News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

ioan cristina

Senatorul liberal Ioan Cristina i-a a dresat o interpelare ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, pe tema trecerii Cetăţii Aradului în circuitul civil. Senatorul l-a întrebat pe ministru ce demersuri are în vedere în acest sens.

„Domnule ministru, conform unei decizii a ministerului pe care îl coordonați, «Unitatea militară care funcţionează în Cetatea Aradului se va muta din cazarma 1187 Cetate în cazarma Gai după ce Primăria Municipiului Arad va respecta prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1100/2010, care reprezintă cadrul legal în vigoare»”, a arătat senatorul arădean, co-preşedinte al PNL Arad.

Senatorul afirmă că trecerea Cetății în circuitul civil ar aduce mult câștig Aradului, din punct de vedere turistic și cultural.

„Administrația locală este de acord cu preluarea Cetății în administrare”, a precizat senatorul în interpelare, atrăgând atenţia că reprezentanţii acesteia au o reţinere în a se implica, pentru ca demersul lor să nu fie interpretat ca o acțiune politică.

„Vă rog să precizați ce demersuri aveți în vedere pentru trecerea Cetății Aradului din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Local Arad și în patrimoniul arădean?”, a menţionat, în finalul interpelării, senatorul Ioan Cristina.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *