Pensiile și salariile din sistemul public, plătite înainte de Sărbătorile de Paști
NationalUltimele stiri 2 aprilie 2015 admin 0
Pensiile pentru luna aprilie și drepturile salariale pentru luna martie ale personalului din sistemul public vor fi plătite în avans, până pe 10 aprilie, astfel încât banii să fie încasați înaintea Sărbătorilor de Paști.
Începând de mâine, 3 aprilie, vor fi distribuite drepturile pensionarilor care își primesc pensiile prin Poștă. Pensionarii care își primesc pensia pe card vor primi aceste drepturi începând cu data de 7 aprilie.
Salariile pentru luna martie ale persoanelor angajate în sistemul public vor fi plătite în perioada 6-10 aprilie.
Decizia a fost luată la solicitarea Primului-Ministru Victor Ponta. Premierul a arătat că plata în avans a pensiilor și salariilor din sistemul public este posibilă în condițiile în care există lichidități în Trezorerie.
No comments so far.
Be first to leave comment below.