News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Claudia Boghicevici: ”PNL invită instituțiile statului, societatea civilă și media la o dezbatere publică pe tema legilor securității naționale” Claudia Boghicevici: ”PNL invită instituțiile statului, societatea civilă și media la o dezbatere publică pe tema legilor securității naționale”
Please follow and like us:
Pin Share

Deputatul PNL Claudia Boghicevici a anunțat astăzi, într-o conferință de presă a grupului PNL din Camera Deputaților, organizarea unei dezbateri publice pe tema legilor securității naționale. La dezbaterea care va avea loc joi, 12 februarie a.c., sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor statului implicate în acest domeniu de legiferare (Guvern, SRI, CSM, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului), organizații ale societății civile și mass-media.

”Deși tema securității naționale ar trebui să stea în fruntea priorităților actualei guvernări, din păcate, ea pare abandonantă de aceasta în lumina ultimelor evenimente politice. Așa cum știți, Partidul Național Liberal a susținut necesitatea unei dezbateri publice echilibrate în ceea ce privește așa-numitele legi Big Brother”, a afirmat deputatul liberal.

Claudia Boghicevici: ”Din păcate ce am văzut în ultimele săptămâni au fost mai mult reacții disproporționate și mai puține soluții concrete. Avem nevoie de soluții pentru remedierea vulnerabilităților în domeniul siguranței naționale, însă nu putem accepta ca sub acest pretext să avem măsuri care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale”.

”În opinia  noastră, a liberalilor, cel mai important lucru este ca toți factorii interesați să se așeze la o masă a dialogului și să găsească formula legislativă corectă, care să ofere garanții constituționale atât pentru dreptul la viață privată, pentru corespondență privată, cât și pentru siguranța națională. Tocmai de aceea PNL a decis să dea startul acestui atât de necesar dialog prin organizarea dezbaterii publice ”Drepturi şi libertăţi în contextul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor”. Dezbaterea va avea loc joia viitoare, pe 12 februarie 2015, începând cu ora 11.00, în sala de şedinţe a Grupului parlamentar al PNL. Sperăm ca la această dezbatere să ia parte toți cei implicați în această tematică, indiferent de culoarea politică. Nu vorbim în cazul acestor legi de ideologii sau apartenențe politice, ci de măsuri de siguranță națională care să respecte drepturile cetățenilor, libertatea acestora”, a mai precizat deputatul PNL Claudia Boghicevici.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *