News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

S-a inaugurat scoala noua la Sicula

Local 21 noiembrie 2010 admin 0

care a subliniat importanţa majoră a modului în care elevii şi profesorii1 celebrată de părintele paroh Sava Radu şi de profesorul de religie-ortodoxă de la această instituţie de învăţământ1 dascălii se bucură că elevii lor nu mai învaţă în băncile bunicilor1 doamna Rodica Puscău a mulţumit domnului primar1 domnul Paul Krizner.După slujba de sfinţire a urmat cuvântul de mulţumire al primarului localităţilor Grăniceri şi Şiclău1 ieri 16 noiembrie a.c.1 într-o binecuvântată zi de toamnă1 învăţătoare Palcu Rodica1 Jura Claudia1 pe vechile duşumele roase şi prăfuite.La acest evenimet al inaugărării au mai participat pe lângă părinţi şi elevi şi şeful de post din Grăniceri şi Şiclău1 Pîrpor Viorica1 precum şi altor autorităţi locale pentru modul în care s-au împlicat ca această clădire să poată fi dată în folosinţă cât mai repede. Sacrificiul fiecăruia rămâne scris în cartea de aur1 prin săvârşirea slujbei Sfeştaniei1 şeful Poliţiei din Chişineu Criş precum şi autorităţiile locale..Evenimentul s-a încheiat cu o mică gustare dată elevilor ce au asistat la acestă festivitare.1 şi doamna director adjunct Claudia Vîrva.Bucuria nu are margini când părinţii îşi ştiu copiii învăţând în cele mai confortabile condiţii1 şi nu se poate uita jertfa şi truda pe care au depus-o doamnele educatoarele Szel Cristina1 trebuie să-şi desfăşoare activităţiile didactice. Nu în ultimul rând Directorul Şcolii Generale Grăniceri-Şiclău1 unde-i El cu harul Său nici un lucru nu e greu”La acest citat s-au gândit şi Primăria Grăniceri repreznetată pin domnul primar Bătrânuţ Petru-Claudiu şi Şcoala Gen. Şiclău reprezentată prin domanele d1 „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu1
Please follow and like us:
Pin Share

„Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu, unde-i El cu harul Său nici un lucru nu e greu”

La acest citat s-au gândit şi Primăria Grăniceri repreznetată pin domnul primar Bătrânuţ Petru-Claudiu şi Şcoala Gen. Şiclău reprezentată prin domanele directoare Puscău Rodica şi Daniela Vîrva când, marti 16 noiembrie a.c., într-o binecuvântată zi de toamnă, a avut loc ceremonialul de inaugurare a clădirii renovate pentru clasele I-IV- din Şiclău.

Manifeştările de inaugurare au debutat cu binecuvântarea lucrărilor, prin săvârşirea slujbei Sfeştaniei, celebrată de părintele paroh Sava Radu şi de profesorul de religie-ortodoxă de la această instituţie de învăţământ, domnul Paul Krizner.

După slujba de sfinţire a urmat cuvântul de mulţumire al primarului localităţilor Grăniceri şi Şiclău, care a subliniat importanţa majoră a modului în care elevii şi profesorii, trebuie să-şi desfăşoare activităţiile didactice. Nu în ultimul rând Directorul Şcolii Generale Grăniceri-Şiclău, doamna Rodica Puscău a mulţumit domnului primar, precum şi altor autorităţi locale pentru modul în care s-au împlicat ca această clădire să poată fi dată în folosinţă cât mai repede. Sacrificiul fiecăruia rămâne scris în cartea de aur, şi nu se poate uita jertfa şi truda pe care au depus-o doamnele educatoarele Szel Cristina, Pîrpor Viorica, învăţătoare Palcu Rodica, Jura Claudia, şi doamna director adjunct Claudia Vîrva.

Bucuria nu are margini când părinţii îşi ştiu copiii învăţând în cele mai confortabile condiţii, dascălii se bucură că elevii lor  nu mai învaţă în băncile bunicilor, pe vechile duşumele roase şi prăfuite.

La acest evenimet al inaugărării au mai participat pe lângă părinţi şi elevi şi şeful de post din Grăniceri şi Şiclău, şeful Poliţiei din Chişineu Criş precum şi autorităţiile locale..

Evenimentul s-a încheiat cu o mică gustare dată elevilor ce au asistat la acestă festivitare.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *