News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

PSD Arad a atras atenţia încă de anul trecut asupra intenţiei obsesive a administraţiei Falcă de a reloca Parcului Copiilor – intenţie care înseamnă de fapt distrugerea actualului parc şi construirea altuia. În ciuda protestelor PSD şi ale societăţii civile, fără niciun fel de consultare publică, Falcă a demarat procedurile prin care vrea să distrugă Parcul Copiilor. Pe SEAP a fost publicat anunţul pentru selectarea firmei care se va ocupa de studiul de fezabilitate pentru relocarea parcului Copiilor din Municipiul Arad. Valoarea estimată a contractului este de 24 193 RON.
„Nu suntem de acord cu mutarea Parcului Copiilor, mai precis cu desfiinţarea acestuia. Administraţia locală poate şi trebuie să construiască şi alte parcuri, fără să renunţe la cele de acum, în special la parcul tradiţional al copiilor. Specialiştii noştri în probleme de mediu au explicat deja că va dura ani mulţi, zeci de ani mai precis, pentru a crea un ambient asemănător, cu umbră naturală şi răcoare pe timp de vară, în noul amplasament propus. Administraţia Falcă nu a consultat pe nimeni atunci când a luat această decizie aberantă, a organizat doar un concurs de idei pentru reamenajarea Malului Mureşului în care a impus această soluţie, ca temă obligatorie! Argumentele invocate de administraţia Falcă sunt de-a dreptul stupide: faptul că elevii de liceu deranjează copiii mai mici. Dacă există o astfel de problemă, ar face bine să o detaşeze pe doamna Graur să facă ordine în parc, în loc să o pună să facă din nou campanie electorală pentru PDL! Ne întrebăm şi îl întrebăm şi pe Gheorghe Falcă ce stă în spatele acestei decizii? Ce planuri are cu actualul Parc al Copiilor? Ne exprimăm îngrijorarea că în spatele acestei decizii stă mafia imobiliară a lui Gheorghe Falcă. Anunţăm de pe acum că vom lupta prin orice mijloace pentru apărarea Parcului Copiilor de invazia termitelor flămânde ale lui Falcă şi ale PDL”, a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *