Adrian Tolea: "PNL a atacat în justitie refuzul lui Victor Ponta de a organiza alegeri partiale"
PoliticaUltimele stiri 9 februarie 2015 admin 0
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, anunță că liberalii au depus, zilele trecute, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din cauza refuzului de a organiza alegeri parțiale la nivelul funcțiilor de primari și președinte de CJ vacante, al consiliilor locale dizolvate și al mandatelor de parlamentari.
„Prin aceste cereri de chemare în judecată, instanța este solicitată să dispună obligarea Guvernului să respecte legislația și să stabilească data de desfășurare a alegerilor parțiale. Inacțiunea Guvernului în aplicarea legislației electorale reprezintă un abuz de drept grav, realizat prin exces de putere și o încălcare a regulilor democratice de către premier. Din rațiuni politice, Victor Ponta refuză să organizeze alegeri parțiale pentru funcția vacantă de președinte al Consiliului Județean Cluj și alte 22 de funcții vacante de primari, în legătură cu care a fost depășit termenul legal de 90 de zile pentru organizarea alegerilor locale (din județele Olt, Dâmbovița, Tulcea, Ilfov, Buzău, Vrancea, Maramureș, Vâlcea, Bacău, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Constanța, Hunedoara, Sălaj, Dolj, Neamț). În același timp, PNL solicită intervenția instanței și pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie respectate de către Guvernul României și obligațiile legale în situațiile de dizolvare a altor două consilii locale, unul fiind cel de la Tîrnova, din județul nostru, iar celălalt caz fiind într-o comună din județul Iași”, a declarat Adrian Țolea.
Totodată, prim-vicepreședintele PNL Arad spune că Victor Ponta refuză sistematic să aplice legea, premierul invocând diferite motive fără temei.
„PNL a cerut public, în mod repetat, organizarea de alegeri parțiale, dar Victor Ponta a refuzat sistematic să aplice legea. Argumentele invocate de premier în așa-zisa justificare a refuzului său de a organiza parțiale – fie cel legat de posibilitatea viitoare de schimbare a sistemului electoral, fie legat de perioada limitată a mandatului la un an până la următoarele alegeri, fie considerentele bugetare – nu au temei în drepturile constituționale fundamentale al căror exercițiu trebuie asigurat chiar și pentru un an până la alegerile la termen. Nici Constituția, nici legislația în vigoare nu fac vreo distincție referitoare la durata mandatului aleșilor sau la considerente de ordin bugetar în cazul alegerilor parțiale. Victor Ponta trebuie să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că aplicarea legii nu poate fi negociată, iar refuzul de respectare a legii nu poate fi justificat”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.
No comments so far.
Be first to leave comment below.