News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Traian Igaș: “Abuzurile ANAF continuă și la CNADNR” Traian Igaș: “Abuzurile ANAF continuă și la CNADNR”
Please follow and like us:
Pin Share

Abuzurile ANAF au devenit un exemplu de bună practică și pentru alte instituții ale statului român, cum este CNADNR. Senatorul Constantin Traian Igaș a primit pe adresa cabinetului mai multe sesizări privind absurditatea acțiunilor întreprinse de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva conducătorilor auto. “Mai mulți cetățeni mi s-au adresat acuzând excesul de zel al reprezentanților CNADNR de a executa silit o persoană pentru că nu a plătit aşa numitul tarif de despăgubire, culmea, eliminat în 2012 din lege” , declară senatorul arădean.

Tariful de despăgubire al CNADNR bântuie chiar şi după abrogare. Deşi abrogat în 2012, chiar şi în 2014 au fost introduse pe rolul instanţelor acţiuni care au ca punct de plecare cei 28 de euro, amendă suplimentară aplicată contravenineţilor care nu achitaseră taxa de drum. “Instanțele de judecată au admis contestațiile la executare introduse împotriva CNADNR. Astfel s-a reușit doar o aglomerare a instanțelor cu astfel de procese. Avem de a face cu un nou abuz din partea instituțiilor statului, executările silite au fost declarate abuzive deoarece tariful nu poate fi pus în executare la doi ani de la abrogarea sa”, afirmă senatorul Constantin Traian Igaș.

Senatorul arădean a adresat o întrebare Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin care solicită conducerii acestor instituții o rectificare cât mai rapidă a situației. “Am solicitat anularea acestor demersuri abuzive dar și informarea populației despre măsura luată pentru corectarea situației. Eu am primit câteva solicitări în acest sens, dar am văzut în presa locală că doar CNADNR Timișoara a emis un număr de 30.000 de astfel de somații. Prioritatea CNADNR ar trebui să fie întreținerea drumurilor naționale și construcția de autostrăzi”, este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *