BENEFICIARII ACTIVITATILOR CU CARACTER OCAZIONAL, IN VIZORUL INSPECTORILOR DE MUNCA
LocalUltimele stiri 20 octombrie 2015 admin 0
În perioada 28 septembrie – 9 octombrie a.c., la nivel naţional, a avut loc campania privind respectarea de către angajatori a prevederilor Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia în domeniile prevăzute la art. 11 şi a prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă în aceste domenii.
Astfel, în perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au controlat 17 agenţi economici, fiind aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale.
Printre deficienţele constatate amintim:
- În domeniul relaţiilor de muncă:
- Necompletarea registrului de zilieri conform prevederilor legale în vigoare;
- Nerespectarea remuneraţiei brute orare care nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
- Depăşirea celor 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic
- în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
- echipament individual de protecţie incomplet;
- lipsă registre evidenţă accidente de muncă;
- instruire pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă superficială, etc.
No comments so far.
Be first to leave comment below.