din 2022, are 40 de angajați și operează un magazin online, care permite livrarea rapidă în toată țara a produselor aflate în stoc.
La nivel mondial, Adore Home are peste trei milioane de clienți, dintre care 120.000 în România. Aproximativ 80% din cifra de afaceri a companiei este asigurată de vânzările online, iar acest procentaj va crește ușor de la an la an, dat fiind comportamentul consumatorilor și tendința naturală a pieței.
Mobila comercializată de AdoreHome.ro este importată de la fabrica de 248.000 de metri pătrați deținută de companie în Ankara, Turcia, dar și de la furnizori atent selectați din țări ca Grecia sau Danemarca. Procesul de producție a mobilei este asigurat de o instalație de producere a energiei din surse fotovoltaice, iar unitatea este dotată cu echipamente și tehnologie germane pentru a produce mobilier de calitate superioară la prețuri accesibile.
„Adore Home este o afacere de familie pornită acum 30 de ani. În România, Adore Home și-a găsit, practic, o a doua casă și de aceea vrem să investim în România într-o fabrică de mobilă care să deservească piețele din întreaga regiune, dar nu numai. Acest plan este cu bătaie lungă, dar estimăm că în următorii cinci ani vom reuși să ne îndeplinim acest vis, mai ales că piața în care activăm este în creștere”, a declarat Tunc Kagan Yilmaz, cofondator și CEO al companiei.
No comments so far.
Be first to leave comment below.